O carte a nobleței – „Zuleiha deschide ochii“ (3)
  • 01-07-2020
  • 0 Comentarii
  • 350
  • 1

Reținem un fragment, suficient credem, care sugerează scena de proporții apocaliptice în care iadul pare a fi coborît pe pămînt înecînd în apele Angarei siberiene sute de nevinovați: „Fulgerul spintecă lung cerul, cuprinde tot orizontul. Norii liliachii se freacă unii de alții, răspîndind întunericul. Bubuitul tunetului se aude aproape. (...) Furtuna pare că a început brusc, într-o clipă. (...) Sirena barjei sună răgușit, rostogolindu-se ca tunetul, se așterne pe apă, se rostogolește. (...) Puntea se înclină, se tot înclină. (...) Orizontul se frînge brusc, înfigîndu-și un capăt în cer. (...) Zeci de mîini se întind spre el, se încleștează de bare, le zgîlțîie. Apa trece printre gratii, năvălește înăuntru neînduplecată, necruțătoare. Barja ia apă rapid, și, cu un trosnet puternic, se duce cu repeziciune la fund...”.

Partea a treia a romanului – „Supraviețuirea” – începe lupta pentru existență în plină taiga. Oamenii pun mîna pe treabă, își construiesc căsuțe, depozitează lemne, trec cu bine prima iarnă, trăiesc din vînat, cel care procură întreaga hrană la început este însuși comandantul, cel care-i condusese pînă atunci cu pistolul încărcat... Zuleiha e voluntară, deosebit de harnică, gătește, face munca de infirmieră, asigură curățenia, nu se izolează în singurătate, dimpotrivă, în curînd va merge și la vînătoare suplinind cu îndemînare o muncă despre care avea îndoieli că o s-o poată înfăptui. Începe o nouă

viață  pentru ea, parcă renaște, mai ales după venirea pe lume a  fiului său, Iusuf, pe care l-a născut „moșită” de doctorul Wolf Karlovitz. Vin și alți deportați iar între cei vechi și cei noi se manifestă treptat un pronunțat sentiment de solidaritate umană. Sînt evidențiați 16 ani petrecuți în taigaua siberiană, presărați cu întîmplări de groază, terifiante, dar și cu bucurii și împliniri; au murit oameni și pe drum,  dar și în timp ce-și construiau propriul sătuc numit Semruk (Sem Ruk – ,,șapte mîini”), sugerînd ideea de solidaritate. Lumea s-a schimbat și în Siberia – ne lasă autoarea să înțelegem: au fost înființate școli, ateliere de pictură, centre de cultură, cluburi. Iusuf este un tînăr inteligent, autodidact, dar frcventează și școala. Evadează pentru că vrea să vadă lumea civilizată, și dorește să urmeze o facultate în domeniul artistic.

Pe tot parcursul acțiunii, scriitoarea reușește să asigure un echilibru între cenușiu și luminos, între descurajare și optimism; oamenii simt nevoia  să stea aproape, să se sprijine reciproc, rezultînd un sentiment frățesc. Legăturile de prietenie pe care și le-a format bunica în Siberia – observă autoarea – erau mai importante decît cele de rudenie.

Ultima parte a romanului – „Întoarcerea” –, pe lîngă evadarea lui Iusuf, sugerează și posibila revenire în locurile de baștină ale Zuleihei și Ignatov (înlocuit din funcția de comandant), rămași împreună acolo, probabil pînă la încetarea definitivă a Războiului.

„Zuleiha deschide ochii”, de Guzel Iahina, este o carte fascinantă despre noblețe și compasiune, trăsături umane  cu rol definitoriu în emanciparea unei femei tătare (originară din Tatarstan, spațiul sovietic), care, în condiții deosebit de grele, dintr-o stare sălbatică, de sclav, se transformă într-o femeie independentă, puternică.

Sfîrșit

IOAN STOICA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite