,,În jur se prăbușește o lume. APOCALIPSA face glume?”. Nu, nu este o glumă. Vai de noi, e război în țara vecină, nefericita Ucraină, invadată pe ,,nepusă masă” de Craii de la Răsărit, cu nărav de cotropit.
Întreaga Planetă Albastră privește prin ,,fereastră” cum noul Cezar, un mare barbar, ce se vrea neînfrînt, cu un singur cuvînt a pus Ucraina la pămînt. Sirenele anunță bombardamente și, din cînd în cînd, din depărtare se aude cîte o detunătură care, în cîteva secunde, transformă totul în ruine și sînge.
Oameni nevinovați cad împușcați; bărbați, femei, copii sînt îngropați la întîmplare, fără identitate, sicriu sau lumînare. Alții, în graba mare, pleacă în papuci de casă, cu un cățel sau o pisică în brațe, cărîndu-și tot bagajul într-o sacoșă. Femei tinere, cu fețele obosite, pornesc în bejenie cu pruncii lor: un copil în cărucior și alții mai mărișori călcîndu-i pe urme și ținîndu-și strîns la piept cîte o păpușă sau un ursuleț de pluș, privesc toți cu mirare, fără întrebare, ce se întîmplă oare? Mama duce în valiză întregul lor trecut...
Bărbați, femei, copii și cîțiva vîrstnici aleargă cu disperare să scape de oroare, sperînd ca în curînd să se întoarcă la casele lor: e singurul lor gînd. Descumpăniți, înfrigurați, speriați și flămînzi, iau soarta în piept, scoțînd cîte un oftat... La graniță sînt întîmpinați de ai noștri români, buni creștini, cu mîncare și-un zîmbet senin de încurajare. Bieții năpăstuiți nu știu ce le aduce ziua de mîine, cum își vor cîștiga bucata de pîine.
În fața ofensivei rusești, ucrainenii își apără cu îndîrjire țara și neamul, privind spre Apus cu speranța că Alianța și UE, civilizațiile Vestului, sînt conștiente că, atunci cînd mor oameni, nu-i suficient ,,un pistol” și un embargou. Oamenii poartă o cruce pe care cu greu o pot duce și așteaptă, ca pe o mană cerească, spre binele tuturor, pace și ajutor. Ei știu că, dacă ,,țarul cel mare” vrea, întreaga lume dispare cu o simplă apăsare pe butonul armei nucleare. Iar în tot acest timp, președintele lor are întipărit pe chip un zîmbet trist, ce pare a spune: Ucraina va dăinui în lume.
Nu mai e de trăit, întreaga planetă a devenit un teatru de război: cu Craii de la Răsărit, cu Covid, cu prețurile care cresc la infinit, și orice speranță de normalitate dispare. Asta se întîmplă și la noi. O tînără reporteră, văzînd o bunică înlăcrimată, s-a apropiat de ea și a întrebat-o de ce plînge. Bătrîna a răspuns: ,,Sînt flămîndă și mi-e frig. Sînt speriată de singurătate și de prețurile care cresc fără încetare”. E drama bunicilor, cei pe care nepoții îi condamnă azi că au acceptat să trăiască în comunism, neînțelegînd că nimic nu era de făcut, cîtă vreme ,,în coaste” era înfipt Craiul de la Răsărit. Se pare că și în prezent el nu poate fi înfrînt nici de Apus, iar omenirea privește cu resemnare cum O ȚARĂ MOARE.
În fața diverselor circumstanțe ale vieții, oamenii reacționează mecanic... convertindu-se în victime. ,,Omule, cunoaște-te pe tine însuți” – este o veche maximă de aur, scrisă pe zidul Templului din Delphi, din vechea Grecie, valabilă și în zilele noastre. Trecutul, Prezentul și Viitorul sînt ale tuturor, numai că Trecutul nu mai revine, Viitorul e incert, doar Prezentul îl trăim fiecare, într-o clipă, unică, după care moare.
LILIANA TETELEA