Epoca marilor clasici
 Uite cine îl apăra pe Maiorescu în procesul său de adulter de la Iași, noiembrie 1864: PP Carp, I. Negruzzi, V. Pogor, N. Mandrea, P. Ghica. Toți niște ași ai baroului, și ne mai mirăm că Maiorescu a cîștigat procesul. Printre martorii acuzării se număra și Veronica Micle, abia căsătorită. Ea susținea că îl văzuse pe Maiorescu ciocănind în ușa unei profesoare de la Școala de Fete din Iași și somînd-o: ,,Décidez-vous!”. Dar de unde știi cu ce gînduri ciocănea individul în ușa domnișoarei?, a întrebat-o anchetatorul. Și Veronica i-a arătat verigheta pe mutește.
 Pentru Mite Kremnitz, Eminescu a scris poeziile: ,,Atît de fragedă”, ,,Te duci”, ,,Cu mîine zilele-ți adaugi” (compusă la aniversarea Mitei din 4 ianuarie 1879). Numele ei, Maria, indică geneza sigură a acestei creații. Perpessicius și toți ceilalți exegeți eminescieni fac trimitere la Veronica Micle, nesesizînd că pe Mite o chema și Marie (prin hipocoristic Mite, Mitzi). De aceea poetul a imortalizat-o madonic în final: ,,Și-o să-mi răsai ca o icoană/ De-a pururi verginei Marii/ Pe fruntea ta purtînd coroană...”. Numele ei întreg era Marie Charlotte Bardeleben-Kremnitz.
 Cleopatra Lecca-Poenaru avusese cinci copii cu ofițerul Gheorghe Poenaru: trei fete și doi băieți. În final a rămas cu trei dintre ei. Colonelul Poenaru, spun cei care cunoșteau situația, îi mîncase averea la chefuri și jocuri de cărți, motiv pentru frumoasa Cleopatra să ceară divorțul. Dar o mai și bătea, fiindcă dobîndise obiceiul să joace cărți la domiciliul ei din Strada Cometei și patima jocului îl sărăcise, căci nu se pricepea deloc.
 Ion Creangă histrionul: ,,Deh, prost oi fi, dar inimă mare am”. Și: ,,Prost oi fi, nu zic, dar cînd mă uit în jurul meu, îmi vine inima la loc”.
 De ce Eminescu, Creangă și Caragiale nu sînt cunoscuți în străinătate? G. Călinescu avea un răspuns: din cauza Limbii Române, o limbă fără prestigiu, și prin urmare de o circulație restrînsă. După alte păreri, limbajul atît de românesc dimpreună cu măiestria cu care prezintă mentalitățile românești, încît e greu de tradus în alte limbi. Geniul acestor mari maeștri este legat de realitățile noastre.
 Adjectivul laie din sintagma Mioriță laie este un cuvînt necunoscut în Limba Română. Armânii din Macedonia zic laiu și laie, în loc de negru: țigan de laie sau lăieț, țigan negru. Prin urmare, miorița noastră năzdrăvană era o oaie neagră, prevestitoare de nenorociri pentru păstorul moldovean.
Perioada interbelică
 Formularea ,,Scepticul mîntuit”, folosită de academicianul Eugen Simion la adresa criticului Eugen Lovinescu, a fost preluată din titlul poeziei cu același nume, scrisă în 1941 de Ion Barbu, ca un omagiu, cu prilejul jubileului de 60 de ani ai criticului.
 Cella Serghi, fosta soție a poetului Ion Vinea, l-a iubit pe Camil Petrescu. Maria Banuș pe Zaharia Stancu. La vîrsta de 18 ani, i-a dăruit bobocul într-o magazie cu decoruri de la Teatrul Național, unde Zăricuță era director. Maria Banuș a publicat multă poezie în care a făcut apologia sexualității. În opinia criticii, cel mai izbutit volum al ei este cel de debut, ,,Țara fetelor” (1937). Ileana Postelnicu l-a iubit pe Eugen Lovinescu, care era un bărbat frumos și impunător în tinerețe. Ca o răzbunare, Ecaterina, soția dumnealui, s-a încurcat cu un Paul Lahovary și a conceput-o pe Monica. Perfect om de lume, Lovinescu i-a dat numele, a crescut-o și a educat-o fără rețineri, dar, vă închipuiți, n-a iubit-o și nu s-a afișat pe nicăieri cu ea. Plus că era urîtă și ranchiunoasă. Căutînd neapărat o comparație, putem spune că, sub acest aspect, Eugen Lovinescu poate da mîna cu doctorul Wilhelm Kremnitz, soțul legiuit al iabrașei Mite, care i-a conceput pe Georg-Titus și pe Emanuel cu Titu Maiorescu și cu regele Carol I, însă bietul doctor i-a recunoscut și, mai ales, la nașterea lor, a primit cu un zîmbet crispat felicitările din partea amicilor, la fel de ipocriți în ceea ce privește eticheta socială.
 Prima soție a lui Octavian Goga s-a numit Hortensia, născută Cosma. Se căsătoriseră în 1906 și nași le fuseseră Alexandru Vlahuță cu doamna. Dar au divorțat și poetul s-a recăsătorit cu Veturia Triteanu. Și ea este înmormîntată la Ciucea. Murise în 1979 la vîrsta de 96 de ani. Împreună cu Cella Delavrancea, Veturia făcuse parte din suita de doamne de onoare de pe lîngă Regina Maria și mijlocise concubinajul dintre Maria Mareșal Antonescu și viceprim-ministrul Ică Antonescu. Mareșalul avusese o încredere oarbă în soția sa și i-a pedepsit pe toți aceia care încercaseră să-i deschidă ochii asupra celor ce se întîmplau în jurul său.
 ,,Domnule, ca scriitor nu te cunosc, dar ca om te bag în… mătii!”. (Victor Eftimiu, iritat că un scriitor oarecare îndrăznise să-l ironizeze într-o epigramă.)
 În 1931, avangardiștii bucureșteni au scos Revista (scuze!) ,,Pula, organ universal” într-un singur număr și 13 exemplare. Golanii i-au trimis-o lui Nicolae Iorga, care detesta modernismul literar românesc, cu dedicația: ,,Tu ai? N-ai!”. Au fost arestați. Printre ei se număra viitorul comediograf Aurel Baranga. Dar n-aveau dreptate, fiindcă Nicolae Iorga făcuse șase copii cu două neveste, în ordine: un băiat, o fată, iar un băiat... Plus că, îndrăgostindu-se de frivola Elena Lupescu, s-a pus la dispoziția psihopatului rege Carol al II-lea. Acesta s-a folosit de el, punîndu-l, bunăoară, să-i atace pe legionari care, cum se știe, nu acceptau să fie deranjați de nimeni. Ce e curios, pînă atunci, între marele istoric și Zelea Codreanu fuseseră relații de prețuire reciprocă.
 ,,Amîndoi copiii au venit după 15 ani de căsătorie. Mai întîi, fetița și apoi băiatul. Pe urmă, s-au oprit iar, la fel de inexplicabil. Căci dinspre partea noastră, am fi fost bucuroși să avem 20 de copii. Vezi, e loc destul aici, și ne place să avem multe suflete aproape...” (Tudor Arghezi, 1935).
 ,,Ah, Doamne, cînd are să vină acel despot luminat care să facă în România curățenie generală cu clasa politică și să ajungă și la Servicii?” (Fănuș).
 ,,Cei slabi mai au speranță, dar nici o scăpare” (Pliniu cel Bătrîn).
 Moise (Mozes, Moshe) era scund, gîngav și contemporan cu Ramses al II-lea. ,,Dacă eu m-aș apuca să spun că Moise era gîngav, nu mai m-ar spăla șapte ape de mînia sioniștilor” (Petre Țuțea). Se pupă foarte bine cu Arghezi: ,,Dă o palmă unui evreu din Burdujeni și se cutremură Europa”.
Ce n-aş vrea să mai văd
de ziua lui Eminescu
Ce e drept, e drept, față de alte dăți, cînd, pe 15 ianuarie, tot felul de cretini de-ai lui Nicolae Manolescu, reprezentînd caracuda elitistă, apăreau la televizor și terfeleau memoria lui Eminescu, anul acesta, și-au mai rărit atacurile. Poate unde și-au schimbat tactica, obiectivul rămînînd același. În loc să-i mai ceară ,,revizuirea” vieții și operei și, în consecință, demolarea statuilor, unele televiziuni au permis totuși omagierea poetului, dar au sugerat trimiterea în luptă a unor necunoscători ai fenomenului literar. Așa ne-am pomenit cu un chirurg vorbind despre autopsierea poetului, în loc de un medic legist, un preot, un avocat, un ziarist sau un parlamentar care mai mult au lăsat impresia că doar au auzit de Eminescu. Nu e posibil ca un post de televiziune cu pretenții, care intenționează să facă pe 15 ianuarie o emisiune omagială ,,Eminescu”, să nu invite vreun poet sau vreun universitar de notorietate. E adevărat, academicianul Eugen Simion, atotcunoscător al vieții și operei lui Eminescu, tocmai s-a prăpădit de curînd. Dar au rămas alții care ar fi avut ce spune: Constantin Barbu, Nicolae Georgescu, Ilie Bădescu, Th. Codreanu, Dan Toma Dulciu, Tudor Nedelcea sau Miruna Lepuș. Ei de ce nu au fost chemați să vorbească? În schimb, ne-au invadat toți veleitarii, aproximativiști și urechiști, care au demonstrat că, de fapt, nu citiseră mai nimic din și despre Eminescu.
