Mă gîndesc cu nostalgie de fiecare dată la ferma zootehnică din Urecheştii Bacăului, comuna mea natală, de pe Valea Trotuşului, cu apele rîului mereu învolburate ori de cîte ori ploua la munte... Şi mă gîndesc la ea nu pentru că am lucrat acolo cîteva luni care mi-au deschis drumul în viaţă, fiind primul meu loc de muncă, ci pentru ca să văd realitatea cu ochii minții şi nu prin poezie. Lucrînd la ferma aceea am cunoscut un alt tip de ţăran decît cel de pe uliţa satului, îmbrăcat în haine de îngrijit animalele, mai tot timpul plin de bălegar, mîncînd pe o foaie de ziar bucata de mămăligă făcută de seara, cu ceapa spartă pe genunchi şi tăvălită prin sarea grunjoasă. Mulţi dintre ei erau de-o seamă cu mama și la fel de bolnavi ca ea, dar munceau cot la cot cu cei tineri, care nu aveau şanse să plece la oraş, şi nu că nu ar fi fost capabili. Unii își abandonaseră şcoala de prin clasa a cincea, alţii pe parcurs și nu aveau diplomă de opt clase să poată pleca să înveţe vreo meserie... Nu erau mulţi dintre aceştia, dar te puteai bizui în orice moment pe forţa lor de muncă. Ziua de lucru în fermă trecea mai uşor, pentru că se completau unii pe alţii, la glume, la muncă, şi invers, era o armonie ca într-o familie. Activitatea din fermă se desfășura conform programului zilnic stabilit de inginer, iar pentru munca prestată oamenii erau remuneraţi mai bine decît ţăranii care munceau la cîmp... Şi responsabilitatea aici nu era aşa de mare, fiecare om îşi vedea de lotul lui de animale pe care le avea în îngrijire.... Dar se mai întîmplau şi lucruri neprevăzute în planul de organizare a muncii de seara pentru a doua zi dimineaţă... Îmi amintesc de porcarul moş Manea, om la peste şaizeci de ani, numai pielea şi oasele pe el, că toată ziua nu avea timp nici de masă, stînd pînă seara în boxă să curețe mizeria de la porci... Singur avea de îngrijit mai mult de 600 de porci... Bietul om în fiecare zi venea cu noaptea în cap și de multe ori îl prindea asfinţitul soarelui în sectorul lui... Într-o zi, fără să fi anunţat pe careva din conducere, nu a mai venit la muncă... În această situaţie trebuia făcut ceva ca animalele să fie furajate, însă nimeni nu voia să lucreze în acest sector, unde se muncea din greu, iar de plătit erai plătit ca toţi ceilalţi grăjdari din fermă... Toată lumea ştia cum se trudește aici și de aceea se fereau de sectorul unde se creșteau porcii... Se căuta o măsură urgentă de remediere a situaţiei, pînă să afle şefii mari de la judeţ... Ar fi fost dezastru... Cum nimeni nu dorea acest lucru, s-a recurs la o soluţie de moment... A fost mobilizat cîte un lucrător de la fiecare grajd, din cele patru, unde zilnic erau cîte patru muncitori; astfel s-a format o echipă operativă de lucru și, în cîteva ore, porcii au fost furajaţi şi adăpaţi... Dacă pe moment situaţia era rezolvată, trebuia să se afle de ce își abandonase moş Manea sectorul fără să anunțe pe careva...Ulterior, toată lumea avea să știe ce se întîmplase... Cineva îl reclamase la organul de partid că în fiecare seară cînd pleca acasă lua cîte o găletuşă de furaje combinate... A fost sancţionat de preşedinte şi, cum nu era nimeni care să-i ia locul, inginerul-şef şi-a călcat pe suflet și a mers cu tehnicianul veterinar să-i bată în poartă, rugîndu-l să vină înapoi...

Omul acceptă, dar nu oricum, ci cu condiţia să fie lăsat ca, de Crăciun, să îşi ia pentru el un porc, pînă în o sută de kilograme, iar în fiecare seară să ia cîte un pumn de uruială pentru păsările din ogradă... Doleanţele omului au fost discutate la nivel de șefi și acceptate tacit. A doua zi, moș Manea a venit la muncă înainte de ivirea zorilor, așa cum făcuse de o viață, de cînd în comuna noastră a fost înfiinţată gospodăria colectivă... Şi nu a venit doar pentru avantaje, ci şi pentru că, avînd dragoste de animale, îi plăcea munca asta... Uite cum o mînă spală pe alta!

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“