
- 25-03-2021
- 0 Comentarii
- 662
- 2
Scrisoarea pe care Nicolae Iorga i-a
trimis-o în aprilie 1937 lui Benito Mussolini, dictatorul fascist al Italiei, a
fost evocată în unele lucrări de analiză, fie pentru a se sublinia naivitatea
istoricului, fie pentru a fi ilustrată tema politică a compromisurilor pe care
le-au făcut intelectualii români în anumite situații istorice. Potrivit
istoricului Alex Mihai Stoenescu, epistola lui Iorga ridică în realitate cel
puțin două probleme majore pentru practica noastră politică, din toate
vremurile trecute de la apariția statului modern, și anume lipsa de reacție a
politicienilor la semnalele trase de istorici și modul în care poate fi
utilizată argumentația istorică în diplomație și în luarea unor decizii de
stat.
Să reamintim contextul: în octombrie
1936, Mussolini pronunța deja celebra formulă a distrugerii Tratatului de la
Trianon: ,,necesitatea de a face dreptate Ungariei”. Declarațiile promaghiare
ale lui Mussolini veneau ca o consecință a acțiunii metodice iredentiste
purtate de Ungaria timp de cel puțin un deceniu și jumătate la palatul de la
Roma.
Iată textul scrisorii pe care Nicolae
Iorga i-o trimitea, în replică, șefului Guvernului italian:
,,Excelența Voastră cunoaște
sentimentele de admirație pe care le-am arătat întotdeauna pentru strălucitele
Dvs realizări în renașterea națională, în instalarea disciplinei și
autorității, și, mai mult, de loialitatea mea profund latină față de nobila
națiune italiană, atît de profund atașată de a noastră prin legături de sînge,
de limbă, de lungi suferințe sub jugul străin, de luptă plină de sacrificii de
nedescris pentru mult-dorita libertate, de binemeritata victorie, care a adus
înapoi teritoriile înstrăinate la Patria Mamă.
Cel care a împlinit comandamentele
dreptății pentru propiul său popor nu poate fi indiferent la acelea care le
privesc pe alte popoare; numai cei pentru care nu contează nimic altceva decît
forța pot gîndi, vorbi și acționa diferit. Pentru a recunoaște justețea unei
cerințe naționale, cel care o face trebuie să ia cunoștință de fundamentele
acesteia.
Probabil este eroarea noastră că nu
ne-am făcut cunoscute argumentele noastre către Excelența Voastră.
Aceasta o voi face eu, cel care încă
se simte onorat de a fi fost primit de Dvs cu mărturii de caldă prietenie.
Cuvintele pe care le-ați pronunțat vor rămîne în paginile istoriei, dar noi
așteptăm și altele, dezinteresate și consolatoare, care nu pot întîrzia să
apară.
Nu este niciodată prea tîrziu să
preîntîmplini eroarea ireparabilă a faptelor.
Iată de ce vă trimit Excelenței
Voastre, ca de la un latin la un alt latin, ca de la un gînditor la un alt
gînditor, dar cel mai mult ca de la un om onest către un alt om onest, aceste
pagini în care hărți, statistici și mărturii – mărturiile italienești în primul
și în primul rînd – care vorbesc de la sine.
Doresc Excelenței Voastre o viață
lungă și multă sănătate pentru fericirea țării Dvs și de asemenea pentru
triumful dreptății pentru patria mea.
N. Iorga”
Demersul lui Nicolae Iorga pe lîngă
Benito Mussoli conținea trei sisteme de izvoare istorice cu care opera în epocă
diplomația. El prezenta o ,,Hartă etnografică a Regatului Ungar după Andree și
a Românilor de la Dunăre”, în care prezența masivă a românior în Transilvania
și Banat era vizibilă pentru orice ignorant, apoi o hartă germană din 1915 a
lui Paul Langhans, care cuprindea și răspîndirea limbii române în Transilvania,
Banat și în zonele adiacente. Urmau datele statistice, aparținînd în primul
rînd Enciclopediilor de limbă germane, dar și unei surse italienești, unde
românii erau aproximativ 2,7 milioane în Transilvania și în provinciile vecine
ungurești, deși statistica ungară tot încerca să le reducă numărul la 2,3
milioane. Iorga îi punea la dispoziție lui Mussolini și o serie de mărturii
italienești despre latinitatea și rezistența religioasă a românilor, despre
stabilitatea lor în Transilvania și despre preponderența lor etnică în aceeași
provincie istorică a României. (Sursa: revista ,,Istorie și Civilizație” nr.9,
iunie 2010)
R.M.
3.0 C