Într-o țară bulversată de multe, de prea multe probleme de ordin economic, social, politic, militar – atît pe plan intern, cît și în afara țării – într-o țară în care Puterea politică – cea pe care poporul a încredințat-o clasei politice – se întoarce împotriva poporului, cel ce trebuia să fie beneficiarul ei; într-o țară în care partidele politice de la putere, deși au promis solemn o conlucrare armonioasă spre binele poporului, se mănîncă între ele, amenințînd cu desprinderea din coaliție și, indiferente la suferința milioanelor de români, își anulează reciproc unele măsuri și inițiative ce ar putea rezolva măcar o parte din greutățile românului în a-și asigura traiul de azi pe mîine; într-o țară în care Guvernul acordă fonduri masive unui stat vecin, pentru a continua un război distrugător, în detrimentul asigurării nevoilor materiale imediate ale românului de rînd; într-o țară în care politica externă este făcută preș în fața unor încrezuți occidentali, care ne tratează tot ca pe timpul cînd eram parte a Imperiilor lor criminale; și, în sfîrșit, într-o țară în care președintele acesteia este în țara lui mai mult pe post de excursionist decît de Șef de Stat – într-o asemenea țară este greu să crezi, să speri că, la finele anului 2023, se mai pot petrece și lucruri care să taie întunericul din inima noastră, cu o salvatoare rază de lumină, lucruri care să ne redea speranța că nu este, încă, totul pierdut, că „nu mor caii cînd vor cîinii!”, că România mai are bărbați cu mintea trează și cu puterea cuvîntului în stare să dărîme zidul artificial al neîncrederii Poporului în clasa politică românească.
Da, reverberația la ultimele propoziții de mai înainte am simțit-o marți, 28 noiembrie, într-una din marile săli ale impunătorului edificiu care este Palatul Parlamentului, cu prilejul unui eveniment eclatant, organizat sub egida partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) – Conferința dedicată memoriei lui Corneliu Vadim Tudor, „Cultura și patriotismul românesc”. Participant la acest eveniment, am scris acest reportaj spre cunoștința cititorilor revistei „România Mare” și spre păstrarea în arhiva amintirii a ceea ce s-a întîmplat ieri (scriu aceste rînduri miercuri, 29 noiembrie) la Palatul Parlamentului, acolo unde, în afara Conferinței propriu-zise, cred că a fost momentul nașterii unui nou politician român, din stirpea (și mai mult) fostului senator Corneliu Vadim Tudor – cel căruia i-a fost dedicat evenimentul...
Amintiri din viață și din luptă
Sfîrșit de toamnă în București, în Bucureștii anului 1949. Pe lîngă anotimpul drapat cu perdele de ploi, care, treptat, treptat, se metamorfozează în biciuiri albe și reci de zăpadă, ajutată de pale de vînt să șficuie fețele trecătorilor, timpul mai purta încă amprenta războiului, sfîrșit cu cîțiva ani mai înainte: lipsuri și sărăcie, frig în casele oamenilor, nelichidarea urmelor războiului, din care mii de români (prizonieri de război) înghețau și mureau în Siberia, precum și zdruncinarea societății românești datorată profundelor și rapidelor transformări politice, economice și sociale de pe scena politică românească – prinsă între dictatura Moscovei – acțiunea noilor forțe politice de la București și rezistența fostelor forțe politice aflate la putere în  România interbelică.
Totuși, în acest peisaj dezolant, chiar și în parametri uneori neprietenoși, viața își urma cursul ei, cu principalele cicluri cunoscute – nașterea și moartea – evenimente care nu întrebau niciodată, înainte de a veni, dacă ai condiții pentru un prunc venit pe lume, sau dacă ai bani de înmormîntare, la plecarea din acea lume a unui membru de familie. Cam în sensul acesti paradigme umane s-au petrecut lucrurile și în ziua de 28 noiembrie 1949 cînd, într-un București cu atmosferă jilavă, într-o casă modestă din cartierul Rahova, a venit pe lume cel de-al cincilea (și ultimul) copil al familiei Tudor (Ilie, croitor, mama, Eugenia, casnică), căruia i-au dat numele Corneliu. De cîte ori ne vorbea despre numele lui de botez, Corneliu Vadim Tudor nu omitea să amintescă semnificația biblică a acestuia – în onomastica creștină numele a pătruns prin cel care a fost Papa Cornelius, martir de origine romană; în Noul Testament, Cornelius era un  centurion trimis de îngeri în căutarea lui Petru, întîlnirea celor doi terminîndu-se cu convertirea lui Cornelius la Creștinism și, prin botezarea acestuia de către Sfîntul Petru. În calendar este sărbătorit pe 13 septembrie.
