Opinii despre aforism
  • 01-12-2020
  • 0 Comentarii
  • 66
  • 0

Marele umanist Valeriu Papahagi consideră aforismul un grăunte de uraniu spiritual, aflat la confluența dintre literatură și filozofie. Prin concizie și sclipire se înrudește cu epigrama și, în plus, e la fel de vechi. În contextul în care poeții se numără cu miile, cînd epigramiștii consacrați sînt tot mai puțini, aforismul capătă importanță tot mai mare. În plus, pe cînd epigrama, la ora actuală, se practică, de preferință, la români, aforismul unește spiritele popoarelor din toată lumea, exprimînd specificul lor de gîndire.

Aforismele constituie expresia unor trăiri (un creator trăiește foarte intens în spiritul său), a experienței de viață – a autorului și a celor din jur, sînt ricoșeuri sau „răsuciri” de gînduri vechi și noi etc. În contemporaneitate, aforismul a căpătat un sens mai larg, extinzîndu-și aria și în teritoriul rudelor apropiate, precum reflecția, cugetarea, maxima, sentința, adagiul etc. Totuși, fiecare comportă anumite nuanțe care le diferențiază de celelalte. Să ne oprim la cîteva definiții realizate prin acumularea datelor.

ADAGIU (care vine de la latinescul adagium – sentință, morală, proverb, spre deosebire de ADAGIO, termen muzical, însemnînd lent, în tempo rar, care provine din italiană, unde s-a format din ad+agio, agio avînd sensul de ușor, fără efort) – maximă, sentință, dicton, aforism, apoftegmă, axiomă, proverb. De exemplu, Omul propune și Dumnezeu dispune (Cf. Larousse).

ADAGII – Colecție de maxime culese de Erasm (Desiderius Erasmus Roterodamus) de la vechii autori clasici. Această compilație este prețioasă prin abundența și varietatea maximelor și prin ingeniozitatea comentariilor care le însoțesc.

AFORISM (provine, în ultimă instanță, din grecescul aphorismos – definiție) – Frază ce seamănă cu o sentință, care rezumă în cîteva cuvinte ceea ce este esențial de cunoscut despre ceva: regulile de drept ale lui Digeste sînt aforisme. Se mai folosește pentru un enunț succint despre un adevăr banal, apropiindu-se sau chiar suprapunîndu-se cu proverbul: Cum e tatăl e și fiul. A nu se confunda aforismele cu axiomele – precizează Marele Larousse al Secolului XX. Axiomele sînt adevăruri evidente prin ele însele, care n-au nevoie de demonstrație și care servesc la demonstrația unei întregi judecăți. Aforismele nu sînt decît mici sinteze bazate pe experiență.

Aforisme despre sinteza vieții – lucrare filosofică publicată în 1851 de Schopenhauer, tradusă în franceză în 1880. După autor, ceea ce diferențiază soarta oamenilor poate fi redus la trei condiții fundamentale: ceea ce este, ceea ce are și ceea ce reprezintă. Fericirea vine, mai ales, de la ceea ce este: bunurile supreme sînt, deci, bunuri subiective, spirituale – în primul rînd, veselia și sănătatea. După ce a studiat condițiile care diferențiază soarta oamenilor, Schopenhauer pare să considere că unica sursă a fericirii stă în inteligență, iar cea a relelor, în elementele pasionale ale firii noastre pe care nu le stăpînim.

APODICTIC – nume dat de Aristotel (din grecescul apodeiknumi – eu demonstrez) propozițiilor care nu pot fi contestate pentru că sînt rezultatul unor demonstrații. Kant a dat cuvîntului un sens puțin mai nou. După el, judecățile se supun și ele unor puncte de vedere diferite, care sînt patru: cantitate, calitate, relații și modalitate.

În mod apodictic (din franțuzescul apodictiquement): cu o asemenea certitudine încît contrazicerea nu e posibilă, adică excludea posibilitatea unei opoziții.

APOFTEGMĂ (din grecescul apophthegma – expresie memorabilă, sentință, cugetare exprimată concis) – maximă, sentință formulată, de obicei, de o personalitate celebră din Antichitate.

CUGETARE (substantivul verbului a cugeta, a gîndi) – gînd, părere, idee, meditație, reflecție; se mai folosește și franțuzismul PANSEU: (să ne gîndim la LES PENSẾES de Pascal – operă publicată postum, care cuprinde notele sale, lăsate în manuscrise. „Toute la dignité de l’homme est en la pensée” [Întreaga demnitate a omului stă în gîndire – afirmă el]).

DICTON (cuvînt preluat de română din franceză, unde provine din latinescul dictum – sentință, care are la bază verbul dicere – a zice, a spune, fiind participiul său: (dico, dixi, dictum, dicere) – expresie, sentință (formulată de o personalitate celebră) devenită proverb.

MAXIMĂ – Cugetare importantă, enunțată sau adop­tată ca regulă de comportament. Toate maximele valoroase circulă prin lume, principalul e să le aplici – spunea Pascal. Au fost realizate mai multe culegeri de maxime, ca Maximele lui La Rochefoucauld (Réflexions ou Sentences et Maximes morales – 1664) în care-și exprima dezgustul față de o lume în care și cele mai frumoase sentimente, în ciuda aparenței, sînt dictate de interes.

REFLECȚIE – Cugetare, meditație (provine din franțuzescul réflexion, avînd la bază latinescul reflexion, derivat de la reflectoa întoarce îndărăt, mai ales ochii, a lua aminte, a se gîndi); termenul pereche din românăREFLECȚIE - ține de optică și de sonicitate și înseamnă întoarcerea razei de lumină sau a undei sonore la întîlnirea unei suprafețe lucioase sau dure.

SENTINȚĂ (din franțuzescul sentence, provenit din latinescul sententia de la sentire – a judeca, a gîndi) – Maximă, cugetare, scurtă mai ales în domeniul moralei, exprimate adesea dogmatic: Sentințele lui Syrus sînt sentințe morale, avînd valoare literară, prin noutate, distincție, finețe.

Din cele de mai sus, se poate conclude că:

apoftegma – e o vorbă memorabilă transmisă din vechime,

axioma – un adevăr științific nedemonstrat, dar evident,

maxima – un adevăr, o cugetare de ordin moral,

sentința – o maximă din punct de vedere literar si oratoric,

proverbele, o știe toată lumea, închid experiența de viață a unei colectivități (popor), înțelepciunea unui popor, ele sînt intrate în uzul comun și sînt concurate de zicători (zicale) care au o mare circulație orală, confundîndu-se, adesea, cu expresia idiomatică; spre deosebire de proverbe, ele sînt mai legate de structura intimă a limbii și sînt greu de tradus, dacă nu imposibil.

Cel mai frecvent cuvînt folosit, în toate dicționarele, în definirea termenilor de mai sus este maxima. Cred că, pentru AFORISM, cea mai completă definiție este cea din Dicționarul de termeni literari coordonat de Al. Săndulescu. Ed. Academiei, 1976: Punct de vedere exprimat într-o formă concisă, comunicînd un adevăr. Oarecum sinonim cu adagiul, apoftegma, maxima, sentința și cugetarea. Aforismul condensează, cu o pregnantă lapidaritate, adesea chiar paradoxal, observații cu o valoare generalizatoare, fundamentate pe o experiență personală a faptelor.


Dr. Elis Râpeanu

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite