Motto: „Pînă la un punct, somnul e regenerare. Dacă-l de­pă­şeşti, e putrezire”

Marin Preda

Am scris nu o dată despre transformarea României într-o colonie – și, din păcate, nu am fost singurul care a tras acest semnal de alarmă. Cu toate acestea, românii par din ce în ce mai puțin deciși să se opună acestei translatări pe axa dependenței – iar faptele și cifrele care ar trebui să-i sperie… pur și simplu îi lasă reci și trec neobservate.

Săptămîna trecută, Institutul Naţional de Statistică a prezentat cîteva cifre îngrijorătoare despre un capitol esențial al situației economico-sociale: evoluția deficitului comercial. Conform datelor INS, deficitul comercial al României a crescut cu 15,7% în primele 11 luni din 2019, faţă de aceeaşi perioadă din 2018, ajungînd la 15,51 miliarde de euro – față de 13,4 miliarde euro în 2018. În 2018, deficitul comercial al României avansase cu 16,8%, faţă de 2017, reprezentînd 15,1 miliarde euro. Defalcat – export-import - în primele 11 luni din 2019, exporturile au crescut cu 1,7% față de perioada similară din 2018, iar importurile cu 4,1%. Concret, exporturile au fost de 64,18 miliarde euro, iar importurile, 79,69 miliarde euro.

În aceste prime 11 luni din 2019, în cadrul UE, valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri a fost de 49,3 miliarde euro la expedieri şi de 59,6 miliarde euro la introduceri - reprezentînd 76,9% din total exporturi şi 74,8% din total importuri. De ce prezint aceste cifre și ce înseamnă această situație și evoluție? Simplu și tragic: România devine din ce în ce mai dependentă de produsele externe, în special din UE, iar producția românească devine tot mai puțin semnificativă. Adică, România, dintr-o autarhie (pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, cînd se producea totul aici!) devine o țară dependentă economic în care, în curînd, nu se va mai produce nimic! Să mai ținem seama că multe dintre exporturile României sînt, de fapt, ale unor firme străine care produc în țara noastră – cazul Renault nefiind singular -, iar exploatarea și prelucrarea resurselor este tot străină. Deci, dacă am face socoteala cît exportă firmele românești, nu cu proprietate străină, am ajunge la rezultate mult mai tragice.

Ei bine, dacă în materie de economie devenim dependenți, iată că și în materie de Justiție situația involuează mai repede. O informație extrem de îngrijorătoare i-a făcut doar pe puțini români să reacționeze, deși acum doi-trei ani ar fi provocat o furtună: „Justiția SUA a desemnat un reprezentant special care să se ocupe de corupție, spălare de bani și crimă organizată în România și Bulgaria”. Este vorba de tînăra Jessica H. Kim, care a fost deja prezentată premierului bulgar Boyko Borissov de către ambasadorul SUA la Sofia, Herro Mustafa (remarcați ce „americani” sadea sînt trimiși în România și Bulgaria – Kim și Mustafa!). Ei bine, acest „reprezentant special în România și Bulgaria” al Departamentului de Justiție din SUA are rolul „îndrumării juridice” – un ,,to do list” uman?! Dacă nu au reușit cu Birchall, o fac acum cu „trimisul special”. Care, atenție, mai are și o a doua misiune! Citiți și vă cruciți: „Statele Unite vor sancționa oficialii și familiile acestora în cazul corupției, pentru a ajuta cele două țări să-și consolideze democrația și economia de piață liberă”, scrie DC News, citînd surse din Bulgaria. Deci, dacă se confirmă și în România această „metodă” – asta e chiar o știre majoră! De fapt, nici nu ar fi de mirare, pentru că așa-zisa „luptă anticorupție” a vizat și familiile unor politicieni, ca mijloc de „succes” pentru „anchete”. De altfel, conform profilului postat, Jessica H. Kim este „Procuror federal reprezentînd Departamentul de Justiție ce servește drept consilier legal în România și Bulgaria, oferind sectorului juridic îndrumare pentru a combate corupția în sectorul public, spălarea de bani și crima organizată”.

Avocatul Dan Chitic e unul dintre prea puținii care au reacționat la informația aceasta – „Așa e în colonii... ai emisar special (caimacam) numit prin firman de la Înalta Poartă, trimis să mazilească domnii locului... ăia care nu execută întocmai și la timp poruncile primite, purtînd infamul nume de «corupți» și «penali»”. Deci, un gest ciudat al „partenerilor strategici”, trecut sub tăcere – și care corespunde profilului noii puteri – de a face pe plac străinătății. Și de a reintroduce „Sistemul” de control al politicului și economicului prin „justiție” – episod de tristă amintire din România. Adică, SUA vor controla nu doar Justiția, ci - prin intermediul ei - și decidenții politici!

Și, dacă românii acceptă dependența economică și implicarea străină în Justiție, ce și-au zis străinii: „ia să-i și umilim pe români”, să își știe mai bine locul! Această misiune a revenit uneia dintre uneltele lui George Sörös în România, ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Respectiva a „emanat” una dintre cele mai jignitoare aprecieri despre români – și asta într-un context cu totul special: vicepremierul și premierul au confirmat discuțiile despre majorarea vîrstei de pensionare – încurcîndu-se între „posibilitate” și „obligativitate”. Da, actuala guvernare, reprezentantă „pe față” a intereselor străine, vrea să implementeze în România una dintre cele mai odioase măsuri: majorarea vîrstei de pensionare pînă la limita speranței de viață. Adică, șansa românului de mîine este să muncească pînă moare, nu cum îl lăsa „regimul dictatorial” sau „criminal” Ceaușescu, să se bucure în ultimii 10-20 de ani de odihnă și liniște, de o răsplată pentru o viață de muncă! Sau, cum spunea cu amar cinism Olguța Vasilescu: „Odată cu decizia de pensionare, primești și certificatul de deces”. Dar, acest subiect grav îl voi analiza cu altă ocazie.

Deocamdată, revenind la ministrul Muncii, o persoană devenită cunoscută prin activități ONG susținute de sistemul Sörös, acuză că există în România o tendință de a „munci cît mai puțin” - dar și de a se ieși la pensie cît mai repede! Românii „își pun problema să se pensioneze cît mai repede”, spune cu jignitor tupeu ministrul oengist, completînd și că „Există o tendință în societatea românească de a munci cît mai puțin”. Din CV-ul Violetei Alexandru (născută Bau – ce nume potrivit!) nu reiese decît că la Revoluție avea 13 ani și de lucrat… a lucrat în ONG-uri cu finanțare Sörös încă de la 17 ani! Habar nu are de ce înseamnă producție, activitatea în marea economie, dar are tupeu să acuze că românilor nu le place să muncească și vor repede la pensie! Sau, altfel spus, este o reprezentantă specifică „spălătorilor” pe creier atît de necesari Coloniei! Una care are tupeul să ascundă noilor generații că fenomenele „privatizării”, cerute de UE și SUA, atacurile la sistemul economiei de stat, venite din aceleași zone, precum și „sacrificiile” impuse de aderare au dus la o dispariție a locurilor de muncă – inclusiv la migrația masivă a românilor. Sau, tot pe aceeași linie occidentală, s-a ajuns la desființarea marilor grupuri industriale, desființarea mineritului sau la reducerea drastică a numărului militarilor și a angajaților din armată (cerință NATO). Asta e cu tupeul cozilor de topor occidentale de a acuza românii că „nu vor să muncească” și că „vor pensii”. Și de asta este insultător să auzi asemenea declarații din partea unui agent de influență al celor care au dus la transformarea României într-o colonie!

În fine, tot o probă a stării de colonie este și „angajamentul ferm” al așa-zișilor lideri ai PNL și PSD de a implica România în aventurile NATO din Orientul Mijlociu. Unul mai penibil decît celălalt, Marcel Ciolacu și Ludovic Orban (ce nume de șefi de mari partide românești!) s-au întrecut în a se declara gata să fim de partea SUA în nebunia războinică din Orient! Unul să nu spună: „Stați așa, să întrebăm poporul – oare sînt de acord românii să se bage în războaiele americanilor?”. Și, în subsidiar, să le mai și dea o grămadă de bani americanilor că, deh, dacă se avîntă românul în luptă, să aibă cu ce! Cu scule americane! Să îmbine „stăpînii” plăcutul cu utilul! Sincer, nu mă așteptam la altceva din partea lui „Mister Bean” Orban, dar speram ca liderii PSD să fie mai „cu poporul”. Român, nu american!

Culmea e că situația a salvat-o Iohannis! Probabil învățat și de nemți, Iohannis a calmat spiritele, a avut chiar o intervenție de autentic președinte imediat după atacurile iraniene. În primul rînd, Iohannis a îndepărtat temerile demente privind pericole care ne-ar viza, inclusiv negînd posibilitatea ca România să fie ținta unor represalii ale unor grupări din Orient: „România nu consider că e vizată de ameninţări, dar lucrurile trebuie luate foarte în serios”.

Iohannis nu a avut atitudinea slugarnică față de NATO și SUA adoptată de Ludovic Orban, Marcel Ciolacu și alți lideri politici – ci a abordat cu calm, de la nivelul unui șef de stat: „Pînă în prezent, interesele României nu au fost în mod direct afectate - mă refer la securitatea cetăţenilor români, inclusiv cea a militarilor”. Iohannis a rezonat la sloganul SUA privind terorismul – „Lupta noastră comună împotriva terorismului trebuie să continue cu fermitate”, punctînd că „Nu e nevoie de noi focare de conflict”. Această din urmă remarcă poate fi și o săgeată la adresa SUA, a căror decizie de asasinare a comandantului iranian Soleimani a generat noile tensiuni extreme din zonă. Desigur, nimeni nu se aștepta la o declarație critică la adresa SUA – dar, repet, atitudinea logică, ponderată, spune multe. „Calmul şi reluarea dialogului sînt condiţii esenţiale pentru identificarea unor soluţii pe termen lung”, a spus Iohannis, fiind, în acest sens, pe aceeași lungime de undă cu președinții SUA și Rusiei, dar și cu cancelarul Merkel. La întrebarea despre participarea României la un NATO „mai implicat”, Iohannis a pus repede la locul său această idee, subliniind că deocamdată e doar în fază de propunere – și că urmează discuții comune pînă să se ajungă la ceva concret.

Am lăsat în final această aparentă rază de speranță – atitudinea lui Iohannis; dar, repet, poate fi doar o aparență, pentru că Iohannis poate acționa în virtutea curentului de la Berlin – nu din cauză de „independență”. Din păcate, Iohannis a oferit prea multe exemple de supunere față de interese străine, ca să-l mai putem credita acum ca un promotor al „independenței”. Nu, pur și simplu polii se mai schimbă, dar rezultatul pare a fi același – România alunecă în prăpastia pierderii independenței la toate capitolele. Temere pe care, iată, elementele concrete prezentate în articolul de față o evidențiază. Iar românii dorm… într-un somn ce pare al putreziciunii!

DRAGOȘ DUMITRIU