De mic a dat piept cu greutățile vieții: numărul mare de frați și surori, sărăcia generală a țării, accentuată de seceta istorică din anii 1948 și 1949, totul în contextul amintit mai sus, cel generat de război, precum și de plata datoriilor de război, și-au pus amprenta pe viața puștiului care bătea mingea cu picioarele goale pe vreun maidan din preajma uzinei „Vulcan”, în același timp – așa cum vom fi martori mai tîrziu la lupta lui Corneliu Vadim Tudor cu dușmanii țării – aceste lipsuri l-au întărit și i-au creat un aparat propriu, în intimitatea sa, de autoapărare și de întărire a credinței că este un învingător.
Referitor la acei ani de lipsuri materiale – întărind paralela de mai sus, dintre sărăcie și formarea unui moral drept, sănătos – iată ce scria Corneliu Vadim Tudor, pentru a elucida enigma atitudinii unui fost coleg de liceu și prieten în acea vreme, care, după decembrie 1989, nu numai că nu l-a mai băgat în seamă, dar l-a și atacat în presă, într-un mod de-a dreptul inuman: „Acum de ce m-o privi atît de crîncen (...) fostul meu coleg? Fusesem eu un exploatator veros, iar el un proletar năpăstuit? Raportul era invers; el stătea într-un fel de vilă, pe strada General Dona, iar eu  locuisem pînă la vîrsta de 23 de ani într-o casă de paiantă, cu pămînt și rogojină pe jos, în cartierul muncitoresc al Rahovei. Odată, chiar a venit la mine și, în modestul antreu de 2 metri pe 2, biata mea mamă ne pusese la amîndoi o strachină de ciorbă cu fasole – era tot ce aveam, arareori noi mîncam și felul doi la masă”.
„Așa s-a călit oțelul” – era intitulat un roman sovietic scris de un anume Ostrovski, pe care  Editura „Cartea Rusă” ni l-a adus în țară și pe care l-am citit în copilărie. Păstrînd esența și semnificația titlului, așa s-a călit viitorul luptător pentru dreptatea românilor – nu doar după 1989, ci și înainte de acest prag politic și social, Corneliu Vadim Tudor constituind primul reper al intelectualului și, apoi, al politicianului român, care, după 1989, a pledat și a luptat pînă la sacrificiul vieții sale pentru apărarea drepturilor românilor, pentru promovarea naționalismului luminat, în ce privește raporturile României cu alte state, pentru eradicarea hoției și a corupției, pentru educarea noilor generații în spiritul curat al Poporului Român, în iubirea pentru adevăratele valori ale acestui neam, pentru o independență reală a României, în raport cu statele aparținînd Uniunii Europene, de asemenea, a militat acerb în vederea întoarcerii Basarabiei, Bucovinei de Nord, Ținutului Herța și a Insulei Șerpilor la Patria - Mamă, adică România.
Doar trecînd în revistă elementele de mai sus – cărora li se pot adăuga alte și alte manifestări ale fostului senator și președinte de partid, Corneliu Vadim Tudor, în folosul românilor și al României – și avem toate datele pentru a desena portretul unui adevărat luptător și mare patriot român, care, dacă nu l-ar fi sabotat (dușmanii, în primul rînd, dar și unii amici), dacă nu l-ar fi îndepărtat în mod brutal de la misiunea lui istorică de a salva România, altfel ar fi arătat  țara noastră astăzi, la 34 de ani de la bulversarea țării, din decembrie 1989.
Corneliu Vadim Tudor era omul complet. Cu liceul la „Sfîntul Sava”, cu Facultatea de Filozofie a Universității din București (cu o teză despre Sociologia Religiilor), cu o bursă Herder la Viena, în 1978-1979, acordată de un alt mare scriitor și patriot român, Eugen Barbu, studii edificate cu un doctorat în Istorie, lucrînd, apoi, în presă (AGERPRES  și „România Liberă”), colaborator la „Săptămîna” lui Eugen Barbu, întemeietorul revistelor „România Mare” și „Politica”, și al ziarului „Tricolorul” – toate 3 cu spații largi acordate problemelor la zi cu care se confrunta România în trecerea ei la o nouă etapă de dezvoltare, și cu un preponderent spirit românesc în abordarea oricărui subiect jurnalistic, culminînd (tot alături de Eugen Barbu) cu înființarea Partidului România Mare, pe 20 iunie 1991 – iată o parte din moștenirea lăsată românilor de acest fiu devotat al (fostei) clase muncitoare de altădată.
Ridicînd Partidul România Mare la cote naționale, cu o serie de reprezentanți în funcții de conducere în cele două Camere ale Parlamentului României, dar, mai ales, cu fulminantele discursuri ale președintelui partidului de la Tribuna Senatului sau de la cea a Camerelor unite, Corneliu Vadim Tudor a cîștigat aprecierile unui număr tot mai mare de români, dar, în același timp, și-a atras o pătură grea și slinoasă de ură din partea unor politicieni și intelectuali români, deranjați de vocea (și de ideile) de Tribun ale vulcanicului senator și președinte de partid, acestora adăugîndu-se unii fugari din străinătate (care se dădeau mari „dizidenți”), dar care nu doreau la conducerea României un român patriot, și cărora le era silă de curentul naționalist propagat de PRM, în frunte cu neobositul și seducătorul său președinte.
Atacul lupilor cu chip de om
Din punctul de vedere al românului corect, lucrurile evoluau în matca dorită și muncită de PRM, în frunte cu al său președinte, senatorul Corneliu Vadim Tudor. Asta era la suprafață. În subteran, însă, se amorsa bomba politică pentru aruncarea în aer a celui care a avut curajul ca, în numele celor ce au făurit istoria acestei Țări, în numele însuși al Poporului Român, să propage ideile iubirii de Țară și de Popor, ideile emancipării (ca la 1848) a României, nefăcînd altceva decît respectarea Constituției României. Mai întîi, în presa autohtonă, dar vîndută străinătății, a prins să se reverse valuri de cianură umană: acuzații grave, fără nici o acoperire; denigrări în linie; atacuri suburbane, cu atingerea relațiilor de familie, cîte și mai cîte invenții stupide.
Desigur, Corneliu Vadim Tudor nu era omul care să se sperie de lătratul unor dulăi jerpeliți și fără dinți, și să tacă. Replicile au fost pe măsură: în presă, de la Tribuna Parlamentului sau chiar la Tribunal. Și, deși a cîștigat, oficial, moral era din ce în ce mai trist și mai devastat, practic, nu pricepea cum de tot binele pe care-l face (Programul Cina Creștină, dedicat oamenilor săraci și în vîrstă, sprijinul financiar oferit unui mare număr de biserici, școli, muzee, situri arheologice, premii și donații pentru studii unui număr de studenți etc., etc...), la un moment dat se întoarce împotriva lui. Măcinarea lui interioară s-a amplificat odată cu încercarea de detronare de la șefia PRM cînd, la 15 iunie 2013, într-o ședință extraordinară, ilegală, a Consiliului Național al PRM, la care au participat delegați de la 24 de organizații județene ale PRM, cu 116 voturi (contra 9) s-a hotărît revocarea din funcția de președinte al PRM a lui Corneliu Vadim Tudor, la 27 iunie fiind exclus din partid.
Chiar dacă Tribunalul Bucuești a decis repunerea în funcție a celui care a creat acest partid și nu existau motive pentru debarcarea sa de la conducerea PRM, trauma sufletească a săpat la temelia fostului sportiv, campion la aruncarea suliței, fiindu-i deschisă calea spre drama de peste doar doi ani. Chiar dacă sîntem în perimetrul anului 2013, să nu dăm uitării cea mai mare (și dureroasă) nedreptate făcută politicianului și patriotului Corneliu Vadim Tudor, cu prilejul alegerilor prezidențiale din anul 2000. În acel an mobilizarea membrilor și simpatizanților PRM a fost perfectă: în primul tur candidatul PRM s-a clasat pe locul doi (cu 3.178.293 de voturi din total (28,34%), în urma reprezentantului PSD, Ion Iliescu (4.076.273 de voturi; (36,35%) – Corneliu Vadim Tudor intrînd, deci, în turul doi al acelor alegeri.
În acest punct s-a rupt complet firul actului democratic posibil în România, acesta fiind înlocuit cu cea mai ordinară și mai veche meserie din lume: hoția, în speță, furtul voturilor din tabăra PRM și trecerea acestora în zona PSD. Așa se face că, deși reprezentantul PRM depășește numărul de voturi din primul tur cu aproape 150.000, Ion Iliescu se desprinde în cîștigător cu neverosimila cifră (în raport cu cea din primul tur) de 6.696.623 de alegători care au spus Da, la rubrica PSD. Cu posibilitatea trecerii chiar a unor dușmani ai lui Iliescu (gen Doina Cornea, care a spus că decît cu Vadim președinte, mai bine cu comunistul de Iliescu) în tabăra iliesciană, totuși, diferența este neverosimilă, aceasta trădînd un mare furt de la urne. Iată încă o pagină neagră din acest capitol al asaltului asupra lui Vadim al lupilor cu chip de om.
Acumulate în timp, durerile sufletești s-au transferat în organism, corpul său de atlet reclamînd impactul cu aceste lovituri ale soartei. Astfel, pe nesimțite, se ajunge la borna 14 septembrie 2015 cînd, pe înserate, la ora 18.30, pe un pat de spital, inima largă și plină de românism a celui care a fost Corneliu Vadim Tudor și-a oprit ritmul definitiv.
Marele fluviu își adună apele
După plecarea dintre noi a lui Corneliu Vadim Tudor, Partidul România Mare a intrat în vrie. „Lupii” care l-au atacat pe Vadim, de care am pomenit mai sus, au atacat și partidul, pentru a fi siguri că spiritul fostului președinte nu reînvie, aceștia urmînd să așeze, plocon, acest partid de patrioți români, la picioarele unor profitori ai „Revoluției” din decembrie 1989, spre derutarea masei de membri PRM și de susținători. Ne aducem aminte de un oarecare Popescu, pe urmă de un Victor Iovici, care, cu mare tam-tam mediatic se făleau cu marele partid creat de Corneliu Vadim Tudor și de revista „România Mare”. Așa cum știm cu toții, a murit Corneliu Vadim Tudor, a murit și PRM, trenul fără locomotivă, chiar dacă-i dai drumul la vale, merge ce merge, pînă cînd deraiază și provoacă și victime.
Întrebarea care flutura pe buzele a mii de români era una logică: cine  va prelua mesajul PRM, al președintelui său și al programului acestuia? Răspunsul pentru românii care nu se dau în vînt după himere politice a venit acum cîțiva ani, prin 2019, cînd pe eșicherul politicii românești s-a ivit o formațiune politică cu o abreviație de metal rar (AUR), în traducere: Alianța pentru Unirea Românilor. Cu un program pur românesc și cu un președinte tînăr și cu idei naționaliste și suveraniste (ambele noțiuni ieșind din sfera extremismului), partidul lui George Simion a avut repede priză la publicul românesc, acei români care tînjeau după proiecția în mintea lor a programului fostului PRM și a președintelui acestuia, regretatul Corneliu Vadim Tudor. Dar, numai atît! O întrebare plutea, totuși, în aer: oare, în programul AUR nu este și ceva din fostul PRM? Și dacă poate fi adevărat, de ce nu se coalizează o forță politică comună, spre binele românilor și al României?
Răspunsul a venit în această toamnă, cînd Lidia Vadim Tudor, fiica marelui patriot Corneliu Vadim Tudor, simțind nevoia și chemarea de a duce mai departe ideile și programul PRM, a găsit oglinda reflectoare a spiritului vadimist, și s-a înscris în singurul partid care poate reprezenta, cu adevărat, viitorul României – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). „Tata ar fi vrut să-i duc mai departe crezul politic și moștenirea morală”, a explicat redactorul-șef al revistei „România Mare” decizia  de a se alătura acestui partid. Motivația Lidiei Vadim Tudor închide în ea speranța tuturor românilor ce și-o pun în salvarea Țării de către AUR: „AUR este singurul partid care are ca obiectiv național refacerea României Mari, lucru pentru care și tatăl meu, Corneliu Vadim Tudor, a militat atîția ani de zile. Este singurul partid care provine dintr-o mișcare patriotică autentică. Într-o Românie în care naționalismul este tot mai prezent, AUR promovează o reîntoarcerea la valorile nționale, lucru de care tinerii au atîta nevoie în ziua de astăzi. Este nevoie de lideri precum Gerge Simion pentru a traversa această criză politică, mai ales pentru noi, tinerii, pentru că în numele lor vreau să vorbesc și pentru ei vreau să muncesc”.
Ecoul acestei acțiuni îndrăznețe, și pragmatice, de apropiere a celor două curente politice și chiar de contopire într-un șuvoi mai puternic și cu o mai largă cuprindere a românilor, l-am trăit aievea marți, 28 noiembrie, în incinta marelui Palat al Parlamentului României. Sub cupola unei săli primitoare, într-o organizare perfectă, a avut loc o întîlnire de suflet dintre reprezentanții AUR (senatori și deputați) și foști parlamentari ai PRM, precum și un mare număr de simpatizanți din cele două tabere. Motivul acestei întruniri? Cum în aceeași zi se împlineau 74 de ani de la nașterea fostului fondator și președinte al PRM, Corneliu Vadim Tudor, cu o intuiție de strateg militar și de politician versat, președintele AUR, domnul George Simion, a pus la cale acest eveniment, sub impulsul sincer de a demonstra atașamentul față de viziunea fostului lider al PRM în ce privește dragostea pentru români și România, arătîndu-ne tuturor că filonul de aur al politicii PRM, pe cînd era condus de Corneliu Vadim Tudor, strălucește astăzi în AUR-ul președintelui George Simion.
Avînd în memoria mea vizuală imaginea altor momente în care am participat la Omagierea sau la Comemorarea neuitatului Corneliu Vadim Tudor, ceea ce am văzut și am trăit marți, 28 noiembrie, între orele 13 și 16, nu are nici un grad de comparație – evenimentul, într-o evocare sublimă a celui ce a fost Corneliu Vadim Tudor, fiind impecabil organizat de AUR, în prim-plan, în acest domeniu, situîndu-se doamna Cristina Dumitrescu (Șef Serviciu Grup Prlamentar AUR Camera Deputaților) și doamna Stela Florea (Consilier grup Parlamentar AUR Camera Deputaților), alături de o echipă profesionistă de tehnicieni care au transmis în permanență imagini cu fostul senator Corneliu Vadim Tudor, în diferite ipostaze, în Parlament sau la diferite acțiuni publice, în timp ce cîntece patriotice însoțeau aceste imagini.
Pînă să înceapă Conferința am privit „masa prezi­diului”, unde erau așezate plăcuțe cu numele și calitatea (profesia) celor 17 oficialități înscrise pentru intervenții, încă un prilej să constat că sintagma acestui capitol din acest reportaj nu este gratuită, aceasta avînd o acoperire faptică rezonabilă. Cu cine să încep? Marius Marinescu – dr.ing., fost senator PRM; Alexandru Florian Săraru – profesor, scriitor, poet, fost președinte al Organizației de Tineret PRM București (a fost și moderatorul Conferinței); Petre Popeangă – Prof. Univ. Dr., fost senator PRM; Răzvan Biro – Președinte al Organizației de Tineret AUR, fost Președinte al Organizației de Tineret PRM Mureș. Împreună la aceeași masă au luat loc George Simion – Deputat, Președintele AUR; Lidia Vadim Tudor – Redactor-șef al revistei „România Mare”; Dr. Ing. Marius Dorin Lulea – Prim-vicepreședinte AUR; Gen.(r) Prof. Dr. Mircea Chelaru – Deputat; Sorin Lavric –
senator AUR, scriitor; Cristina Dumitrescu (vezi mai sus); Daniel Florea – Deputat AUR, jurist; Dorel Vulpoiu – Președintele Blocului Unității Naționale; Prof. Univ. Livius Țîrnea – Profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara.
Vibrația trecutului prin emoția prezentului
Toți acești vorbitori, fiecare punîndu-și amprenta pe discursul rostit, au urmărit firul roșu al acestei Conferințe speciale, aducîndu-ne în față  (din propria experiență sau din cea colectivă) imaginea luminoasă al celui pe care-l omagiam – Corneliu Vadim Tudor. După intonarea Imnului Național, cînd în sală se simțea vibrația emoțională a ineditului eveniment, cu figura fostului senator privindu-ne parcă nedumerit de această încrucișare de forțe cu valențe aproape identice cu geometria sa spirituală, ce părea că – gata, gata – coboară de pe ecranul imens, căutîndu-și loc la tribună, cuvîntul președintelui AUR, George Nicolae Simion, a deschis calea dezbaterilor în cadrul acestei Conferințe în care, la fiecare vorbitor, indiferent de nucleul subiectului abordat, cuvintele nu erau altceva decît expresia amintirii Tribunului, în contextul foarte actual al binomului Cultură și Patriotism în societatea românească. Chiar despre acest binom a cuvîntat domnul George Simion, reliefînd o caracteristică a discursurilor fostului senator Corneliu Vadim Tudor (observație întîlnită la majoritatea celor care au urmat la cuvînt), anume că, printr-o cunoaștere profundă a realității din România acelor ani, și cu o intuiție genială – proiectînd pe mai mulți ani dezvoltarea generală a României, a fixat aproape sută la sută situația dramatică în care va ajunge țara noastră avînd la conducere o clasă politică trădătoare, ruptă de popor și de nevoile acestuia. Președintele AUR, George Simion,  a evidențiat, în cuvinte pline de căldură și de venerație, cultul pentru valorile Patriei și pentru oamenii ei manifestat de Corneliu Vadim Tudor, aducînd din trecut în prezent cu edificatorul exemplu de dezvoltare a mesajului fostului președinte PRM, prin prezența în AUR a Lidiei Vadim Tudor.
Aducînd problema la zi, președintele AUR a lansat un apel către poporul român, către cei care mai cred în redeșteptarea națiunii noastre, să nu ezite și să nu se lase timorați de propaganda unor partide care au demonstrat, aflîndu-se la putere, că nu guvernele și politica lor erau în slujba poporului, ci invers – românii să vină cu încredere în rîndurile Alianței pentru Unirea Românilor. Astfel cum este și denumirea partidului, în unirea românilor sub acest simbol național va consta puterea noastră.
La rîndul ei, Lidia Vadim Tudor a mulțumit președintelui AUR pentru prilejul oferit de a lucra împreună spre a duce mai departe ideile generoase ale tatălui, Corneliu Vadim Tudor. Îmbujorată de emoție și simțind încărcătura momentului pe care-l trăia, exact în ziua în care iubitul ei tată ar fi împlinit 74 de ani, Lidia Vadim Tudor, redactorul-șef al revistei „România Mare”, ne-a demonstrat încă o dată adeverirea unui vechi proverb: „Din stejar, stejar răsare!”. În situația de față putem spune că fiica cea mare a Tribunului trăiește o dublă emoție: omagierea părintelui său și angajarea pe drumul politicii naționale, prin aderarea la formațiunea politică AUR – o provocare ale cărei coordonate, prin mijlocirea ideilor exprimate în intervenția sa, ne arată că tînăra membră AUR va fi o destoinică purtătoare de mesaj, politic și patriotic, a celui sub a cărui emblemă de lumină și de adevăr am trăit, astăzi, cîteva ore în monumentala clădire a Parlamentului României – Corneliu Vadim Tudor. Mesajul, încărcat cu speranța și vivacitatea specifice tinereții, dar și unei înțelepciuni precoce, a fost urmărit îndeaproape de o parte din membrii familiei:  doamna Doina Vadim Tudor și Jeni Vadim Tudor (mama și sora), Maria Magdalena Dumitru (sora Tribunului) și de familia extinsă. Într-un cadru mai larg, a fost ca o reuniune de familie peste care umbra lui Corneliu Vadim Tudor a reînviat momente de neuitat din anii în care prezența lui era acoperișul de siguranță al întregii familii.
Luările de cuvînt au venit peste asistență asemenea unei brize binefăcătoare și purificatoare. Din unghere de conștiință și din felii de amintiri perene acești oameni frumoși, de vîrste și preocupări diferite, cu statutul moral vertical și cu un crez curat pentru viitorul acestei Țări – toți care au trăit cîndva în apropierea lavei țășnitoare din creuzetul Patriotismului, dar și Patimilor Românești – inima cea mare a românului Corneliu Vadim Tudor – și-au depănat, cu emoție și cu tresărire, amintirile comune. Dacă domnul General Mircea Chelaru a tunat și a fulgerat împotriva bestiilor care i-au blocat accedarea în Parlamentul Țării, nominalizînd persoane în cauză, dacă domnul Marius Marinescu a dezvoltat un subiect axat pe umanismul fostului președinte PRM, prelungind sentimentul de protecție și la lumea animalelor; dacă doamna Cristina Dumitrescu a elogiat activitatea celui omagiat, prin reflectarea atitudinii lui Corneliu Vadim Tudor în comportamentul și educația celor două fiice (Lidia și Jeni) pe care le-a cunoscut bine, acestea fiindu-i studente la Universitate; dacă domnul Petre Popeangă, cel care are carnetul de membru PRM cu numărul 10, a reînviat un moment politic important – de negocieri la UE – cînd Corneliu Vadim Tudor a intervenit, aplanînd un posibil conflict internațional, în favoarea României; dacă domnul Răzvan Biro și-a amintit cu emoție de activitățile organizate în cadrul Organizației de Tineret PRM Mureș; dacă domnul Daniel Florea ne-a reliefat imaginea unui Corneliu Vadim Tudor dominînd viața politică și culturală a României acelor ani în care era la conducerea PRM și în Senat; dacă domnul Marius-Dorin Lulea ne-a prezentat  o sinteză a creatorului de cultură și de izvor de patriotism curat, românesc – îngemănări ale ființei care purta numele de  Corneliu Vadim Tudor, ei, bine, o mărturisire aparte, din cuprinsul căreia noi, cei din sală, am simțit așa, ca o mireasmă de trandafir tîrziu ce plutește în aer dinspre un trecut cu chip uman, bine definit, spre un prezent sumbru și un viitor volatil, ne-a prilejuit-o domnul Alexandru Florian Săraru.
Iată, în rezumat, dar cu aceeași notă de emoție, amintirea domnului profesor: atras în mod serios de personalitatea domnului Corneliu Vadim Tudor și de politica PRM, cum a împlinit 18 ani s-a și înscris în PRM, îndeplinindu-și visul adolescenței sale. Sub aripa președintelui PRM a evoluat rapid pe linie politică, ajungînd Președintele Organizației de Tineret București, a publicat primul volum de versuri, în fața căruia a stat două ore pentru a-i scrie mentorului său o dedicație, aceasta fiind numai din trei cuvinte...
