Florin Cîțu a apărut public, știe o lume, ca personaj aflat în vizorul Tv, la prima coaliție guvernamentală, constituită după alegerile parlamentare, cînd litera Constituției a fost încălcată și, în locul PSD, situat pe prima poziție, a fost împins PNL și investit cu atribuții diriguitoare. Omul nostru, Florin Cîțu, liberal prin definiție, apărea ca o fire blajină, retrasă, cel mai adesea însoțindu-l pe mult mai zgomotosul, pe atunci, Ludovic Orban... Primul gest al lui Cîțu la pătrunderea în sala Parlamentului, împreună cu un grup – îmi amintesc foarte bine – a fost acela de a-și fotografia chipul stînd la pupitrul uneia dintre băncile de-acolo. Apoi s-a remarcat prin „fuga” instantanee de la ușa președintelui, în momentul în care fusese chemat să promoveze într-o funcție importantă! A revenit, după care a avut o ascensiune rapidă, pășind de cele mai multe ori pe urmele amicului său, Ludovic Orban, care deja fusese instalat ca președinte al Camerei Deputaților. Și astfel, Florin Cîțu a înaintat, din izbîndă în izbîndă, pe linie profesională: ministru al finanțelor, apoi prim-ministru, după ce, în mod surprinzător, la Congresul de pomină al PNL, cu participarea a cinci mii de persoane, în plină criză pandemică, s-a văzut propulsat, în detrimentul confratelui Orban, la conducerea unuia dintre cele mai importante partide, cu vechi tradiții de luptă.
Așa a început guvernarea Cîțu, cu precizarea că o bună parte dintre membrii organizației PNL l-au urmat de la bun început pe Ludovic Orban. Proaspătul premier nu s-a remarcat prin cine știe ce discursuri, dar din scurtele comunicări se înțelegea totuși că e preocupat cu precădere de diverse proiecte, pe care, din păcate, n-a reușit să le clarifice vreodată. Ca să fim corecți, trebuie să precizăm că domnul Cîțu s-a remarcat, totuși, prin ceva, și anume, prin dezinvoltura cu care a contractat împrumuturi numeroase și substanțiale, fără a justifica vreodată cum au fost folosite. Și această atitudine a stîrnit preocuparea legitimă a cetățenilor, în condițiile în care toate aceste datorii, însoțite de dobînzile aferente vor trebui achitate ani buni de acum încolo. Nemulțumiri au existat și din partea partidelor de opoziție, astfel încît la prima moțiune de cenzură, guvernul Cîțu s-a spulberat și, odată cu el, s-a destrămat și coaliția PNL-USR PLUS-UDMR, iar dl. Cîțu a ajuns – o știm prea bine cu toții – președintele Senatului! E mult, e puțin, nu știm. De atunci încoace, domnul Cîțu se comportă ca un școlar neastîmpărat, care deranjează orele de curs, spre nemulțumirea profesorului și a colegilor. Nu există inițiativă a noii coaliții guvernamentale PSD-PNL-UDMR, menită să contribuie la îmbunătățirea vieții oamenilor, la care dl. Cîțu să nu se opună, devenind un fel de Gică-Contra.
O foarte mare încrîncenare a dovedit fostul premier și în ceea ce privește asigurarea, la un nivel cît de cît corespunzător, a unor ajutoare pentru o mare parte a populației, care să ușureze trecerea prin iarnă a oamenilor și capacitatea acestora de a face față majorărilor substanțiale de prețuri la gaze, combustibili, curent electric etc. Ceea ce e și mai de neînțeles este modul vehement în care domnul Cîțu se opune majorării pensiilor cu zece la sută (însemnînd, de fapt, indexarea acestora), folosind aceleași cuvinte care, în guvernarea sa, deveniseră laitmotive: „ nu sînt bani”, „nu se poate!”. Și mai e un cuvînt pe care Florin Cîțu îl folosește foarte frecvent în ultimul timp: „paradigmă”. Conform DEX, cuvîntul respectiv înseamnă: 1. totalitatea formelor flexionare ale unui cuvînt dat ca model pentru flexiunea unei părți de vorbire; 2. model, exemplu, pildă, invățătură. Oare către ce model va tinde dl. Cîțu în viitorul apropiat?
IOAN STOICA