- 23-04-2017
- 0 Comentarii
- 564
- 0
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) se va desfiinţa ca for
care să susţină pacea în lume şi îşi va lua o altă titulatură, de Organizaţia
Fantastic de Unită – OFU – şi va avea un alt scop, cel de a garanta pacea în
Galaxie.
„Considerăm că misiunea noastră pe Terra a luat sfîrşit încă
din anii ’90, cînd statele care fac parte din Consiliul de Securitate al ONU au
decis că nu mai este nevoie de noi şi au atacat militar diverse ţări, avînd
drept motiv interesele comerciale”, a declarat Markuel de la Vrancea, preşedintele
a ceea ce a fost cîndva ONU, precizînd că „acum garantul păcii în lume este
NATO, care se pricepe şi chiar are succes în aducerea naţiunilor mici la rang
de colonii, o nouă orînduire sclavagistă, dar, de data asta modernă, în care
sclavii chiar îşi doresc să fie înlănţuiţi”.
Sediul central al OFU va fi pe faţa nevăzută a Lunii, acolo
unde se află, de fapt, capitala Reptilienilor, cei care vor de mult război cu
Marţienii, dar nu au încă suficiente motive ca să o facă. Totodată, tensiunile
existente între diverse civilizaţii extraterestre riscă să se transforme
dintr-un război rece în unul de-a dreptul fierbinte, dat fiind faptul că
Romulanii şi Vulcanienii nu au ajuns încă la un acord galactic.
„Organizaţia Fantastic de Unită va avea rolul de a media o
pace convenabilă între civilizaţiile ceva mai avansate din Univers şi va lăsa
Pămîntul la mîna celor care deja îl conduc cu succes spre un deznodămînt
tragic“, a mai declarat Markuel de la Vrancea, acest Don Quijote al Păcii în
Univers.
DA
14.4 C