Trecut-au anii, cum spunea poetul (un om obișnuit zice „Au trecut anii”, asta e diferența dintre artă și viața de zi cu zi). Sincer să fiu, nu mă puteam împăca deloc cu ideea fostei profesii a Suveranului Pontif, aceea de actor. Pentru simplul motiv că nu știam dacă nu cumva el interpretează un rol, mai precis rolul vieții sale, acela de Papă. Actorii au o putere histrionică ieșită din comun. Timpul, însă, avea să demonstreze că omul era profund evlavios și credea în Dumnezeu cu toată ființa lui. Nu-i vorbă, și factorul politic l-a ajutat într-o bună măsură să urce ierarhia de la treapta de cardinal al Cracoviei pînă la aceea pontificală – zilele trecute, înaintea începerii unei emisiuni la postul de Televiziune Antena 1, fostul ministru de Externe Ștefan Andrei mi-a relatat rolul major pe care l-a avut în desemnarea lui Karol Woytila ca Papă însuși consilierul președintelui american Jimmy Carter, pe nume Zbigniew Brzezinski, polonez de origine. A fost o iscusită țesătură politică pentru a duce la prăbușirea comunismului din interior? A fost lucrarea lui Dumnezeu? Dar, în definitiv, totul este lucrarea lui Dumnezeu. Un lucru e sigur: în 1981, atunci cînd se pregăteau să invadeze Polonia, rușii erau exasperați de influența copleșitoare a acestui înalt prelat, care lovea cu inelul pontifical, tenace, în punctul cel slab al cristalului. Am urmărit apoi și eu, ca tot omul, evenimentele care s-au succedat: tentativa de asasinare a Papei de către un turc (nici acum nu se știe exact cine l-a plătit cu adevărat), turneele prin zeci de țări ale lumii, în mijlocul unor mulțimi impresionante, pelerinajul unor români la Vatican, unde au fost strecurați mai ales de congregația masonică italiană Propaganda Due, pentru că, în imensa lor majoritate, erau oameni care nu se făcuseră remarcați prin nimic, în nici un domeniu, dar tocmai din pricina asta încercau să fure din aura Papei.

Și iată că a venit și vremea în care, gîrbovit de ani și de beteșuguri, Papa a poposit și pe meleagurile noastre! Unii l-au contestat vehement. Alții au sărit în cealaltă extremă, propunînd chiar ca întreaga Națiune Română să treacă la catolicism. N-am fost de acord nici cu unii, nici cu alții. Am privit vizita Suveranului Pontif așa cum este ea: ca un eveniment unic, care va lăsa urme adînci pe „tăblița de ceară” a cronicilor acestui sfîrșit de mileniu. M-am bucurat să constat că unele dintre ideile lansate de mine pe postul de Televiziune amintit au fost reluate și de alții. Bunăoară, faptul că urmașul Sfîntului Petru a venit la fratele său, urmașul Sfîntului Andrei, știut fiind faptul că Andrei și Petru, „pescarii de oameni”, au fost frați buni și creștinați înaintea tuturor. Sau, de pildă, adevărul că șeful celui mai mic stat din lume, Vaticanul, cu cca. 750 de locuitori (nu zic cetățeni, fiindcă ei sînt supu