Prezentăm, astăzi, partea  a doua a materialului dedicat celor opt ani de cînd România este condusă de Președintele Klaus Iohannis. Fără a avea pretenția de a oferi cititorilor o analiză exaustivă – fenomenul are încă o serie de necunoscute și de aranjamente de culise, care au jalonat catastrofala exercitare de către cel în cauză a importantei funcții publice, aceea ce Șef de Stat – ca și în numărul precedent, voi puncta cîteva probleme care, încet, încet, să închidă cercul în jurul acestei Președinții Naționale antiromânești. Beneficiind, în plus, și de rezultatul negativ din 8 decembrie, de la Bruxelles, în ceea ce privește intrarea României în spațiul Schengen, demonstrațiile care să susțină titlul de mai sus vor fi mai ușor de susținut și mai directe.
Schengen? Care Schengen?
Așa după cum cunosc cititorii revistei „România Mare”, cu doar 3 numere în urmă am publicat articolul (în două episoade) „Cacialmaua numită Schengen”, material în care îl apostrofam pe Președintele Klaus Iohannis (ca, de altfel, și pe alți politicieni români, responsabili de eșecul pe care-l preconizam) pentru slaba (aproape inexistenta) mobilizare colectivă – o activitate laborioasă și continuă – în care să fi pledat, cu argumente decisive, pentru acceptarea unui drept legitim al României, al Țării pe care acești conducători sînt obligați să o dirijeze printre meandrele acestei Europe ingrate și nesimțite. Motivele incriminării mele jurnalistice s-au dovedit a fi destul de întemeiate atîta timp cît, pe 8 decembrie, în cadrul votului statelor membre UE, Austria și Olanda au votat împotriva aderării României la spațiul Schengen. De aceea, și în acest început de articol voi aborda subiectul „Schengen”, privit mai mult prin prisma letargiei și lipsei de eficiență cu care a acționat șeful Statului Român, în relația directă cu colegii săi din Uniunea Europeană, vizavi de exercitarea unui lobby perfect și persuasiv.
Apropo de deranjul pe care ni l-au provocat cele două țări, în cadrul votului de joi, 8 decembrie, după înregistrarea acestei certitudini, la nivel național s-a declanșat o campanie furibundă, orientată pe mai multe direcții:
1. Reacții dure împotriva reprezentanților celor două state, în mod special împotriva cancelarului Austriei, Karl Nehammer;
2. Reacții de „pedepsire” a unor firme cu capital austriac care acționează în România: (OMV Petrom, BCR și Raiffeisen, Omniasig, prin întreruperea colaborării unor entități locale cu aceste firme;
3. Reacții împotriva politicienilor români (inclusiv a europarlamentarilor), acuzați de o slabă implicare în pregătirea terenului pentru intrarea României în Schengen;
4. Reacții (cam slăbuțe) împotriva ineficienței Ministerului de Externe al României și a ambasadorului nostru la Viena, excelența Sa Emil Hurezeanu;
5. La nivel oficial, MAE român a hotărît retragerea de la post și rechemarea în Țară a ambasadorului român din capitala Austriei.
Trecînd în revistă aceste „niveluri” ale reacției oficialităților, mass-media sau  cetățenilor de rînd față de votul negativ din 8 decembrie, într-o perioadă în care românii sînt confruntați cu grave probleme interne (creșterea nejustificată a costurilor la energie, materiale de construcții și la alimente, amenințarea perpetuă a conflictului militar de la granița de Est a României, iarna care s-a instalat deja), ai fi tentat să acorzi o notă de trecere la această „trezire” a Națiunii, mișcată la toate palierele sociale și politice, ca răspuns la batjocura la care a fost supusă România, pe 8 decembrie, la Bruxelles. Eu, însă, vă propun să nu ne grăbim cu acest entuziasm general, pentru că, în majoritatea cazurilor, acesta îmbracă o reacție pur emoțională, purtați de un val (este adevărat) al unei frustări europene, dar – în final – tardivă și, uneori, chiar grobiană.
De ce? Urmăriți termenii demonstrației.
a) Fără a diminua vina celorlalți din spectrul politic autohton, vina primordială pentru rușinea pe care România a trăit-o săptămîna trecută la Bruxelles aparține Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis! Am scris de atîtea ori, au arătat și alți colegi de presă (poate o să reproduc cîteva titluri din ziare, la adresa lui Iohannis): în cei 8 ani de cînd acest domn este în fruntea Statului Român, n-a făcut nimic special pentru România și pentru Poporul Român. Faptul că se plimbă pe la diferite summit-uri și stă la dineu lîngă crema politicii europene, asta nu spune nimic, în raport cu participarea sa implicată la acele reuniuni. L-ați văzut vreodată luînd cuvîntul, în numele României, și cerînd soluții pentru rezolvarea unor probleme pe care ni le creează Uniunea Europeană (agricultură, mediu, dezvoltarea afacerilor, învățămînt etc.)? L-ați văzut pe actualul Președinte al României, atunci cînd vine din „excursiile” plătite de Statul Român, de la întîlnirile de nivel de șefi de State și Guverne, să apară pe sticlă și să ne spună cu ce rezolvare concretă, pentru Poporul Român, s-a întors de acolo?
Niciodată. Sau, dacă a făcut-o, ne-a prezentat un fel de informare, ca rezultat la ceea ce hotărîseră alții pentru Țara noastră, de parcă el ar fi fost o agenție de presă care își ținea abonații la curent cu evenimentele interne și internaționale! În momentele în care radia de fericire la vreun anunț, atunci era minutul lui de grație, în care anunța Poporul ce pustiu de bine ne-a mai făcut, adică cu cîte miliarde de euro a mai îndatorat România, cumpărînd armament de la americani, bucuros nevoie mare că a căpătat o șapcă, în grad de amintire, de la un președinte al SUA.
După cum au decurs lu­crurile pînă acum, Președintele României ne arată că, în problemele esențiale ale politicii externe a Țării este adeseori în afara subiectului propriu-zis, astfel cum s-au petrecut lucrurile și cu campania de aderare la spațiul Schengen. Este inadmisibil ca, în calitate de șef de Stat, să stai în expectativă într-o situație ca aceea generată de problematica europeană care pregătea (chiar dacă artificial) unele piedici împotriva acestei aderări. Să nu fii informat de nivelul la care se pregătesc aceste piedici și să nu contracarezi viguros, fără scrupule, cu demnitatea de Șef de Stat și cu mîndria de român (oare)! Altfel nu se explică optimismul necenzurat, cu doar cîteva zile înainte de Consiliul JAI, din 8 decembrie, cînd, aflat la Tirana, la o reuniune în problemele Balcanilor de Vest, nu arăta prea îngrijorat. Degeaba vii acum, la spartul tîrgului, și declari nonșalant, prefăcîndu-te că suferi pentru acest eșec... programat: „Dragi români, România nu se oprește aici. Lipsa consensului în ceea ce privește aderarea României la Schengen, pe fondul opoziției Austriei, este profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români”.
Da, cam atît a înțeles domnul Klaus Iohannis din jocul mîrșav al prietenilor domniei sale din Austria! Cînd rostea aceste cuvinte doar constatatoare, s-o fi gîndit la întîlnirile de la Cotroceni cu oameni din prima linie a afacerilor austriece din România, OMV Petrom și Holzindustrie Schweighofer, sau la mitingul (în geacă roșie) la care a fost însoțit de un președinte de bancă austriacă în România? Românii așteptau de la Președintele lor nu să se asigure că nu ne vom opri și vom învinge și ultima redută numită Austria (dacă între timp, n-o mai apărea și altă „Austrie”!), ci să definească în mod clar cauzele interne care au frînat acest demers european, cu toate consecințele acestuia, propunînd soluții viabile, de la înălțimea unui Șef de Stat, soluții (nu doar principii) care ne-ar fi redat încrederea în Președintele Țării, dincolo de deziluzia momentului Schengen. Așa, doar cu „Dragi români ...”, îi răspundem și noi cu un început de poezie „Dragă Președinte, adio și n-am cuvinte!”.
b) Ministerul de Externe se înscrie pe locul doi în cursa cu obstacole pentru Schengen. Bogdan Aurescu, ministrul nostru care aleargă prin lume pentru cauze cu rezonanță de propagandă diplomatică (în special pe tema fierbinte a războiului din Ucraina și a ajutorului dat de România pentru „salvarea” Republicii Moldova), în loc să aibă un plan concret, axat pe problemele stringente ale României, cele din interior, nu cele create de politica SUA, cu doar cîteva zile înaintea Consiliului JAI din 8 decembrie, se lăuda în presa bucureșteană că a lămurit problema cu Olanda și Suedia. Faptul că plutea într-o eroare regretabilă ne ilustrează interpretarea sa conform căreia ridicarea MCV ar fi biletul de intrare al României în Schengen, cînd, nici pe departe, nu acesta era pragul, ci afluxul de migranți, pus, în mod aberant, pe seama României.