Astăzi, Parlamentul Țării acolo unde, ani de zile, a răsunat vocea de Tribun a senatorului Corneliu Vadim Tudor, intervențiile sale terminîndu-se, de multe ori, cu ropote de aplauze, reprezentanți ai partidului Alianța pentru Unirea Românilor și ai fostului Partid România Mare, au reiterat, în cunoștință de cauză și responsabili pentru cele exprimate, necesitatea întoarcerii la valorile promovate de Corneliu Vadim Tudor – ca singurele oportunități pentru a salva țara și poporul român de la o catastrofă națională, avînd în vedere, în principal îndepărtarea majorității clasei politice actuale de la nevoile stringente ale românilor, stare de fapt coroborată cu pierderea din ce în ce mai mult a suveranității statale, a independenței noastre economice, ca să nu mai pomenim de înstrăinarea, istorică și culturală, de ruperea legăturii transcedentale a milioane de români cu Patria-Mamă.
Ca într-o alegație de suflet, mulți vorbitori au simțit nevoia să-și exemplifice intervenția cu prezentarea de versuri sau de aforisme din bogata operă literară a lui Corneliu Vadim Tudor – creîndu-se momente reale de pătrundere într-o atmosferă aproape sacerdotală, prin versuri precum cele despre Patrie: „Toate trec de parcă n-ar fi fost/ vor muri grandoarea și minciuna/ zilele de praznic și de post –/ patria rămîne totdeauna// Zorile se năruiesc și cresc/ poate mîine nici nu se arată/  totul e predestinat firesc –/ patria nu moare niciodată// Însă steaua ce-o avem în cer/ suferă de dragoste de țară/ fie-mi dar îngăduit să sper –/ patria-i speranță milenară ”.
Pentru că tema simpozionului a fost „Cultura și Patriotismul Românesc”, iată, ce dovadă mai palpabilă putea să existe în limitele titulaturii de mai sus și a implicării poetului Corneliu Vadim Tudor în a-și exprima, din punct de vedere literar, sentimentul său de patriot român, ca în versurile ultimelor două strofe din poezia „Poporul român”, publicată în volumul „Saturnalii” (retras din librării, la intervenția iresponsabilă și antiromânească a fostului rabin Mozes Rozen), versuri aduse la lumina rampei de subsemnatul: „Poporul e împărăția, în întregime și în parte/ el e coconul ce se naște și veteranul de război/ el e bărbatul și femeia îndrăgostiți pînă la moarte/ și e orația de nuntă pentru aceste vremuri noi/ Poporul e asceza noastră cu preț suprem al libertății/ el ne va judeca odată de-am fost sau n-am fost patrioți/ poporul este țara însăși vibrînd în agora cetății/ și e destinul României pe care au vînat-o toți”.
... Trei ore s-au scurs de parcă timpul s-a condensat într-o singură oră. Peste Conferința dedicată memoriei lui Corneliu Vadim Tudor – „Cultura și patriotismul românesc”, s-a lăsat cortina, dar și nu peste ideile și crezul care ne-au rămas de la fostul senator, președinte de partid, poet, scriitor, istoric, om de cultură – Corneliu Vadim Tudor. Sub cupola Parlamentului României,
am trăit sentimentul unei simbioze între trecut și
prezent în politica românească – AUR, prin preșe­dintele George Simion și Lidia Vadim Tudor, ecoul unui alt președinte de partid patriot, pot fi epicentrul unui nou pol politic autohton spre care românii, dezamăgiți de minciunile și trădările partidelor care au fost pînă acum la putere în România, să se îndrepte cu încredere. Nu mai e mult. Deja a început: marele fluviu își adună apele.
Mulțumim AUR, felicitări președintelui George Simion, felicitări staff-ului AUR pentru inițiativa de a omagia un patriot de talia lui Corneliu Vadim Tudor, cu o temă ruptă din patrimoniul nostru ancestral: „CULTURA ȘI PATRIOTISMUL ROMÂNESC”! Fie ca această întîlnire, și altele care vor urma, sub aureola de învingător a Alianței pentru Unirea Românilor, să reușească să schimbe începutul Imnului Național: „Deșteaptă-te române, din somnul cel de moarte”! Prea am dormit destul!

GEO CIOLCAN