Am băgat de seamă că, de ceva vreme, televiziunile noastre tot aduc în discuție diverse elemente legate de misterul morții lui Eminescu. A fost asasinat de oculta masonică din Secolul al XIX-lea și în ce împrejurări? Și ce rol a jucat Maiorescu în această afacere? Desigur, mai-marii televiziunilor noastre nu fac aceasta din atașament față de Eminescu, ci pentru incitarea telespectatorilor și implicit creșterea ratingului aducător de mangoți din publicitate. Potrivit sloganului valabil în toată lumea: spaima și necazurile umplu buzunarele. Dar și în acest caz ageamiii și sfertodocții în literatură sînt chemați să-și dea cu părerea, mai mult încurcînd lucrurile, decît lămurindu-le. De ce se procedează așa? Simplu: păi, dacă am clarifica astăzi din ce cauză a murit Eminescu, ce-ar mai putea spune la vară, cînd vom comemora 134 de ani de la moartea sa? Exact ca în cazul lui Dandanache în scrisoarea sa de șantaj – ,,Mai trebuie și al’dată, neicusorule, altfel, pac! la «Razboiu’»”, dacă mai țineți minte. Dar ce părere aveți de veninoasa Lavinia Betea care, recent, a afirmat că în ultimii săi 5 ani de viață, Eminescu nebun umbla în zdrențe, cerșea bani de țigări și copiii aruncau cu pietre după el? Precum Amza Pellea, într-un film de Sergiu Nicolaescu, după care strigau copiii: ,,Ipu, nebunu’ trage cu tunu’!”. Unde ai citit, madam, tîmpenia asta? Nu ți-e rușine? Vezi să nu arunce studenții din Arad cu pietre după tine!
Inițial, m-am bucurat, urmărind reportajul făcut de ,,Nașul-Tv” pe 15 ianuarie la Botoșani și Ipotești. Dar, după puțină vreme, m-am cam întristat. Degeaba a fost generoasă intenția lui Radu Moraru, dacă punerea în operă s-a transformat în șușanea. Nimic despre istoricul Bisericii ,,Uspenia”, ctitorită în anul 1552 de Elena-Doamna, văduva lui Petru Rareș, și în care a fost botezat Eminescu pe 21 ianuarie 1850. Nimic despre alte locuri din Botoșani, legate de marele poet: casa în care s-a născut, de pe Calea Națională 179, lîngă ,,Uspenia”, gimnaziul și mai apoi liceul ,,Laurian”, cînd a venit de la Iași într-un grup de profesori examinatori la un examen de Bacalaureat, Mînăstirea ,,Agafton”, Tribunalul municipal, Grădina ,,Vîrnav” (viitorul Parc ,,Eminescu”). Bogdaproste că alaiul nu s-a preumblat la Vorona și Pomîrla, alte locuri legate de biografia lui Eminescu.
La Ipotești, aceeași situație. Nimic despre cele două biserici din lemn și cea din cărămidă roșie. Nimic despre mormintele din preajma lor. Nimic despre bustul lui Eminescu, și el cu istoria lui. Nimic despre Memorialul lui Eminescu și casa copilăriei sale. În schimb, un puseu de cult al personalității demonstrat de avocata Diana Șoșoacă în Biserica ,,Uspenia”, urmărită pas-cu-pas de cameraman cum se închină la icoane, în timp ce poporenii gustau impasibili slujba. Și datul din umeri al lui Miron Manega, excelînd prin generalități la adresa locului. În articolele sale din ,,Certitudinea” și în interviurile luate de Daniel Roxin la ,,Nașul -Tv” pare mai inspirat.
PAUL SUDITU
P.S. – Madam Șoșoacă, dacă vrei să te mai iubesc și să te consider o continuatoare a lui Vadim în lupta sa pentru impunerea Idealului Național, te rog nu te mai băga în literatură și în alte chestii la care nu te pricepi. Ține-te de avocatură, pentru care ai inimă și vocație. Și mai ales nu te mai hazarda să citești ,,Doina” lui Eminescu în public, mai ales prima variantă, fiindcă în mod sigur ai să zgîndărești unele sensibilități sioniste și n-o să-ți fie deloc bine. La cîți dușmani ai acum, nu ți-ar mai trebui alții. Mulți au pățit-o rău de tot.