Ambasadorul României la Viena, excelența Sa Emil Hurezeanu, care ar fi trebuit să reprezinte principalul nostru vector și atu în demontarea falselor acuzații aduse de cancelarul Austriei cu privire la împotrivirea sa în ceea ce privește acceptarea României în Schengen, a manifestat o dubioasă lentoare în acțiunile de susținere a intereselor Țării pe care o reprezintă la cel mai înalt nivel diplomatic. Doar într-un tîrziu, cînd răul se produsese și Europa vuia de eșecul „programat” al României, domnul Hurezeanu s-a trezit din „il dolce far niente” și i-a adresat, pe ultima sută de metri, o epistolă președintelui federal Alexander Van der Bellen, după cum s-a văzut, fără efect, doar ca metodă de spălare a unei imagini maculate. Degeaba a făcut referiri la istoria Austriei (o fi amintit și de Maria Tereza, de tragerea pe roată, la 28 februarie 1785, a conducătorilor Răscoalei țăranilor români din Transilvania – Horea și Cloșca?), adresantul nu s-a lăsat înduplecat! „Urmărim de cîteva zile cu mare uimire repoziționarea surprinzătoare a guvernului federal cu privire la preconizata extindere a Spațiului Schengen” – astfel începea scrisoarea.
Chiar dacă a trecut la coarda sensibilă: „Permiteți-mi, domnule președinte federal, să vă adresez un strigăt de ajutor, care nu trebuie înțeles ca o reclamație sau critică...” (ba, dimpotrivă, tocmai așa trebuia configurată scrisoarea – ca pe o critică la mizeria diplomatică arătată de foștii noștri stăpîni), rezultatul epistolei a fost zero, probabil, poșta nu l-o fi găsit la domiciliu pe domnul președinte! Apropo: cînd ne vorbea pe undele „Europei Libere”, de la München, și ne înjura zdravăn, încercînd să ne facă să înțelegem cît de proști sîntem că-l suportăm pe Ceaușescu, domnul Emil Hurezeanu parcă era mai vocal (sau ni se părea nouă pentru că era mai tînăr!). Oricum am întoarce-o, și acest eșec se datorează, în principal, Președintelui Klaus Iohannis, care are responsabilități bine definite în politica externă a României. Dar, dacă avem „Stat eșuat”, așa cum s-a plîns chiar Președintele în persoană, ce să ne mai mire sau să ne întristeze (după caz) eșuarea acceptării României în acest buclucaș de Schengen!
c) Parcă trase la indigo cu cele anterioare, declarațiile premierului și președintelui PSD vin să confirme catastrofa, omițînd să ne spună pe ce s-au bazat pînă acum, cînd au așteptat încrezători primirea României în Schengen. Nicolae Ciucă (blînd și împăciuitor): „Unanimitatea nu a fost posibilă astăzi, în contextul în care un singur stat membru, Austria, a refuzat aderarea României”. Mulțumim, domnule prim-ministru, dar asta știam și noi! Marcel Ciolacu (a bătut cîmpii cu Rusia și a deplîns statele UE care vor avea de suferit din pricina lipsei României din Schengen!): „Opoziția nedreaptă a Austriei este un cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin. (...) Statele europene nu vor uita că decizia de astăzi a guvernului de dreapta austriac are efecte grave asupra viitorului european”. Ca să vezi!
