Pe la mijlocul anilor ’90, pe cînd venise la putere Convenția Democratică, prin ziare și la televizor, începuse să se vînture ideea că, în ziua de azi, e o rușine să mai vorbești de patriotism și naționalism. Iar prin școli se vînturau inspectori fluturînd dispoziția ministrului Andrei Marga, fost profesor de Marxism la Universitatea din Cluj-Napoca, de a nu se mai preda lecția ,,Formarea Limbii și a Poporului Român” din manualul de Română de clasa a IX-a...

Recent, am descoperit prin hîrtiile mele un articol decupat, nu știu cînd, din Revista ,,România Mare”, în care autorul, Daniel Guță, prezenta o listă de vreo 230 de cuvinte românești de origine geto-dacă: abur, amurg, băligar, butuc, ciocîrlie, copil, (a) dărîma, dop, dulău, fărîmă, gălbează, glob, (a) încurca, jilț, leagăn, (a) leșina, mal, melc, mugure, năpîrcă, ortoman, păstaie, pîrîu, rață, varză, zestre, zimbru. Impresionantul inventar era completat cu o altă listă de toponime și hidronime: Abrud, Albac, Dierna (Orșova), Drobeta (Turnu Severin), Napoca (Cluj), Callatis (Mangalia), Tapae, Mehadia, Sarmizegetusa, Potaissa (Turda), Sucidava; Allutus-Olt, Ordeos-Argeș, Crisus-Criș, Donaris-Dunărea, Maris-Mureș, Busos-Buzău, Patissa-Tisa, Piretos-Prut, Tibisis-Timiș. (Nu cred că ar strica să mai publicăm o dată lista integrală, ca un epilog al articolelor dedicate lui Mircea Vinereanu și cărții sale.)

Într-un număr precedent al revistei noastre, ne-am exprimat părerea despre lucrarea ,,Adevăruri incomode despre Limba Română”, semnată de lingvistul Mihai Vinereanu, stabilit, de mai mulți ani, în SUA. În cele peste 300 de pagini ale lucrării sale, autorul s-a străduit să ne demonstreze, cu argumente istorice, lexicale și gramaticale, originea traco-dacă a Limbii și Poporului Român, aducîndu-și astfel contribuția la mai vechea teorie a protocronismului românesc, sursa principală a culturii și civilizației europene. Din păcate, lipsa spațiului tipografic ne-a împiedicat să comentăm, în articolul acela, teoria savantului Mihai Vinereanu potrivit căreia româna și latina se trag din limba proto-traco-dacă.

La întrebarea: Ce este indo-europenismul?, Mihai Vinereanu răspunde: ,,Cînd vorbim de proto-indo-europeni și limba lor, ne referim la limba strămoșilor noștri direcți, care au ajuns în Balcani cu 9000 de ani în urmă, de unde s-au răspîndit în toată Europa și la est pînă în India... Pe la începutul Secolului al XIX-lea, lingvistica a creat termenul indo-european, convinși că indienii au ajuns pînă în Europa influențînd tot ce le ieșise în cale. Astăzi însă știm că lucrurile au stat, de fapt, invers. Urmașii lor s-au numit pelasgi, apoi iliro-traco-geto-daci și apoi români”. Așadar, proto-indo-europeana (PIE) este limba originară folosită de strămoșii noștri geto-daci prin filiera pelasgo-traco-daco-română. Astăzi, lingvistica indo-europeană a făcut progrese mari, și e de mirare că savanții noștri o țin gaia-mațu cu latinitatea. După savantul Vinereanu, Româna este doar înrudită cu latina de fond indo-european. De aici, multe etimologii greșite sau declarate ,,cu etimologie necunoscută”, cînd, de fapt, sînt cuvinte din substratul dac. Și alți lingviști de talie, precum Hașdeu (Secolul IX), Ion Rusu, Gr. Brâncuș și Gh. Mihăilă (Secolul XX), susțin această teorie. În rest, toți ceilalți au ignorat sectorul traco-dac, punînd accentul pe latinitatea care, în realitate, reprezintă doar 13% din lexicul românesc, mai precis, vreo 700-800 de cuvinte.

Retragerea aureliană din Dacia (275) n-a însemnat decît retragerea administrației, a armatei și a cetățenilor romani. Populația traco-dacă a rămas pe loc. Puzderia de cimitire din sudul și din nordul Dunării arată că geto-dacii n-au plecat nicăieri. Încet-încet, cimitirele de incinerație, specifice getodacilor, au fost înlocuite cu cimitire cu morminte, specifice popoarelor migratoare care au venit și s-au așezat în Dacia, Bulgaria, Basarabia, Ucraina, între Secolele IV și XII. Un lucru e cert, susține savantul Mihai Vinereanu: populația geto-dacă din Transilvania nu s-a romanizat. Poate cei 14% din centrul țării, care n-aveau cum să-i învețe latinește pe ceilalți 86% din afara imperiului, dacii liberi, care și-au păstrat limba geto-dacă. Această limbă s-a vorbit și după invazia slavă din Secolul VI și pînă în Secolele XIII-XIV, cînd s-au format statele naționale românești și cele sud-dunărene slave, care n-au mai rezistat procesului de deznaționalizare declanșat de slavi.

Cîteva puncte de vedere interesante:

 din străvechea limbă indo-europeană s-au păstrat mai multe cuvinte: k’estro > custură, cosor, coasă, cuțit, (a) cresta; k’rei = a fi în față > crai, crăiasă, Karl. Alte cuvinte de origine indo-europeană: boier, colibă, cîrd, ciurdă, cracă, catană (în magh. Katona), gard, gîscă, gură, grădină;

 limba albaneză se trage din iliră, care făcea parte din grupul balto-slav. Mai tîrziu, slavii au venit în Balcani;

 limba proto-indo-europeană a fost descoperită în Secolul XIX de către William Jones. El a arătat că sanscrita este asemănătoare cu latina, greaca, galica, celtica și persana și provine dintr-o singură limbă-mamă. Pelasgii, strămoșii traco-geto-dacilor, sînt continuatorii lor;

 indo-europenii au migrat din Asia spre vestul Europei cam prin anul 5000 î.Chr. Concluzia? Românii sînt aici de la facerea lumii, mai precis din paleolitic, fără să fi avut loc vreo schimbare majoră a limbii lor, cum presupunea teoria latinistă, ci doar o evoluție firească de la un stadiu lingvistic la altul.

Dacă Ardealul era pustiu la venirea maghiarilor (Secolul XI), de unde au luat hidronimele românești? Unii ar zice că de la slavi. Dar slavii nu le-au luat de la geto-daci? Fiindcă la sosirea lor în Transilvania, hunii plecaseră cei mai mulți, dar geto-dacii nu, dovadă toponimele și hidronimele.

Cum e corect: sînt sau sunt?

Etimologic, forma sînt, pe care o folosim și noi, nu e corectă. Cel puțin așa pretinde lingvistul Mihai Vinereanu. Corect este sânt, și nu provine din latină, ci din proto-indo-europeană, prin traco-iliricul sent. Tot prin proto-indo-europeană vine și forma îs(s), folosită în Moldova și Transilvania. Prin urmare, corect ar fi: sânt sau îs. De mîine...

Ahile era fiul lui lui Pelleus, regele mirmidonilor care trăiau în Tesalia, indo-europeni la origine, și al nimfei Tethis. Cuvîntul Ahile se traduce prin ,,cel iute de picior”, antroponim de origine pelasgă: akhidios > Akhilleus, în greacă. Murgul lui Ahile se numea Balios, tot de origine pelasgă, și înrudit în românește cu băl, bălan, bălaș. Dar și slavul băl, belîi tot de acolo vine: Bălgrad, orașul alb. Ahile a fost înmormîntat lîngă strămoșii săi în Insula Leuce de la gurile Dunării, actuala Insulă a Șerpilor (după N. Densușianu) sau, după alții, Grindul Letea. De reținut: Ahile nu era grec, ci pelasg, deci de-ai noștri, precum tracul Dyonisos.

Și totuși atît de puțin cunoscute... În anul 1873, pe cînd se făceau săpături pentru fundația Castelului Peleș, s-au descoperit 544 de plăcuțe (tăblițe) din aur conținînd mai multe inscripții într-o limbă necunoscută. Cu timpul, s-au făcut 133 de copii din plumb, în timp ce originalele au fost ascunse în mînăstirea de la Sinaia și apoi la Curtea de Argeș. Despre unele s-a spus că au fost topite, despre altele, că au fost trimise la Moscova, odată cu tezaurul. Limba folosită este limba geto-dacă sau poate un dialect, iar alfabetul, încă misterios. Eugen Nicolaescu, în cartea lui - ,,Vorbele din Plumb”, tipărită în 2014, e convins că limba plăcuțelor seamănă cu latina și limbile italice, dar mai ales cu româna. După alte păreri, plăcuțele sînt din vremea lui Zamolxiu, contemporan cu Pitagora, iar, după alții, ar fi fost mult înaintea lui. Textul din plăcuța 001 spune că Zamolxiu venise ca preot în Dacia, să oficieze într-un templu dedicat lui Amon Ra, devinitatea supremă egipteană. Cum se vede, dintre toate neamurile din Europa, zeii i-au ales pe geto-daci la care să trimită un învățător. De ce? Fiindcă erau un popor superior, nicidecum niște ,,barbari” de care să le fie rușine. În tăblița 002, ni se spune că Zalmoxiu era fiul zeului Ra și al zeiței Issis, altă Isis, nu soția zeului Ossiris, cel ucis de Seth. Zalmoxiu era un Annunaki, care trăiau mii de ani, popor venit acum 450.000 de ani din îndepărtata planetă Niburu și se așezaseră în Mesopotamia. Erau niște uriași de peste 3 m și au creat primii oameni prin modificarea genetică a unor antropoizi de pe Terra. Cum se vede, și dacii îl venerau pe Ra. Se pune întrebarea: Zalmoxiu a fost zeu? Dacă da, cum de au decăzut românii în asemenea hal în zilele noastre? Zeul i-a învățat multe pe daci (cam prin Sec. VII-VI) și, firesc, dacii l-au divinizat. Să te ții miracole sau necazuri cînd plăcuțele vor fi traduse integral! Din ce se știe pînă acum, textele plăcuțelor tratează doar anumite teme din viața dacilor: politică, religie, militărie. Dacă lucrurile stau așa, de ce atîtea controverse pe marginea lor? Bunăoară, Academia Română le-a declarat niște falsuri, și multe s-au pierdut, deși numeroși specialiști au alte păreri, vezi, de exemplu, și opinia lui Dan Romalo - ,,Cronică apocrifă pe plăci de plumb”, 2003. Ba chiar și rușii, prin Alexei Umov-Denisov, cu lucrarea sa, ,,Cartea de aur a tracilor”, au altă părere. În concluzie: dacă plăcuțele ar fi traduse în cel mai scurt timp, acolo s-ar afla adevărata istorie a românilor, fără Masonerie, evrei și marile puteri ale Europei. Dar cel mai grav: toată cultura omenirii ar fi redimensionată și redirecționată pe făgașul civilizației proto-pelasgo-iliro-traco-geto-dacă. Deci, cam avea dreptate cărturarul Edgar Papu în lucrarea sa, ,,Din clasicii noștri”.

Mic dicționar etimologic al limbii traco-dace:

A FI = fu, fiu, foc, da hie, hindu, hiindu, esse, era

A AVEA = au, avendu, haben (nu vine din latinescul habeo, era)

A SUNA, SUNET = asondio, suen

A APROPIA = aprociu, apropeo, prope

COROANĂ, A ÎNCORONA, CUNUNĂ = corolo, corolu, coroleu

ĂLA, ĂIA, AIA = ila, ilo; nu provin din latinescul illo, illa

BOLNAV = bolesto

A ZICE = dicea (zice că), dizi

FĂCÎND, AU FĂCUT = făcîndu, facsu, factu, fecem, fen

ULEI = olio, olutu

PIERDUT = perdutu

A RĂSPUNS = risondo, rupondo

MĂREȚ, MAGNIFIC = mega

PĂRINTE = pater, patriodo

JUMĂTATE = mită

(Cuvintele au fost alese din cele expuse pe tăblițele de la Sinaia.)

PAUL SUDITU