Motto: „Nu ştiu dacă mai este vreun copil din România care să nu ştie să umble cu un computer, sau să aibă mobil pe Internet“.

Cine credeţi că a dat pe gaura gurii o asemenea aberaţie? Chiar domnul prim-ministru Victor Ponta. Extraordinar, dragi români! Dragă domnule premier al unei ţări sărăcite de voi, toţi cei care v-aţi cocoţat la Putere, din 1990 încoace, există, în România, multă sărăcie, iar pentru cine nu cunoaşte realitatea crudă, cuvintele dvs. nu reprezintă doar o gugumănie, ca să folosesc un termen des întîlnit la Marin Preda, copil de ţăran pauper din Cîmpia Dunării, care n-avea cărţi după care să înveţe, fiindcă părinţii erau săraci, şi tot a învăţat, e drept, întîmpinînd mari dificultăţi, şi-a ajuns unul dintre cei mai mari scriitori români din toate timpurile. Totul e să existe dragoste de carte şi pasiune mare, acea patimă a cititului, de care era mistuit şi Maxim Gorki. Vă mărturisesc un lucru. Eu sînt dascăl de 4 decenii, fiu de ţăran. Provin dintr-o familie care s-a zbătut pentru a creşte şi educa 4 copii, 4 băieţi, cărora le-a plăcut învăţătura şi care, prin voinţă şi eforturi mari, dar şi prin inteligenţă, au izbutit să facă liceul şi facultatea la zi, nu la seral, sau la fără frecvenţă, şi să fie incluşi în categoria profesorilor, a inginerilor şi a cercetătorilor. Asta şi pentru că am avut dorinţa să luminăm sufletele celor al căror nobil ţel în viaţă a fost să-şi vadă fiii pe o altă treaptă socială. Cu excepţia unui frate, care s-a stabilit în Bucureşti, ceilalţi s-au întors la ţară. Unul a practicat meseria de inginer-mecanic, alţi doi – pe cea de dascăl în comuna natală – profesori de matematică, respectiv de limba română. Ne-am întors să-i învăţăm pe copiii de la ţară ceea ce am deprins noi în şcolile cele mari, după o expresie a lui Ioan Slavici, locul unde am văzut lumina zilei şi am trăit, desculţi, vîrsta cea mai fericită, cum spunea Ion Creangă.

Comuna noastră este mult mai evoluată decît altele, aici formîndu-se mulţi intelectuali, oameni de toată isprava. Avem şcoli frumoase şi destul de bine dotate, însă computere pentru a putea lucra cu manuale digitale nu avem. Considerăm că ideea domnului Ponta este deplasată, fiind necesar să rămînem, deocamdată, pe vechiul sistem, bazat pe cărţile învechite. Nu este plăcere mai mare decît să pipăi filele mătăsoase ale unui manual, din care am încercat – şi, în parte, am reuşit – să culeg lumina. Acest lucru l-am transmis şi elevilor mei. Construiţi, mai întîi, şcoli în locul celor vechi şi reparaţi-le pe cele dărăpănate, apoi vorbiţi de manuale digitale, domnule prim-ministru. Cei care sînt buni, dotaţi cu creier şi care au voinţă, pot învăţa şi mai tîrziu să lucreze pe calculator. Nu uitaţi, însă, că există, în ţara noastră, sate care nu au curent electric şi elevi care învaţă la lumina lumînării. Nu uitaţi că sînt copii care suferă de foame în ţara care se consideră liberă, într-o democraţie instaurată după tristele evenimente din decembrie 1989.

Aş mai avea ceva de adăugat: să numiţi, în continuare, miniştri tot unul şi unul, tobă de carte, precum Daniel Funeriu, care accepta şi aştepta, ca un elev repetent, să i se sufle, pentru a putea însăila cîteva fraze neghioabe, sau ca domnul Remus Pricopie, care cunoaşte atîta carte de pe digitale, încît ştie şi povestea cu năzdrăvana vulpe, ce i-a crescut şi ocrotit pe Romulus şi Remus, întemeietorii Romei. Sau ca femeia propusă să fie ministrul Culturii, care nu ştie ce înseamnă să fii biped şi să trăieşti în 4 labe! Mai ceva ca vestitul Traian Igaş, omul preşedintelui, cu branconajul său nemuritor. Aşa să ne lumineze Dumnezeu!

George Militaru

P.S.: Cît despre gugumănia domnului premier, s-o luăm ca pe o glumă proastă, sau o exprimare nepotrivită. Nu oricine se pricepe la mînuirea calculatorului şi este bun şi la învăţătură. Dacă ar fi aşa, am avea nenumăraţi doctori în ştiinţă şi cultură. Personal, am cunoscut mulţi elevi care s-au iniţiat în tainele calculatorului, dar sînt tufe de Veneţia la capitolul cultură generală, părinţii luîndu-le şi telefoane mobile (trai nineacă pe banii babachii, cum spunea I.L. Caragiale). Să vă fac o mărturisire: eu însumi, spre ruşinea mea, nu ştiu să umblu cu acest nobil instrument. Dar, curînd, o să ies la pensie şi-o să învăţ. Promit. O să-mi cumpăr, dacă o să-mi permită pensia ,,babană“ a unui dascăl, şi telefon cu Internet. Dixit.