Obediența nu înseamnă patriotism
  • 05-01-2021
  • 0 Comentarii
  • 546
  • 4

Cînd proștii bat din palme e cazul să fugi cît mai departe. În fapt, asta este karma acestui popor – obediența aplaudacilor. Prima oară am văzut că prostia ne iese pe nas la 20 mai 1990, fapt care s-a repetat în 1992. Am văzut apoi o națiune disperată care îl aplauda ferentic pe Constantinescu, în 1996. Lumea era nebună, pentru că ,,ciocuʼ mic, că acum sîntem noi la putere” chiar era la Putere. De data asta, proștii nu au fost cei care au aplaudat, ci cei care au cîștigat, pentru că au avut ocazia să ridice o țară cu cei 15.000 de specialiști, dar se pare că nu au avut nici o șansă în fața celui mai puternic trădător marinar al României: Traian Băsescu. Nici nu s-a încheiat bine mandatul de președinte al lui Constantinescu, că proștii au început să se laude și să bată din nou din palme pentru că Vadim a pierdut alegerile. Și uite ce a ajuns această țară: o colonie, printre multe altele. Această practică se repetă din 4 în 4 ani, proștii se bucură, cîștigătorii de asemenea, dar din alt motiv, pînă cînd prostimea înțelege că a mai fost o dată trasă pe sfoară și iese la vot să valideze alți escroci.

Ei bine, și la alegerile care tocmai s-au încheiat proștii au aplaudat pentru că, pare-se, au făcut un hocus-pocus și au băgat în Parlament un partid care, chipurile, va face România măreață. Ei bine, pînă în 2024, dacă vom mai ajunge acolo, aplaudacii își vor da seama că au fost din nou păcăliți, dar între timp eu sînt sigur că Sistemul va mai scoate un iepure din pălărie, menit a oferi liniște celor care riscă să se radicalizeze. Pentru că, în fapt, prezența unui altfel de partid în Parlamentul României a fost impusă de Sistem pentru că exista riscul unei răscoale a unei clase total defavorizate, fapt care ar fi deranjat elita trădătoare a României. Ei bine, acum că acel partid se află în legislativ, cu proștii lui total nepregătiți, această clasă a picat în adormire. Prin urmare, timp de patru ani în țară va domni liniștea și elitele își vor bea netulburate cafeaua în fiecare dimineață.

Sistemul, această Fata Morgana care conduce România, știe ce trebuie făcut pentru ca tu, române, să fii calm, obedient și umil. Știe că atunci cînd simți că ești pe cale să explodezi de nemulțumire te calmează o minciună frumoasă, așa cum știe că timpul de care ai nevoie ca să îți dai seama că ești mințit variază de la 3 la 8 ani.

Sistemul știe și are grijă ca tu să fii calm, așa cum și medicii din spitalele de psihiatrie știu ce să administreze bolnavilor ca să îi calmeze. De data asta ai fost injectat cu aur, dar pînă îți vei dai seama, același Sistem va pregăti un alt vaccin care te va liniști. Pentru el nu va fi nici o problemă în a te manevra, deoarece tu nu vei opune nici un fel de rezistență.

D.A.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite