Pacoste infinită
  • 06-02-2023
  • 0 Comentarii
  • 188
  • 0


Epoca de ,,TRISTĂ AMINTIRE” s-a reîncarnat în AMĂGIRE, tragică împreunare cu viața hăituită de răzlețe speranțe, ce nu au nici Semnul Crucii și nici viitor sub Soare. Anii au trecut, dar nimic nu s-a înfăptuit, nimic nu s-a făcut.
Fac parte dintre pensionari, categorie ce pare că îi incomodează tare pe cei ce vremelnic ne conduc. Doar așa se explică faptul că au pus stigmatul de ,,defavorizați” celor din generația care a muncit, a construit și a dezvoltat o țară, transformînd-o dintr-un stat eminamente agricol, cu structuri patriarhale și cu un grad mare de analfabetism în rîndul populației, într-un stat cu industrii moderne și cu relații economice externe de o dinamică și diversificare fără precedent. Mai grav e că pecetea aceasta rușinoasă pusă pe fruntea pensionarilor a fost însușită de o parte din cei tineri și foarte tineri, care, judecînd după principiul rigid al ,,eficienței și performanței” din capitalismul actual, consideră că ,,părinții și bunicii nu mai produc nimic” în societate, deci sînt niște întreținuți care ar trebui să se mulțumească doar cu ce ,,li se dă”. Și totuși, în grija acestor ,,defavorizați” au fost lăsați copiii celor ce au plecat să muncească prin alte țări. Alții, care mai sînt sănătoși și în putere, mai lucrează, care pe unde pot, să-și întregească veniturile, sau, în cazul foștilor dascăli, medici, al intelectualilor în general, aceștia continuă să predea, să trateze, să scrie, să creeze și să-și pună cunoștințele și experiența în folosul semenilor, căutînd, în același timp, să-și păstreze un ritm activ al vieții.
În ce mă privește, fiind o ,,defavorizată”, am timp destul pentru a medita la întîmplările prin care am trecut în viață – o poveste care a fost, încă mai este, și în care toți anii s-au condensat în amintiri și clipe de neuitat. Consider că, și dacă am trăi o sută de ani, de fapt, trăim doar CLIPA.
Venim pe lume într-o zi anume. Nimeni n-a știut pentru cît timp, cîte zile vor fi bune, dar mai ales rele. Și firul vieții se desfășoară din primăvară pînă-n iarnă, atît cît îți este scris de Cel de Sus. Cînd ești copil trebuie să ai răbdare să crești mare, trecînd prin viață, ca în alfabet, de la A la Z. Apoi, începe ,,calvarul”. Aștepți iar cu răbdare să crești mare, să-i asculți pe părinți, pe bunici, pe dascăli și chiar pe unii mai sfătoși dintre vecini. Și așa începe și se sfîrșește VIAȚA, cu bune, dar mai ales cu rele, adică ZILE GRELE. Cu toții depindem doar de ele, din Primăvară pînă în Iarnă, atunci cînd începe să ningă și, încet-încet, zăpada se așterne pe pîrtia vieții, pe care patinăm ușor spre Lumea Umbrelor, în misterul din Empireu, unde ne judecă Dumnezeu. E misterul vieții și al morții și, dacă nu am spera că viața o vom relua cîndva... de la început, pe un tărîm necunoscut, RAI sau IAD, și dacă nu am crede în puterea lui Dumnezeu, ar fi teribil de greu... ROATA TIMPULUI se învîrtește, de la Răsărit la Asfințit, și nimic nu-i de făcut. La asta s-a gîndit și poetul Corneliu Vadim Tudor cînd a scris ,,Elegia trecerii de la viață la moarte”:
,,Între tinereţe şi bătrîneţe
Noi stăm răstigniţi, ca pe cruce
Trupul merge, tot mai greu, înainte
Înapoi sufletul ar vrea s-o apuce.

Fiecare e condamnat la moarte
Încă de cînd s-a născut
Foarte greu ne obişnuim cu ideea
Marelui mister nemaivăzut”.
Toți sperăm într-o lume mai bună, însă viața și moartea sînt o mare minciună. CLIPA, doar CLIPA trăită este o CĂLĂTORIE INFINITĂ.
LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite