- 03-05-2020
- 1 Comentariu
- 678
- 3
Astăzi, SUA au raportat 67 448 de morți ca urmare a
nova coronavirus. O cifra care se apropie de modelul logaritimic pe care
președintele Trump l-a primit la finalul lunii Ianuarie. Acum două luni,
specialiștii în dezastre medicale au pregătit o proiecție matematică a
numărului de infectați, de recuperați și de decese. Cifrele prezentate de către
statisticieni anunțau un adevărat carnagiu, numărul fatalităților putând ajunge
ușor la 100 000, cu șanse matematice de a atinge până și cifra de un sfert de
milion. O astfel de cifră nu numai că năruie orice administrație dar este motiv
fundamental de revoltă populară. Donald Trump a înțeles severitatea pandemiei
și, fără convingere, a aprobat măsurile de distanțare socială și de închidere a
economiei americane. Rezultatul este cel scris mai sus, iar scăderea economică
este drastică. SUA vor avea o reducere a PIB de aproape 5%, numărul șomerilor depășind
cifra de 30 de milioane. Practic, toate succesele economice obținute de după
prăbușirea din 2008 au fost șterse într-o lună.
La Casa Albă, echipele independente de consilieri,
deseori aflate în competiție feroce pentru accesul la președinte, au decis să
redeschidă economic America. Un plan îndrăzneț cu riscuri însă pe măsură.
Haosul intern din cadrul administrației Trump nu este un secret pentru nimeni.
De la numiri de ambasadori care mai de care ciudați, până la modelul
suprapunerii sarcinilor, pentru fiecare problemă Trump are doi/trei consilieri
ale căror teorii se bat deseori cap în cap, Donald Trump nu a dovedit
disciplina de fier a omului de afaceri care s-a imaginat a fi. De aceea, ceea
se observă astăzi cristalizate și devenite politici de stat sunt câteva
elemente care vor crea o și mai mare problemă actualei administrații.
Modul trumpian de abordare a pandemiei pare a fi unul
darwinian. Scapă cine poate, numai economia să duduie. Pentru SUA pare normal
cinismul, dar populația, în marea sa parte este deja panicată nu de emisunile
televizate ci de zilnicele raportări ale morților, refuzând chemările la “eliberarea” economiei și a cetățenilor “oprimați” prin
izolarea lor acasă. Ca să ceri unui american să se ducă
la muncă cu riscul de a muri, când acesta știe că familia lui nu primește nimic
în schimb, decât cel mult o masă gratuită în ziua înmormântării, este culmea
cinismului. Mai mult să faci și manifestații pentru așa ceva, devine deja act politic
deliberat de impunere a unei forme social acceptate de sinucidere in masă prin sacrificiu
personal, fapt unic în istoria umanității. Trump, astăzi, se găsește în
mijlocul furtunii perfecte. Nu numai că trebuie să închidă social America dar
trebuie să blocheze, oficial orice activitate economică capabilă să permită
expansiunea virusului. El trebuie astăzi să conducă o țară care nu mai produce
nimic. Ultimile 38 de zile de când Trump a fost de acord să extindă măsurile
stricte de distanțare socială, au demonstrat că administrația lui nu este
pregătită să își asume rolul de leader, cu costurile inerente.
El s-a lăudat în mod repetat, de exemplu, că Statele
Unite au efectuat mai multe teste decât oricare altă țară, chiar dacă totalul
de 6,75 milioane de teste este o fracțiune din cele 2 milioane până la 3
milioane de teste pe zi despre care mulți experți spun că este nevoie să fie
făcute în SUA pentru a asigura redeschiderea economiei. Indicatorii principali
prezentați, de către experții în sănătate ca fiind esențiali pentru o
redeschidere rapidă și eficientă a economiei americane - testarea pe scară
largă, urmărirea contactelor și eforturile coordonate între Washington și state
– lipsesc cu desăvîrșire. De la măști,la halate, la bețisoarele cu vată, la simplul
clor, totul trebuie adus de pe alte piețe. Statul New York, spre exemplu, cerea
disperat bețișoare, descoperindu-se că rezervele naționale nu dispun de
asemenea produse. A fost nevoie de presiuni diplomatice uriașe ca anumite țări
aliate ale SUA să ofere din stocul lor. Până la urmă autoritățile medicale din
diverse state americane au fost obligate să se adreseze Chinei pentru a putea
cumpăra, la preț de aur, acest mic dar esențial element de prelevare a testului.
În acest moment, capacitatea laboratoarelor de analize din SUA este folosită la
numai 15%, deoarece nu există personal de specialitate, nu există condiții de
stocare a eșantioanelor și nu există o baza de date comună de raportare. Pentru
fiecare stat, pentru fiecare oraș, până la nivelul fiecărui spital, parametrii
de raportare sunt diferiți și deseori antagonici.
Pe acest fundal de eșec al găsirii unor răspunsuri
reale la problemele economice create de către pandemie, echipa condusă de
ginerele său, Jared Kushner, a imaginat una din cele mai complexe contra
lovituri politice și de propagandă. O parte dintre americanii izolați în casă
au început să creadă că măsurile de distanțare socială reprezintă elemente ale
unui plan globalist, al unui guvern mondial, deep state cum îl definește Trump,
care să închidă economia SUA. Fără a verifica cu atenție, măcar și utilizând
logica simplă, că impunerea izolării a salvat sute de mii de vieți (exemplele
sunt nenumărate în lume), americanul simplu, dar patriot, a ieșit pe stradă
pentru a cere de muncă. În timp ce Trump
privea canalele de televiziune, acesta a sesizat sprijin popular pentru mesajul
său. Astfel că pasul spre nesupunere civică a fost făcut. Trump va încuraja
aceste manifestații, unde mii de oameni s-au reunit cu riscul masiv de a fi
infectați, astfel că SUA se află practic la granița dintre decimarea prin virus
și conflict civil. Acest plan pare a fi eșuat, căci astăzi cand scriu aceste
rânduri, în SUA s-a înregistrat cel mai mare număr de decese ca urmare a
covid-19. Etapele acestui proces de demonizare a statelor și de forțare a
deschiderii economiei sunt devastatoare pentru administrația Trump. Numărul
morților a continuat să crească, tot mai multe state fiind depășite de
situație. Iar de la Casa Albă se aud numai criticile acerbe ale lui Trump.
Pe plan internațional președintele american trebuie să
facă față unui țunami politic. Politica sa anti pandemiei este comparată permanent
cu rezultatele medicale ale Germaniei, sacul de box preferat al său atunci când
vizita lumea. De aceea Trump se vede obligat să distragă atenția. Aruncă
întreaga vină a dezastrului pandemic din SUA pe spatele Chinei. Lansând
periodic elemente ale teoriilor conspirației, obligându-l pe secretarul său de
stat Pompeo să susțină aberațiile cum că virusul a fost produs în China, folosind
cele mai ciudate surse de informații de pe internet, Trump produce ruptură după
ruptură în lanțul global al relațiilor internaționale ale SUA. Nu numai că nu
obține decît declarații hilare, cum ar fi cele ale noului născutul naționalist
Iohannis, dar își îndepărtează aliații tradiționali precum Regatul Unit sau
puterile europene.
Perfectând strategia lui Clinton și a FBI pentru a îi
distruge propria președinție, Trump va introduce în ecuație pandemiei un dosar
top secret, scris de către celebrul consorțiu de spionaj Five Eyes (Cinci
Ochi). Acest document întocmit de așa-numita alianță a serviciilor de
informații ale SUA, Canada UK, Australia
și Noua Zeelandă, dorește a dovedii cum China a ascuns sau distrus intenționat
probe ale focarului de coronavirus. Documentul este similar, în atacul său anti
chinez și în ceea ce privește Organizația Mondială a Sănătății (OMS), afirmând
că această entitate a promovat linia
chineză inițială cu privire la lipsa dovezilor transmisiei virusului de la om
la om, în ciuda faptului că „oficialii din Taiwan au ridicat îngrijorări încă
din 31 decembrie, așa cum au făcut experții din Hong Kong pe 4 ianuarie. ” Practic
Australia, aflată în conflict deschis cu China datorită mini imperialismului
său de paradă pe care îl exhibează în fața micilor națiuni insulă din regiune,
exact ca și Canada în raport cu Iran, își asumă un document care poate fi
piatra de temelie a unui conflict mondial dintre SUA și China.
Documentul de 15 pagini a fost deja dat pe surse,
fiind obținut de ziarul australian Saturday Telegraph. Prin faptul că Australia
l-a dat în presă confirmă deja ceea ce în lumea de inteligence se cunoștea de
cîteva zile și anume că această țară, după ce
fost locul de pornire a unora dintre cele mai false informații din
dosarul cu care FBI a dorit să îl șantajeze pe Trump, probabil că acum dorește
să își răscumpere greșeala, producînd exact tipul de “adevăruri” de care actuala administrașie americană are nevoie pentru a
își susține strategia antichineză.
Ca atare, Donald Trump și-a pregătit scenariul conform
căruia va cere trilioane de dolari despăgubiri Chinei, tocmai pentru a plăti daunele
economice ale crizei covid-a9 în SUA.
Un astfel de scenariu va obliga administrația
americană să producă dovezi reale, nu de tipul celor scrise de către Australia,
cunoscută pentru lipsa de credibilitate a serviciilor sale de informații. Scenariul
lui Bush, mințind lumea cu privirea la armele de distrugere în masă din Irak nu
se poate aplica în cazul Chinei. Mai mult, oficializarea destul de clară, date
fiind declarațiile recente ale lui Trump, a dosarului Five Eyes poate deschide
cutia pandorei, în sensul în care multe alte țări pot cere despăgubiri de la
Washington pentru criza financiară din 2008, declanșată de lăcomia fără margini
a băncilor americane. Un carusel de contradicții destabilizatoare va apărea,
astfel că întreg mecanismul internațional de relații internaționale poate fi
pulverizat în zeci de conflicte locale și regionale, cu efecte economice, sociale
și militare care vor depăși ca magnitudine pe cele ale pandemiei covid-19.
Cu timpul, DonaldTrump a reușit să demonteze minciunile din dosarul fabricat de către un spion de subsol britanic, dar întrebarea experților este dacă Beijing va dori să probeze falsul australian sau se va folosi de minciunile din dosar pentru a da o lecție majoră comanditarului, adică celor din Washington. O întrebare de al cărei răspuns depinde practic soarta lumii post covid.
16.5 C