
- 10-10-2018
- 0 Comentarii
- 165
- 0
De ani şi ani îmi tot pun această întrebare, dar, din păcate, nici pînă astăzi nu i-am găsit răspunsul care să trezească în sufletul meu vreo speranţă cît de vagă. Dimpotrivă, îmi pun mereu noi şi noi întrebări. De ce alţii din jurul nostru şi-au revenit după prăbuşirea comunismului, iar noi mergem tot de-a-ndărătelea, aruncîndu-ne cu buldozerul asupra ultimelor uzine şi silozuri construite de vechiul regim, sau privim nepăstori cum se adîncesc gropile pe drumuri, cum se năruiesc atîtea şcoli, spitale şi aşezăminte de cultură? Ce ne lipseşte ca să ne reclădim ţara pe temelii mai trainice şi mai productive? Ne lipsesc, desigur, multe, dar, înainte de toate, ne-a plecat mintea cu sorcova, nu mai avem la purtător acea sclipire de pe urmă a românului, iar sufletele ne sînt cătrănite de ură şi răzbunare împotriva celor de lîngă noi, care au alte vederi politice. Duşmanii noştri de azi nu ne mai sînt otomanii, tătarii ori habsburgii. Inamici neîmpăcaţi ne sîntem noi înşine, cei de un neam şi de o lege, cei ce vorbim aceeaşi limbă, în care, din păcate, nu ne mai înţelegem cu nici un chip, noi, cei care ne închinăm aceleiaşi divinităţi (dacă ne mai închinăm, fiindcă, de la o vreme, atîţia români, mai cu seamă politicienii, parcă nu mai au nici un Dumnezeu). Marile zeităţi în faţa cărora se pleacă atîţia politicieni şi cărora ar fi în stare să le aducă drept jertfă pînă şi morţii din mormînt, dacă nu cumva ţara, sînt puterea şi banul. N-avem clasă politică închegată, n-avem partide ale căror doctrine şi programe politice să se racordeze la cerinţele de dezvoltare economică şi socială a României, n-avem lideri capabili, pătrunşi de profundă moralitate, n-avem patrioţi în stare să-şi dea viaţa pentru vatra natală, pentru limba şi credinţa străbună, nu avem conducători care să pună fierul roşu pe fruntea tuturor duşmanilor înrăiţi, care ne tulbură liniştea şi viaţa, ne batjocoresc ţara şi neamul, călcîndu-ne în picioare pînă şi însemnele naţionale, la noi acasă.
Şi cînd te gîndeşti ce oameni monumentali au trăit pe acest pămînt înaintea noastră, a părinţilor, bunicilor şi străbunicilor noştri! Ne mîndrim cu domnitori legendari ca Mircea cel Mare, care încă de la urcarea pe tron s-a angajat în lupte grele pentru apărarea Ţării Româneşti împotriva puhoiului otoman şi pentru transformarea patriei salei într-o putere a vremii; ca Ştefan cel Mare şi Sfînt, strălucitul biruitor al turcilor, care invadau deseori Moldova, stîrnind, prin curajul şi vitejia sa, admiraţia regilor, principilor şi cavalerilor apuseni, care-l considerau pe domnitorul român un apărător al creştinătăţii; ca Mihai Viteazul, spaima osmanlîilor şi înfăptuitorul primei uniri a celor trei mari pămînturi frăţeşti – Ţara Românească, Moldova şi Ardealul. Păstrăm veşnic în sufletele noastre prinosul de recunoştinţă pentru Constantin Brâncoveanu, martirul care nu şi-a precupeţit viaţa sa şi pe a cuconilor săi, pentru apărarea libertăţii şi a credinţei neamului nostru; pentru Alexandru Ioan Cuza, domnitorul sub sceptrul căruia s-a realizat Unirea indestructibilă a Principatelor Române, precum şi pentru luptători neînfricaţi, precum Horea, Cloşca şi Crişan, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu şi mulţi alţi eroi care şi-au dat viaţa pentru binele românilor şi al patriei lor. Nu putem uita nicicînd jertfa celor un milion şi jumătate de înaintaşi care au căzut eroic în bătăliile de la Plevna, pentru neatîrnarea ţării, de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, pentru reîntregirea României, şi pe atîtea cîmpuri de luptă, în cel de-al II-lea război mondial, pentru zdrobirea hitlerismului. Trebuie să spunem că iluştrii noştri înaintaşi şi-au dovedit eroismul nu numai în războaie, ci şi pe marile fronturi ale păcii, în cele mai diferite domenii ale creaţiei, aducînd contribuţii de seamă la progresul civilizaţiei universale. În aula culturii mondiale s-au înscris pentru totdeauna, prin operele lor strălucite în domeniul literaturii, muzicii şi artelor plastice, poeţi şi prozatori de geniu ca Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Tudor Arghezi, I.L. Caragiale, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, compozitori, dirijori, pianişti şi violonişti celebri, de talia lui George Enescu, Mihail Jora, George Georgescu, Dinu Lipatti, Ion Voicu, remarcabili artişti plastici, precum sculptorul de geniu Constantin Brâncuşi, Ion Jalea, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Octav Băncilă şi atîţia alţii. Au făcut, de asemenea, înconjurul lumii, numele unor somităţi medicale româneşti, ca Ion Cantacuzino, Gheorghe Marinescu şi Constantin Parhon, fondatori ai şcolilor noastre de microbiologie, neurologie şi endocrinologie, recunoscute în multe ţări, Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, Daniel Danielopolu, savant de prestigiu internaţional, ca să nu amintim decît cîteva dintre marile valori ale medicinei noastre. România a dat lumii matematicieni de seamă, ca Gheorghe Ţiţeica, Grigore Moisil, Dimitrie Pompei, Miron Nicolescu, precum şi specialişti de excepţie în domeniul ştiinţei şi tehnicii, cum au fost Dragomir Hurmuzescu, descoperitorul efectului ionizant al radiaţiei X, Nicolae Teclu, cel care a studiat arderea şi a creat becul ce-i poartă numele, Lazăr Edeleanu, specialistul care, în 1908, a elaborat procedeul de rafinare a petrolului cu bioxid de sulf lichid, procedeu introdus ulterior în toată lumea, George Constantinescu, creatorul sonicităţii, ramură a ştiinţei care se ocupă cu studiul şi transmiterea prin vibraţii şi unde elastice longitudinale a energiei sau a puterii mecanice în masa corpurilor, ori Constantin Istrati, chimist şi medic de mare prestigiu, fost preşedinte al Aademiei Române şi membru de onoare al mai multor societăţi ştiinţifice străine, care a făcut cercetări asupra resurselor noastre de sare, petrol, chihlimbar şi ozocherită, a descoperit o nouă clasă de coloranţi şi a izolat din plută o substanţă nouă, friedelina. În aceeaşi măsură, sînt apreciate în multe ţări ale lumii contribuţiile agrobiologilor români Ion Ionescu de la Brad, Gheorghe Ionescu Siseşti şi Traian Săvulescu, în domeniul refacerii şi conservării solurilor şi al sporirii rodniciei terenurilor arabile. Nu cred că există vreo ţară de pe această Planetă, dispunînd de aviaţie civilă ori militară, în care numele lui Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă, pionieri ai zborurilor aeriene, să nu fie cunoscute.
(va urma)
NICOLAE DĂSCĂLESCU
3.0 C