Omul Davos
  • 10-01-2023
  • 0 Comentarii
  • 278
  • 4

În perioada 16-23 ianuarie a.c. va avea loc, la Davos, în Elveția, reuniunea a anuală a forumului economic internațional care va pune lumea la cale. La propriu. Anul acesta, citez din ziarenews.ro, „principalele teme de discuții pentru Davos 2023 vor include:
1. Crizele energetice și alimentare în contextul unui nou sistem pentru energie, climă și natură;
2. Inflație ridicată, creștere scăzută, economie cu datorii ridicate în contextul unui nou sistem de investiții, comerț și infrastructură;
3. Dificultățile industriei în contextul unui nou sistem de valorificare a tehnologiilor de frontieră pentru inovarea și reziliența sectorului privat;
4. Vulnerabilități sociale în contextul unui nou sistem de muncă, abilități și îngrijire;
5. Riscuri geopolitice în contextul unui nou sistem de dialog și cooperare într-o lume multipolară.
În cele 400 de sesiuni și grupuri de lucru la Davos, s-a discutat (și) despre obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite. Mesajul a fost că toți lucrează pentru guvernarea globală și controlul digital. Se spune că omenirea a ajuns astăzi într-un punct critic de inflexiune, iar numărul mare de crize necesită acțiuni îndrăznețe. De aceea, Soros îi aduce la aceeași masă pe liderii politici și oamenii de afaceri, ca să stabilească în detaliu pașii de urmat.
În realitate, elita de la Davos se joacă de-a găsitul soluțiilor pentru problemele pe care tot ea le-a creat. Invitații lui Soros și Schwab au fost instruiți să susțină o formă globalistă de guvernare nealeasă de nimeni, în care afacerile unui grup restrîns sînt forța motrice. La ce să ne așteptăm de la Davos 2023? La o nouă rundă de anunțuri globaliste care vor provoca alte și alte ravagii, fără a remedia, de fapt, nimic. Soluțiile elitei sînt predictibile – identitatea digitală, CBDC-urile (criptomonedele controlate de băncile centrale) și eliminarea emisiilor de carbon”.
Știm ce fac ei, am văzut coincidența petrecută în 1971, cînd s-au înființat ei și brusc toate au luat-o razna în economia occidentală. Aș vrea să vă prezint pe scurt profilul lor uman, deși sînt convins că mulți dintre dumneavoastră v-ați dat deja seama ce fel de poame sînt.
În 1804, în poezia „Cîntecul ultimului Menestrel”, scriitorul Walter Scott se întreba dacă oamenii cu suflete atît de moarte încît nu au simțit niciodată dragostea de patrie mai pot respire încă, iar Samuel Huntington  îi răspunde în extraordinarul său articol intitulat „Suflete moarte, deznaționalizarea elitelor Americii”, astfel: „Da, numărul de suflete moarte este mic, dar este în creștere în rîndul elitelor de afaceri, profesionale, intelectuale și academice ale Americii”. Deținînd, în cuvintele lui Scott, „titluri și putere”, ei au, de asemenea, legături în scădere cu națiunea americană. Întorcîndu-se în America dintr-o direcție străină, nu este probabil să fie copleșiți de sentimente profunde de angajament față de „țara lor natală”. Atitudinile și comportamentul lor contrastează cu patriotismul copleșitor și identificarea naționalistă a restului publicului american. Un decalaj major crește în America între sufletele moarte sau pe moarte din elitele sale și publicul său „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru America”. Acest decalaj a fost temporar ascuns de mitingul patriotic de după 11 septembrie. În absența unor atacuri comparabile repetate, totuși, forțele dominante și fundamentale ale globalizării economice fac probabil ca deznaționalizarea elitelor să continue.
Globalizarea implică o extindere uriașă a interacțiunilor internaționale între indivizi, corporații, guverne, ONG-uri și alte entități; creșterea numărului și dimensiunii corporațiilor multinaționale care investesc, produc și comercializează la nivel global, și multiplicarea organizațiilor, regimurilor și reglementărilor internaționale. Impactul acestor evoluții diferă între grupuri și între țări. Implicarea indivizilor în procesele de globalizare variază aproape direct în funcție de statutul lor socio-economic. Elitele au interese, angajamente și identități transnaționale mai multe și mai profunde decît non-elitele. Elitele americane, agențiile guvernamentale, întreprinderile și alte organizații au fost mult mai importante în procesul de globalizare decît cele din alte țări. Prin urmare, există motive pentru ca angajamentele lor față de identitățile naționale și interesele naționale să fie relativ mai slabe. (...) Ideile și oamenii transnaționali se încadrează în trei categorii: universaliste, economice și moraliste. Abordarea universalistă este, de fapt, naționalismul american și excepționalismul dus la extrem. Din această perspectivă, America este excepțională nu pentru că este o națiune unică, ci pentru că a devenit „națiunea universală”. S-a contopit cu lumea prin venirea în America a oamenilor din alte societăți și prin acceptarea pe scară largă a culturii și valorilor populare americane de către alte societăți. Distincția dintre America și lume dispare din cauza triumfului puterii americane și a atracției societății și culturii americane. Abordarea economică se concentrează pe globalizarea economică ca o forță transcendentă care sparge granițele naționale, fuzionează economiile naționale într-un singur întreg global și erodează rapid autoritatea și funcțiile guvernelor naționale. Această viziune este predominantă în rîndul directorilor corporațiilor multinaționale, al marilor ONG-uri și al organizațiilor comparabile care operează la nivel global și în rîndul persoanelor cu competențe, de obicei de natură foarte tehnică, pentru care există o cerere globală și care sînt astfel capabili să urmeze cariere în mișcare din țară în țară. Abordarea moralistă condamnă patriotismul și naționalismul ca forțe malefice și susține că dreptul internațional, instituțiile, regimurile și normele sînt moral superioare celor ale națiunilor individuale. Angajamentul față de umanitate trebuie să înlocuiască angajamentul față de națiune. Această viziune se regăsește printre intelectuali, academicieni și jurnaliști. Transnaționalismul economic își are rădăcinile în burghezie, transnaționalismul moralist în inteligență.
Corporațiile americane care operează la nivel global își recrutează forța de muncă și directorii lor, inclusiv cei de top, fără a ține cont de naționalitate. CIA, a spus unul dintre oficialii săi în 1999, nu mai poate conta pe cooperarea corporațiilor americane așa cum a fost în stare să facă cîndva, deoarece corporațiile se consideră multinaționale și s-ar putea să nu considere că este în interesul lor să ajute guvernul SUA.
Naționalismul a dovedit greșit conceptul lui Karl Marx despre un proletariat internațional unificat. Globalizarea se dovedește corectă în observația lui Adam Smith conform căreia, în timp ce „proprietarul de pămînt este în mod necesar un cetățean al țării în care se află proprietatea sa... proprietarul acțiunilor este în mod propriu un cetățean al lumii și nu este neapărat atașat unui anumit tip de țară”. Cuvintele lui Smith din 1776 descriu felul în care oamenii de afaceri transnaționali contemporani se văd pe ei înșiși.
Rezumînd interviurile lor cu directori ai 23 de corporații multinaționale americane și organizații nonprofit, James Davison Hunter și Joshua Yates concluzionează: „Cu siguranță aceste elite sînt cosmopolite: călătoresc prin lume, iar domeniul lor de responsabilitate este lumea. Într-adevăr, ei se văd ca «cetăţeni globali». Din nou și din nou, i-am auzit spunînd că se considerau mai degrabă «cetățeni ai lumii» care se întîmplă să poarte un pașaport american decît ca cetățeni americani care lucrează într-o organizație globală. Ei posedă tot ceea ce este implicat în noțiunea de cosmopolit. Sînt sofisticați, urbani și universaliști în perspectiva și angajamentele lor etice. Împreună cu «elitele globalizate» din alte țări, acești directori americani locuiesc într-o «bulă socio-culturală» în afară de culturile națiunilor individuale și comunică între ele într-o versiune a englezei de științe sociale, pe care Hunter și Yates o etichetează «vorbire globală»”.
Observați cîtă dreptate avea Smauel Huntington în martie 2004, cînd scria acest articol, și cum observațiile sale asupra societății americane se aplică astăzi societății pămîntene. Recunoașteți sper, în descrierile lui, fragmente din discursurile multor politicieni de acum, în special ale lui Schwab, „tartorele” W.E.F. (World Economic Forum)
Pe aceeași temă a globalizării scrie în săptămînalul conservator britanic The Spectator, Samuel Gregg, membru al Institului american pentru cercetări economice. Articolul este intitulat „De ce nu e nebunesc să te opui Forumului Economic Internațional?”. El ne prezintă ideile acestor băieți cu gulerele albe de la Davos care se visează dumnezeii planetei, idei care, pe scurt, vizează transformarea societății umane într-una corporatistă. Adică? Uite așa, cum scrie Gregg: „Întreaga planetă are nevoie de un nou «contract social» pentru a remodela starea viitoare a relațiilor globale, direcția economiilor naționale, prioritățile societăților, natura modelelor de afaceri și gestionarea unui bun comun global”. Asta e o listă destul de mare. Dar ce adjective, întreb, ar trebui folosite pentru a descrie o țintă care își propune să coordoneze reorganizarea a 8 miliarde de suflete, 195 de țări, relații internaționale, politică socială în general și o economie globală de 104 trilioane de dolari? Cuvinte precum „delirant” și „megaloman” îmi vin în minte. Un concept-cheie pentru viziunea lui Schwab despre o lume resetată este „capitalismul părților interesate”. În cartea sa din 2021, „Stakeholder Capitalism: A Global Economy that Works for Progress, People and Planet”, Schwab îl definește ca „o formă de capitalism în care companiile nu doar să optimizeze profiturile pe termen scurt pentru acționari, dar să caute crearea de valoare pe termen lung, ținînd cont de nevoile tuturor părților interesate și ale societății în general”.
Schwab își dorește crearea „omului nou”, despre care am mai scris și eu, un om nou corporatist care să nu aibă iubire de patrie, ci doar de profit. Corporatismul, dacă nu știți prea bine ce înseamnă acest termen, fie pentru că lucrați ori ați lucrat la stat sau sînteți antreprenori, este echivalentul comunismului în forma sa stalinistă dictatorială, pe scurt – împotriva libertății.
Samuel Gregg ne explică foarte bine asta în articolul din The Spectator: „Totul este despre formarea și apoi menținerea unui consens asupra politicilor economice și sociale. Din acest motiv, corporatismul nu face față bine disidenței. Într-adevăr, descurajează orice punere sub semnul întrebării a consensului, indiferent dacă problema este reprezentată de cotele de impozitare sau de schimbările climatice. Limbajul corporatismului, precum cel al WEF al lui Schwab, poate fi unul al consultării coordonate, dar agenda este una a controlului. Căci ceea ce contează este armonizarea vederilor, oricît de absurdă ar fi ideea și sau cît de mare ar fi costul libertății. Acest lucru nu numai că generează gîndire de grup. Încurajează marginalizarea celor care contestă consensul. Dacă aveți rezerve cu privire, să zicem, la granițele deschise, nu vă mirați dacă sînteți calificat ca xenofob. Dacă refuzați să vă sindicalizați forța de muncă, probabil că veți fi etichetat drept fundamentalist al pieței care își tratează angajații ca pe simple obiecte”.
Revin acum la agenda WEF de anul acesta, unde, scriam la începutul acestui articol, că se va lucra la conceptul guvernării globale și la cel al controlului digital. De ce? Fiindcă o corporație are nevoie de o conducere globală, care să coordoneze totul în mod unitar. Dacă ar fi deștepți, dar nu sînt, și-ar da seama că dictatura nu a funcționat niciodată mult timp atunci cînd a fost impusă și că s-a sfîrșit întotdeauna prost pentru cei care au inițiat-o și au întreținut-o.
Dacă v-ați întrebat în ultimii ani ce e cu deciziile acestea nebunești și anormale pe care le iau oamenii politici care conduc marile state sau uniuni de state ale lumii și de ce se lipesc etichete de xenofob, naționalist, extremist etc., așa cum am scris și eu, acum veți înțelege că sînt mici fragmente ale planului ce deja se derulează în vederea transformării societății umane într-una corporatistă în care nimeni să nu miște în fața conducerii superioare de partid și de stat. Stat global, desigur. Cum putem să ne opunem acestei transformări? Exact așa cum se opun cetățenii occidentalii care atunci cînd au fost la urne au ales un partid ca al Giorgiei Meloni în Italia, sau au șubrezit autoritatea președintelui Macron, unul dintre absolvenții școlii de vară a WEF, în parlamentul francez – adică să aducem la cîrma statelor oameni care să nu fie asemeni sufletelor moarte formate la școala de la Davos și care acum conduc lumea.
Omul Davos – cum l-a numit Samuel Huntington – are sufletul mort, fiindcă se închină banului și nu lui Dumnezeu, iar o societate condusă de asemenea oameni nu poate fi decît una care-și duce existența în umbra morții din care ne-a scos odată Christos. Nu este cazul să ne reîntoarcem acolo.

NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite