Omagiu unui mare patriot și ziarist: Marius-Albin Marinescu
  • 04-01-2021
  • 0 Comentarii
  • 524
  • 13

Decembrie ne-a adus o veste tristă – a decedat Marius-Albin Marinescu, mare jurnalist și patriot, director al uneia dintre cele mai curajoase publicații anti-sistem din România. Pentru mine este și finalul (fizic) al unei vechi prietenii… S-a petrecut la jumătatea lunii trevute, într-o perioadă sfîntă – semn că sufletul său mare s-a ridicat direct la Cer!

Marius-Albin Marinescu a reușit să păcălească boala ani de zile, a suferit mult, dar și-a păstrat curajul, intransigența și luciditatea, fiind un adevărat model pentru ziariștii români, mai ales pentru cei care au decis să nu se lase conduși de „sistem”.

De Marius Marinescu mă leagă o amiciție, de aproape două decenii. Da, pe vremea aceea semna simplu, Marius Marinescu, dar după apariția senatorului cu același nume – politician extrem de activ și mediatizat – a decis să își adauge la semnătura din presă și al doilea prenume.

Marius a fost mai mult decît un ziarist  curajos – a fost un șef de gazetă care a avut temeritatea de a publica textele unor personalități antisistem – sau chiar articole prea temerare, pentru care alte publicații nu și-au ajunat riscuri. Din mica lui afacere de la Sibiu a reușit să țină ,,Justițiarul”, o publicație de înalt nivel, în care s-au spus adevăruri despre oameni puternici! Inclusiv despre cel care se află acum în fruntea țării, sibianul Iohannis. 

Fără dubii, Marius-Albin Marinescu a fost cel mai mare critic al lui Iohannis, începînd cu primii ani de la Primăria Sibiului. Ziaristul și-a dat seama cu cine are de-a face, l-a urmărit și a dat în vileag… multe!

De fapt, cred că 90% dintre acuzațiile (documentate) din presă la adresa lui Iohannis au pornit din anchetele lui Marius-Albin Marinescu. Tot ce a făcut vîlvă în ultimii ani – casele, dosarele penale, retrocedările – au fost scrise și documentate, cu mult înaintea altor publicații, de „Justițiarul”!

De altfel, și cunoscutul investigator Răzvan Savaliuc, cel care a scris multe analize și anchete fulminante despre președinte, i-a recunoscut întot­deauna meritele lui Marius-Albin Marinescu și l-a elogiat pe excelentul gazetar din Sibiu.

Presa întreagă îl onorează acum - arătînd și faptul că a fost prima țintă a abuzurilor comise în starea de urgență contra presei – ,,Justițiarul” fiind prima publicație a cărei apariție a fost oprită! Marius-Albin Marinescu nu s-a lăsat – și asistat de cunoscutul avocat Dan Chitic – a acționat în instanță pe Iohannis și celelalte autorități vinovate de gestul samavolnic.

Așa cum menționam - și cum puțină lume știa – curajosul ziarist și director de publicație suferea de mulți ani de o afecțiune gravă pulmonară – o formă de cancer. Plămînii săi funcționau doar într-o mică măsură, așa încît, uneori, Marius, un tip sportiv în tinerețe, nu putea să susțină nici măcar o convorbire telefonică. Ei bine, într-un asemenea jurnalist – și într-un asemenea suferind - s-au gîndit să dea cei de la putere!

Ce pot să spun acum… într-un asemenea moment, la aproape 20 de ani de cînd ne-am cunoscut în biroul unui alt mare dispărut, Corneliu Vadim Tudor?...

Pot să emit o idee-speranță: cei care l-am apreciat pe Marius Albin Marinescu să facem tot ce putem ca opera sa, publicația cu nume atît de temerar – „Justițiarul” – să continue! La fel cum facem cu revista ,,România Mare” – unde fiica mai mare a lui Vadim, Lidia, a adunat un grup de apropiați ai ,,Tribunului”, iar marea publicație a naționalismului românesc continuă să apară!

DRAGOȘ DUMITRIU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite