În București, capitală europeană, au devenit banale știrile din mass-media, despre frigul din case care-ți intră în oase, facturile mari la gaze și la căldura pe care nu o ai, dar trebuie s-o plătești, alimentele pe care cu greu și le mai pot cumpăra oamenii care înfruntă sărăcia, de-au ajuns supermarketurile să pună dispozitive antifurt la brînză și unt. Și prin noianul acesta de știri, care nu ne spun nimic nou, s-a mai strecurat și aceea despre femeia sfîșiată de cîini, în timp ce alerga la marginea unui parc. Cîini cu stăpîn, lăsați să umble liberi, sau cei abandonați pe străzi și lăsați flămînzi de oameni fără Dumnezeu. Dar vina nu o poartă doar acești inconștienți, o mare responsabilitate le revine, în acest caz, administrațiilor locale. Și iată cum, din cauza lor, Capitala pare, în mod paradoxal, un ,,sat fără cîini”. Dar bine-cunoscuta expresie nu se referă la bietele patrupede, ci la ,,cîinii” cu două picioare, care în loc să adune animalele în adăposturi, le lasă să umble pe drumuri, că ,,nu au suficient personal” (șase directori la șase ,,prinzători”!). Iar din banii alocați pentru hrana cîinilor s-au înfruptat (citește furat) tot ei. Ceea ce s-a întîmplat e trist, dar adevărat. Femeia de cîini sfîșiată a ajuns pe lumea cealaltă. Din nepăsare, dar nu a mea, nu a ta, ci a celor care ne tratează așa. E greu să renaști din CENUȘA rămasă, cînd poporul e plecat de acasă. Dar cui îi pasă?
În Marele Palat, de ,,defavorizați” ridicat, e liniște și cald, cu paza asigurată de ,,cîinii de rasă” care pîndesc la gard. Și în timpul ăsta, tu, un om de rînd, ,,nu mai știi ce-i aia trai decent,/ în beznă stai, te speli cu apă rece,/ mai cald e afară decît în apartament./ Exterminați sîntem, din zece-n zece” (C.V. Tudor).
Mi se pare nemaipomenit, o performanță fără egal, în condițiile astea, să rămîi un om normal. De frig, cu greu mă abțin să nu urlu ca în pustiu, poate de teama de a nu speria cele două turturele, cu ciocul băgat în pene, să nu înghețe și ele.
Din păcate, marele Vadim, care pe omul de rînd l-a ocrotit, a plecat în Infinit. Acum, ne consolăm cu opera sa:
,,Doamne sfinte, sînt la fel ca Tine
Pe-o cruce-n flăcări răstignit
Niște farisei fără rușine
N-au găsit un miel mai potrivit

Plîng... Respir din ce în ce mai greu
Suflete-perechi, fără prihană,
Noi sîntem orfani de Dumnezeu”.
Un singur cuvînt ne rămîne a spune: AMĂRĂCIUNE...
LILIANA TETELEA