Palia de la Orăştie – un monument al Limbii Române
  • 15-08-2022
  • 0 Comentarii
  • 524
  • 1

În urmă cu 440 de ani, în 14 iulie 1582, apărea la Orăştie „Palia”, prima traducere românească a celor două cărți de început ale Vechiului Testament – Geneza (Bitia) şi Exodul (Ishodul), important document lingvistic, mai ales datorită încercărilor de unificare a limbii prin evitarea regionalismelor.
Palia de la Orăștie este, așadar, un monument al limbii române, întîia traducere parțială a Vechiului Testament, demers realizat la sfîrșitul Secolului al XVI-lea sub influența Reformei protestante. Cartea are 164 de file, fiind imprimată, între 14 noiembrie 1581 și 14 iulie 1582, pe hîrtie de fabricație sibiană. Textul a fost editat, parțial, cu litere chirilice, de Mario Roques (1925).
A fost tipărită la Orăştie de meşterul-tipograf Şerban, fiul diaconului Coresi, şi de diaconul Marien, care au colaborat cu patru cărturari din Banat și Hunedoara: Ștefan Herce [Herceg], „propoveduitorul evangheliei” (pastor evanghelic) în Caransebeș; Efrem Zacan, „dascalul de dăscălie” în aceeași localitate; Moisi Peștișel, „propoveduitorul evangheliei” în Lugoj, respectiv Achirie, protopopul comitatului Hunedoarei. Aceștia ar fi tălmăcit o parte mai mare a Vechiului Testament, din care nu s-au păstrat decît primele două cărți. Cheltuielile de tipărire au fost suportate de către nobilul maghiar Ferenc Geszti din Deva. În carte este folosit pentru prima oară numele nostru etnic de „români”, și nu „rumâni”, inițiatorii ei precizînd: „dîndu în mîna noastră ceaste cărți, cetind și ne plăcură și le-am scris voo, fraților români, și le cetiți”.
Tipărirea Paliei de la Orăştie s-a făcut cu sprijinul unor nobili ardeleni reformaţi, atît de origine maghiară, cît şi de origine română. În epocă, atît lutheranii, cît şi calvinii, precum şi unitarienii încercau să îi atragă pe românii ardeleni la Reformă. Biserica lutherană era predominant de limbă germană, iar cea calvină şi unitariană erau predominant de limbă maghiară. În timpul principilor calvini ai Transilvaniei, Biserica Ortodoxă a românilor din Transilvania este pusă sub supravegherea unui superintendent (episcop) calvin, care avea ca misiune să îi convingă pe cît mai mulţi dintre români să îmbrăţişeze dogmele şi ritualurile protestante. De altfel, Palia de la Orăştie a fost opera unuia dintre aceşti episcopi calvini ai bisericii românilor ardeleni, Mihai Tordaşi, lucru menţionat chiar în prefaţa lucrării. Principalul finanţator al demersului cultural şi religios a fost nobilul maghiar Ferenc Geszti din Deva.
„Că vădzum cum toate limbile au şi înfluresc întru cuvîntele slăvite a lui Domnedzeu, numai noi românii pre limbă nu avem“. Aşa îşi motivau iniţiatorii Paliei de la Orăştie opera. Faptul că această primă încercare de traducere a Bibliei în româneşte a fost opera calvinilor a contribuit probabil la redusa popularizare a acestui monument de limbă românească din Secolul al XVI-lea. De altfel, primul studiu serios al lucrării l-a făcut marele romanist francez şi specialist în literatura medievală Mario Roques (1875-1961).
Acesta a tipărit o carte (în limba franceză), în care pomenea şi de traducerea în limba română a Vechiului Testament, carte fundamentală pentru trei religii: iudaism, creştinism şi mahomedanism. Acest document a fost numit „Palia de la Orăştie” (1581-1582). Cartea scriitorului francez Roques a apărut mai întîi la Caransebeş şi a fost prefaţată apoi de Genese, la Paris.
Pe prima pagină a cărții stă scris: „Cu bunî voe şi destoinic mila lui Dumnezeu aceaste cărţi creştineşti a să orăndite dupî voia lui Dumnezeu cu ştirea Mariei lui Batări [Báthory] Jigmon Voivodăl Ardelului şi a Ţăriei Ungureşti, şi cu ştirea şi cu voia a toţi domnilor mari şi sfeatnici ai Ardialului: pe întru întrămîntura Beseareceei Sfîntî a românilor poftind tot binele ispăseniei creştinilor români: care ispăsenie numai de la Tine Doamne cearem printru Siîngur Sfînt Fiul Tău Iisus Hristos Domnul şi Ispăsitoriul nostru Amin”.
Problema surselor a fost discutată și argumentată de Alexandru Gafton, în studiul Palia de la Orăștie ca traducere, publicat în Palia de la Orăștie (1582), vol. II, 2007. Nu se poate nega existența unui text slavon al Bibliei, afirmație dovedită de o serie de cuvinte slave specifice, neutilizate în limba română, cum sînt dver ,,perdea”, pocrov ,,covor”, leatnic ,,leneș” etc. Elementele regionale care apar numai în lexicul Paliei individualizează varianta literară bănățean-hunedoreană: adăvăsi „a risipi”, alnic „șiret, viclean”, cățîn „vas, strachină”, cliciu „coapsă”, crepă „adăpătoare”, făgădaș „promisiune”, im „lut, argilă”, jemble „pîine albă”, niștotă „nevoie”, ocă „cauză”, sucui „a obișnui”, tovar „greutate”.
Acest remarcabil fapt istoric, prima traducere parţială a Vechiului Testament în limba română (Palia de la Orăştie, 1582), reaminteşte celor de azi prestigiul cultural şi ştiinţific al localităţii în care a apărut şi, totodată, notorietatea acestuia.
O curiozitate este faptul că, pentru prima dată în istorie, acest document a folosit etnonimul de români, nu de rumâni.
Tot ca o curiozitate, „Palia de la Orăștie” este singura carte din România căreia i-a fost dedicat un monument public: Grupul statuar dăltuit în marmură albă de Rușchița de sculptorul Nicolae Adam și se află în piața centrală a orașului. Monumentul are trei fețe, care simbolizează etapele tipăririi cărții: prima față înfățișează cărturarii ce tălmăcesc textul în limba româna, a doua îi reprezintă pe cei doi mari meșteri tipografi care au scos cartea din teasc, iar cea de-a treia față prezinta folosirea cărții de către români.
Traducerea Paliei de la Orăștie marchează, pe de o parte, în șirul traducerilor românești din Secolul al XVI-lea, un loc special, ea acumulînd, după părerea lui Nicolae Cartojan, ,,frămîntările unui veac de muncă literară pentru a mînui cuvinte expresive, care deșteaptă imaginația și mișcă simțirea”, iar pe de altă parte, cartea reprezintă un monument de răscruce, ce anunță biruința definitivă a limbii naționale în cultură și literatură. Deși se resimte de unele particularități nordice, prin cîteva ,,ardelenisme” strecurate în unele pasaje, Biblia de la Blaj (1795), o altă lucrare de imensă importanță, reflectă, în esență, muntenizarea masivă pe care o cunoscuse varianta literară din Transilvania de sud-vest la finele Secolului al XVIII-lea.
Palia de la Orăștie și Biblia de la Blaj sînt monumente de seamă ale limbii române și totodată ale literaturii religioase românești. Ele reprezintă o strălucită sinteză, care unește într-un tot unitar tezaurul de grai, de simțire și de cugetare al întregului neam românesc, constituind fundamentul sănătos și trainic pe care s-a dezvoltat, printr-un lung proces de creație și selecție, limba noastră literară de azi. Dacă Palia de la Orăștie se remarcă prin bogăția și diversitatea lexicului, limba Bibliei de la Blaj este mai modernă, această lucrare monumentală a dominat graiul biblic românesc în epoca formării culturii și literaturii noastre clasice, oferind modelul optim de exprimare în limba română.
Nicolae Iorga sublinia importanța tipăriturilor în cultura românească: ,,Marele merit al acestor cărți este acela că, trecînd hotarele, au adunat sufletește, prin viața culturală, pe toți laolaltă. Prin ele s-a întemeiat ceva neprețuit ce va da formă gîndului și simțirii generațiilor care vor urma: limba literară”.
Printr-o analiză statistică, s-a constatat că în decurs de 3 secole și jumătate, cîte s-au scurs din 1688, cînd s-a făcut traducerea fundamentală a textului Bibliei (e vorba de Biblia de la București, cunoscută și sub numele de Biblia lui Șerban Cantacuzino), lexicul românesc s-a înnoit cu 2%, dovedind flexibilitatea limbii noastre. Problemele eufoniei în traducere nu pot prima niciodată față de cele ale conținutului. Mireasma limbajului biblic poate fi asigurată, dar munca cea mai aspră este cea la nivel de sintaxă, presupunînd, după opinia lui Bartolomeu Anania, o veritabilă ,,chenoza estetica”, iar în cultura unui popor, Biblia este ,,o permanentă invitație la noblețe”.
R.M.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite