
- 01-07-2020
- 0 Comentarii
- 350
- 1
Reținem un fragment, suficient credem, care sugerează scena
de proporții apocaliptice în care iadul pare a fi coborît pe pămînt înecînd în
apele Angarei siberiene sute de nevinovați: „Fulgerul spintecă lung cerul,
cuprinde tot orizontul. Norii liliachii se freacă unii de alții, răspîndind
întunericul. Bubuitul tunetului se aude aproape. (...) Furtuna pare că a
început brusc, într-o clipă. (...) Sirena barjei sună răgușit, rostogolindu-se
ca tunetul, se așterne pe apă, se rostogolește. (...) Puntea se înclină, se tot
înclină. (...) Orizontul se frînge brusc, înfigîndu-și un capăt în cer. (...)
Zeci de mîini se întind spre el, se încleștează de bare, le zgîlțîie. Apa trece
printre gratii, năvălește înăuntru neînduplecată, necruțătoare. Barja ia apă
rapid, și, cu un trosnet puternic, se duce cu repeziciune la fund...”.
Partea a treia a romanului – „Supraviețuirea” – începe lupta
pentru existență în plină taiga. Oamenii pun mîna pe treabă, își construiesc
căsuțe, depozitează lemne, trec cu bine prima iarnă, trăiesc din vînat, cel
care procură întreaga hrană la început este însuși comandantul, cel care-i
condusese pînă atunci cu pistolul încărcat... Zuleiha e voluntară, deosebit de
harnică, gătește, face munca de infirmieră, asigură curățenia, nu se izolează
în singurătate, dimpotrivă, în curînd va merge și la vînătoare suplinind cu
îndemînare o muncă despre care avea îndoieli că o s-o poată înfăptui. Începe o
nouă
viață pentru ea, parcă
renaște, mai ales după venirea pe lume a
fiului său, Iusuf, pe care l-a născut „moșită” de doctorul Wolf
Karlovitz. Vin și alți deportați iar între cei vechi și cei noi se manifestă
treptat un pronunțat sentiment de solidaritate umană. Sînt evidențiați 16 ani
petrecuți în taigaua siberiană, presărați cu întîmplări de groază, terifiante,
dar și cu bucurii și împliniri; au murit oameni și pe drum, dar și în timp ce-și construiau propriul
sătuc numit Semruk (Sem Ruk – ,,șapte mîini”), sugerînd ideea de solidaritate.
Lumea s-a schimbat și în Siberia – ne lasă autoarea să înțelegem: au fost
înființate școli, ateliere de pictură, centre de cultură, cluburi. Iusuf este
un tînăr inteligent, autodidact, dar frcventează și școala. Evadează pentru că
vrea să vadă lumea civilizată, și dorește să urmeze o facultate în domeniul
artistic.
Pe tot parcursul acțiunii, scriitoarea reușește să asigure un
echilibru între cenușiu și luminos, între descurajare și optimism; oamenii simt
nevoia să stea aproape, să se sprijine
reciproc, rezultînd un sentiment frățesc. Legăturile de prietenie pe care și
le-a format bunica în Siberia – observă autoarea – erau mai importante decît
cele de rudenie.
Ultima parte a romanului – „Întoarcerea” –, pe lîngă evadarea
lui Iusuf, sugerează și posibila revenire în locurile de baștină ale Zuleihei
și Ignatov (înlocuit din funcția de comandant), rămași împreună acolo, probabil
pînă la încetarea definitivă a Războiului.
„Zuleiha deschide ochii”, de Guzel Iahina, este o carte
fascinantă despre noblețe și compasiune, trăsături umane cu rol definitoriu în emanciparea unei femei
tătare (originară din Tatarstan, spațiul sovietic), care, în condiții deosebit
de grele, dintr-o stare sălbatică, de sclav, se transformă într-o femeie
independentă, puternică.
Sfîrșit
IOAN STOICA
-2.8 C