d) Isteria declanșată de acest eveniment, care, totuși, nu era deloc imprevizibil, a coalizat atît forțe politice românești, cît și o droaie de comentatori (mai mult sau mai puțin avizați), mobilizînd și oamenii de rînd, efortul tuturor de a face front comun împotriva sentimentului de Țară abandonată fiind generalizat de televiziuni, care se întrec în analize economice, lansarea de anateme internaționale, ajungînd pînă la propunerea unei petiții la nivel național: „Vrem PETROM înapoi!”, căutînd să impună autorităților procedura de naționalizare a companiei OMV Petrom. Personal, admir această hemoragie de patimi cu iz „patriotic”, dar, dincolo de efectul primordial emoțional, judecînd cu luciditate, pot adresa o întrebare simplă: unde au fost pînă acum acești „justițiari”, de cînd s-a privatizat Petrom, de cînd băncile austriece din România fac profit pe banii românilor și de cînd Schweighofer Holziindustrie golea munții de pădurile dacilor? Știți ce se va întîmpla, cît de curînd, cu această avalanșă de „răzbunări”? Se vor întoarce, ca un bumerang, împotriva românilor, caz în care Guvernul de la Viena, moștenitor al vechilor metehne habsburgice, se va transforma din acuzat în acuzator, punîndu-ne pe tavă situația socială a firmelor austriece de pe teritoriul României, care asigură locuri de muncă multor cetățeni români (numai în principalele societăți comerciale cu capital austriac, din România, sînt angajați peste 15.000 de salariați români). În ce privește preluarea companiei Petrom, ar fi un gest de mare fidelitate față de acest popor, dacă Guvernul și Parlamentul ar materializa acest demers public, numai că nu cunoaștem clauzele din contractul de vînzare a părții achiziționate de Austria, ca să putem anticipa rezultatul acestui demers...
Ce ascunde și nu spune
Președintele Iohannis?
Deși n-ar trebui să ne mirăm (știm deja că Iohannis se mișcă greu și gîndește încet), la o distanță de 4 zile de la eveniment, luni, 12 decembrie, Președintele Klaus Iohannis a ieșit la lumină, exprimîndu-și părerea vizavi de eșecul României (de fapt, al lui și al anemicei clase politice care ne conduce) la votul Consiliului JAI, pentru accederea Țării noastre la spațiul Schengen. Luînd, probabil, la cunoștință despre rezultatul unui sondaj recent, pe marginea vinovăției acelor din cauza cărora n-am intrat în Schengen, unde, conform răspunsurilor participanților la sondaj, Președintele Klaus Iohannis este principalul vinovat, acesta și-a modelat discursul, încercînd să înmoaie inimile românilor care se mai uită în gura Președintelui: „Votul din Consiliul JAI este foarte problematic pentru noi toți în România și trebuie să spun că am fost dezamăgit și supărat după ce am primit rezultatul acestui vot”.
În cuprinsul acestui mesaj televizat, domnul Iohannis vine cu un punct de vedere care implică întrebarea din intertitlul de mai sus, pentru că ecuația următorului pasaj ascunde una sau mai multe enigme petrecute între zidurile Palatului Cotroceni. Mai întîi să facem cunoștință cu textul respectiv, după care să detaliem: „Dacă este momentul să căutăm vinovați, cu siguranță sînt lucruri care puteau fi făcute altfel, mai bine, chit că îmi este greu să înțeleg cum să faci mai bine dacă cu doar două săptămîni înainte de vot o parte își schimbă nepregătit și neexplicat atitudinea față de vot”. Aceste fraze ascund un oarecare mister, pe care domnul președinte a încercat să-l mascheze cu ajutorul unui mare semn de mirare, făcîndu-se că nu înțelege întoarcerea la 180 de grade a poziției Austriei față de admiterea României în Schengen! Oare, chiar este surprins șeful Statului?
Pentru a ne edifica de faptul că președintele României era în temă de mai mult timp cu opoziția Austriei, propun să ne întoarcem cu doar trei săptămîni în urmă și să pășim, sub acoperire, într-o sală cochetă de la Cotroceni.
Deschizînd încet ușa, îl vedem în prim-plan pe ditamai directorul general executiv al OMV Petrom, domnul Alfred Stern, în fruntea unei delegații austriece, stînd la taifas cu președintele nostru, nimeni altul decît domnul Klaus Iohannis. Subiectul? Comunicat pentru alde gură cască de ziariști, ca „axat pe activitatea și planificarea de investiții în România”, deriva, de fapt, din dorința părții austriece de a pune stăpînire pe încă o resursă naturală a României – gazele din Marea Neagră. Oficial, comunicatul emis de Cotroceni sună astfel, adîncind parcă enigma care avea să explodeze pe 8 decembrie, la Bruxelles: „Cu această ocazie, președintele a reiterat importanța strategică a proiectului pentru România și a solicitat conducerii OMV începerea cît mai rapidă a exploatării offshore în cadrul perimetrului deținut de Romgaz și OMV Petrom, avînd în vedere că legea de specialitate este una favorabilă și se află în vigoare”.
Cînd era în față cu delegația austriacă, președintele României era la curent cu declarația ministrului de Interne austriac, Gerhard Karner, care clama sucirea poziției față de votul pe care urma să-l dea la Consiliul JAI din 8 decembrie – un vot negativ. Oamenii din acel birou: pe de o parte, Președintele României, pe de altă parte, un director general executiv al unui mare concern petrolier (de proveniență română, dar stăpînit, acum, de firma austriacă), însoțit de experți în meserie – gîndeau fiecare în altă parte, președintele nostru fiind măcinat de regretul că a putut fi indiferent la un Raport Contrainformativ al SIE care îl avertiza de șantajul preconizat de Austria, privind promovarea la Palatul Victoria a unei persoane cu o influență solidă în mediile politice și informative de la Viena. Așa cum arată sursele informative, omul lui Iohannis, actualul premier Nicolae Ciucă, nu mai este în cărți pentru funcții importante în Stat, delegația OMV avînd tupeul să-l propună pe un fost politician român, „transfug” acum cu întreaga familie  la Viena, fost conducător al unui serviciu important din România.
Pentru că șantajul OMV este dublu (gazele din Marea Neagră și impunerea de premier – contra primirii României în spațiul Schengen – la care se adaugă amenințarea cu ieșirea de la guvernare a UDMR, și destabilizarea guvernării României), tot jocul acesta fiind suprapus cu reacția dură a ministrului de Interne austriac, ne imaginăm ce presiune simțea Președintele României asupra sa, presiune mascată în spatele unor declarații de fațadă, menite să adoarmă conștiința românilor. Iată că, după votul negativ din 8 decembrie, cînd cărțile au fost date pe față, noi, românii (interesați mai mult sau mai puțin de Schengen) trebuie să știm adevărul din spatele cortinei. Președintele Klaus Iohannis are datoria morală (de cea care rezidă din responsabilitatea funcției de Președinte de Stat, nu mai vorbesc) de a informa opinia publică despre adevăratele motive ale respingerii intrării României în Schengen (cel care derivă din numărul migranților „strecurați” prin România, intrînd deja în legendă).
Este înjositor pentru noi, pentru Poporul Român, ca Președintele Țării să ne mintă în față, trecînd la „secret” un act de șantaj abject al unui stat membru UE, pentru a cîștiga atît economic, cît și politic din prostia și frica demnitarilor români de a reacționa în mod deschis și curajos, în asemenea situații. Mai ales că, în cazul în care informațiile pe surse sînt reale și Președintele Klaus Iohannis n-a cedat șantajului, acesta ar putea răsturana eșafodajul croit de mass-media pe seama atitudinii șefului Statului Român în această chestiune. Transparența, și în cazul de față, ar mai putea șterge din liniile sumbre ale Puterii de la Cotroceni, în ultimii 8 ani. Ne-am ferit de belgieni. Ne-am ferit de suedezi. Ne-am împotmolit în austrieci. Tot am blamat firma  Damen și afacerea corvetelor, în legătură cu opoziția Olandei. Acum ne-am întors împotriva OMV Petrom – jucătorul austriac numărul 1 pe piața economică a României, cu o cifră de afaceri de aproape 24 miliarde lei și cu un profit net de 2,7 miliarde lei (2021) și cu peste 8.000 de salariați. La o asemenea forță economică, cunoscînd și cîți demnitari români sau membrii familiilor acestora sînt hrăniți cu salarii babane de la sînul acestei societăți austriece, cred că e greu, dacă nu imposibil, să-i speriem pe directorii de la Viena cu o petiție online semnată de „opincarii” de valahi.
În asemenea condiții, măcar acum, cînd Schengeul se îndepărtează pînă va pieri în ceața politicii europene, președintele României să-și respecte cuvîntul și să „comunice onest și responsabil”, spunîndu-ne, oficial, cu ce l-a șantajat delegația OMV Petrom, primită la Cotroceni, pe 21 noiembrie a.c., doar la cîteva ore de la anunțarea de către ministrul de Interne austriac a refuzului de a vota pentru aderarea României la spațiul Schengen? Ce ascunde și nu ne spune Președintele Iohannis?
(va urma)
GEO CIOLCAN