Secera şi ciocanul (11)

25 DECEMBRIE 1989 Este Sfînta zi de Crăciun Se aud împuşcături. Se vesteşte naşterea pruncului ISUS? De ce pămîntul s-a înroşit, punînd o mare pată pe obrazul Ţării, pată, care nu se va şterge niciodată, avînd o aprigă remuşcare pentru TRĂDARE? Dictatorul a fost condamnat pentru subminarea economiei naţionale, economie care, potrivit statisticilor de după 1989, a avut cea mai mare creştere din Istoria României. Să ne amintim că Legea 18/1968 a stîrpit hoţia şi mita. Lumea aptă de muncă a fost obligată să execute o activitate utilă, stîrpind parazitismul, cerşetoria, lenea, tîlhăria. Nu ne era frică să ieşim noaptea pe stradă, copiii mergeau la şcoală liniştiţi, disciplina în şcoli era severă, elevii nu-şi permiteau să fumeze sau să consume droguri, de existenţa cărora nici nu ştiau. Justiţia nu-şi permitea să facă abuzuri. Ceauşescu a fost un conducător dur, fiindcă nu permitea defăimarea în mass-media a cetăţeanului sau a Ţării. Toţi cetăţenii care părăseau România, după ce aveau o calificare, erau obligaţi să plătească o parte din cheltuielile de şcolarizare. Ceauşescu a subminat economia naţională cînd: – A restituit creditele luate de la FMI şi Banca Mondială, ca să nu mai plătească dobînzi? – A construit combinate siderurgice, de aluminiu, rafinării, fabrici de automobile, camioane, autobuze, tramvaie, televizoare, hidrocentrale şi Centrala Nucleară de la Cernavodă? – Agricultura asigura hrana populaţiei, făcînd şi export? – A construit capitalele de judeţe, staţiunile de odihnă şi Litoralul? – A scos România în lume: cîntăreţi de operă şi muzică populară; cele mai bune echipe de volei, gimnastică feminină, box amator, tenis de cîmp şi de masă etc. etc. Exemple elocvente sînt Ion Ţiriac, Ilie Năstase, NADIA COMĂNECI. (Datele sînt culese din cartea lui Ieronim Hristea: „De la Steaua lui David la Steaua lui Rotschild“). Mă opresc aici, pentru că lista este foarte lungă. Tot ce s-a construit în perioada comunistă, a fost realizat de Poporul Român, de generaţia respectivă, adică de bunicii şi părinţii generaţiei de astăzi, care îi consideră pe aceştia „POVARA ŢĂRII“. Dar, vorba proverbului: ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face! Iată o istorioară adevărată: Trăia, cîndva, într-o familie tata, mama, copiii şi bunicii. Armonia era la ea acasă, pînă cînd bunicii au îmbătrînit, puterile i-au lăsat, iar la masă, uneori, mai vărsau paharul cu apă, mai cădea lingura pe faţa de masă, mai spărgeau o farfurie… Copiii lor au hotărît ca bunicii să nu mai ia masa cu ei în sufragerie, pentru ca să nu mai păteze faţa de masă. Bunicii n-au ripostat. Într-o zi, tatăl îl văzu pe fiul său cioplind ceva şi l-a întrebat ce „meştereşte“. Fiul i-a răspuns: „fac farfurii de lemn şi linguri de lemn, ca acelea pe care le-aţi dat voi bunicilor, ca să aveţi din ce mînca cînd veţi fi de vîrsta lor…“. Realitatea este că, de cînd s-au deschis „Porţile libertăţii“ ferecate timp de peste o jumătate de veac de către comunism, „libertatea“ a dat buzna în ţara noastră, întrupată, din păcate, în droguri, arme, corupţie, prostituţie, criză mondială, partide peste partide, interese oculte, alegeri din 4 în 4 ani, cu cheltuieli imense şi rezultate care arată cît se fură în ţara asta. Bunului- simţ i-au crescut dinţi şi muşcă… Demnitatea, ce cuvînt ciudat, a dispărut cu desăvîrşire. Demnitatea femeii e călcată în picioare, de fapt şi-a călcat-o singură cînd a apărut în public în curul gol (îmi cer scuze, dar Graur aşa îi spunea), cu bentiţa între buci, şi silicoanele pe tavă etc. etc. Sînt convinsă că Margareta Pîslaru, Angela Similea şi toată generaţia de aur, pentru că epoca nu a fost de aur, dar generaţia ei a strălucit, nu s-ar fi pretat să apară în aceste ipostaze nici pentru toate bogăţiile din lume. Dar trăim în „democraţie“ şi se permite orice. Mai ales să furi, să ai palate şi mormane de bani, iar din Penitenciar să stai în „AREST“ la domiciliu, în mare lux, să dai petreceri şi să-ţi păstrezi purcoiul de bani, de care nimeni nu se atinge. De acolo de SUS, din preajma lui ISUS, Ceauşescu, fiind iertat pentru că a fost împuşcat, priveşte cum caracatiţa îşi întinde tentaculele peste ţară, peste oameni, peste morală, peste tot ce ne înconjoară. Şi oftează că „praful s-a ales de ţara noastră“. În lacrimile gîndirii să înecăm sentimentul urii, în care sînt condensate tot felul de păcate. Sîngele vărsat, însă, se scurge ca într-un coşmar ce nu se termină, şi într-o direcţie necunoscută.

(va urma) LILIANA TETELEA