Comorile adunate pe pămînt sînt doar fericire spulberată-n vînt. Rămîn, în urma lor, nescrise cărări pavate cu dureri, fiindcă, uitînd de toate și de sine, lumina se stinge în oricine.
Am văzut recent cum, mînați de dorința de îmbogățire, unii ,,întreprinzători” au găsit ,,un bulgăre de aur” în înființarea de azile pentru bătrîni. Fiindcă vîrstnicii vulnerabili, rămași fără sprijin sau fără familie, sînt tot mai mulți, iar statul alocă bani după numărul beneficiarilor înscriși în casele de bătrîni, dar și după personalul care îi are în îngrijire. Iar raportul dintre cele două componente e complet disproporționat, fiindcă numărul de angajați care apare în scripte nu corespunde realității din teren. De aici... sursa de îmbogățire și... tragedia bătrînilor care suferă, fiind neglijați, înfometați și, ceea ce este și mai grav, agresați, umiliți și bătuți de cei care nu suportă să-i mai audă plîngîndu-se că au fost lăsați de izbeliște sau puși la muncă, în locul celor în drept. Sigur, s-au făcut controale, dar constatările din teren au fost îmbrăcate în poleială, date fiind relațiile de familie sau de cumetrie dintre funcționarii statului și administratorii azilelor. Cel mai cumplit aspect în toată această poveste mi se pare supunerea bieților bătrîni la bătăi și umilințe inumane. Și, mă gîndesc că practici similare au loc peste tot unde sînt ființe vulnerabile, chiar și în casele pentru copii. Din fericire, omul a fost astfel alcătuit de Dumnezeu, încît să poată învinge traumele suferite în copilărie, dar pentru cei aflați în amurgul vieții, nu mai e timp... Am citit mărturiile unor mari personalități ale lumii, care au avut de suferit în copilărie, și veți fi poate uimiți să le aflați. De pildă, Martin Luther a fost bătut rău de ambii părinți. Tîrziu, el avea să retrăiască acele coșmaruri: ,,Bătăi, tremurături, frică și mizerie. Mama mea m-a bătut o dată pînă ce mi-a dat sîngele, pentru că furasem o amărîtă de nucă. Tata m-a biciuit altă dată atît de tare, încît m-am îndepărtat de el și i-a fost greu să mă cîștige din nou”. Un alt german ilustru, Beethoven, a căzut și el pradă furiei tatălui, care l-a maltratat întreaga copilărie, iar, pe cînd micul muzician avea 16 ani, era cît pe-aci să-l omoare. Atunci s-a decis Ludwig să-și ia lumea în cap. Poate că Dumnezeu a uitat de specia umană, fiindcă Se ocupă și de alte Planete și Galaxii – dar un lucru e sigur: îngerii Lui au lucrat tot timpul!
Vine o vreme cînd viața apune la un semn anume. Atunci, Timpul se oprește-o clipă în noi – flori de gheață, înmugurind din moarte-n viață. Și o lumină – poate – ne va întîmpina în noapte, dacă inima lui Isus, o comoară nestemată, a strălucit în inima noastră. Prin Taina Cuminecăturii, deasupra rostirii, noi sîntem oglinda iubirii. Doar comoara strînsă în Cer ne va permite să-l vedem pe Dumnezeu.
,,E ceasul de vecernie acum
Răsună tainic clopote prin fum.
Zăpada prinde irizări de mov
Ca rochia reginei din alcov.
Ninsoarea pare-o iapă în călduri
Miroase, brusc, a viscol prin păduri.
Un epitaf privirea mi-o aține:
«Am fost ca voi, iar voi veți fi ca mine»”...
    Corneliu Vadim Tudor
LILIANA TETELEA