Moto: „Nu există muzică uşoară şi muzică grea, ci doar muzică bună şi muzică rea“.

GEORGE ENESCU

Între exponenţii de frunte ai Banatului meu drag se numără şi Marius Ţeicu. El a devenit deja o personalitate a lumii Euterpei, înscriindu-se, prin originalitatea sa artistică şi prin activitatea multilaterală, dublată de o admirabilă moralitate, în suita alcătuită din Sabin Drăgoi, Remus Georgescu, Nicolae Boboc, Ion Românu, Diodor Nicoară, Nicolae Ursu, Aca de Barbu, Traian Grozăvescu, Mircea Popa şi Ioan Vidu. Tot bănăţean îl consider şi pe genialul Bela Bartok! Nu o dată le-am spus studenţilor mei: „Mîndră ţară e Banatul, acolo cîntă tot natul“…

Despre lucrarea semnată de Daniela Caraman Fotea, prietena mea de-o viaţă, cu „cerul moral mai frumos decît cerurile fizice“, au scris, într-o manieră emoţionantă, Grigore Constantinescu, Smaranda Oţeanu-Bunea şi Luminiţa Vartolomei, reprezentanţi de prim rang ai muzicologiei româneşti.

Iată ce a consemnat, în Postfaţa volumului, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu: „Parcursul lucrării impresionează prin strategia monografică adoptată. Daniela Caraman Fotea subliniză că intrarea în viaţă a lui Marius Ţeicu «copilul care iubea muzica lui Brahms» a coincis cu sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial. Da, într-adevăr, Marius Ţeicu este un copil de Pace. Aşa s-a format, aşa a devenit, din muzician de talent, acum, iată, un Maestru. Etapele carierei parcurse sînt însoţite de cuvinte alese, aparţinînd unor martori, parteneri, colegi de meserie, iar autoarea explică prin aceasta de ce Marius Ţeicu, un talent de excepţie, nu a fost niciodată singur. Parcurgînd această lectură, revin în memoria cititorului mai matur atîtea nume încît, la finalul cărţii, avem impresia că a fost vorba de o istorie a muzicii de gen (impropriu denumit «uşor»), aşa cum a evoluat în spaţiul spiritual al culturii noastre. Marius Ţeicu, actualmente un nume de Maestru, trebuie preţuit nu numai prin renume, ci şi prin ceea ce a lăsat ca moştenire scrisă şi cîntată. Lucrarea relevă aura unei personalităţi de creator român, împlinind încă un capitol de istorie al muzicii noastre“.

Nu pot să nu reliefez şi cele scrise de Smaranda Oţeanu-Bunea: „Ţeicu face parte, cu adevărat, din elita compozitorilor români, dar şi dintre acei, foarte puţini, pe care timpul nu şi-a pus amprenta. Este MARIUS, cel dintotdeauna, elegant la vorbă, echilibrat în declaraţii, luminos, gata să-ţi fie util, dacă poate, să-ţi îndrepte paşii profesiei acolo unde trebuie să ajungi. Nu răbufneşte cu răutăţi nici măcar la adresa duşmanilor, are o veşnică tinereţe – aşa cum este şi muzica lui. Nu ştiu ce mai face musical-ul Mary Poppins, pe unde stau ascunse partiturile pentru filmele semnate de Gopo, Elisabeta Bostan, cele din celebra revistă Savoy, Savoy, sau peliculele excelentelor show-uri de televiziune, create de bagheta lui Titus Munteanu… Habar n-am, dar astfel de bijuterii vor străluci ori de cîte ori vor fi aduse în prim-plan, şi ferească Dumnezeu să fie alăturate unor katch-up-uri de astăzi, pentru că odată mai mult înţelegi: maşina last cry, de făcut fum, se defectează iute-iute.

Nu o invidiez pe DANIELA CARAMAN FOTEA că a trudit la cartea depre ŢEICU…“.

M-au impresionat şi afirmaţiile Luminiţei Vartolomei, remarcabila elevă a academicianului Ştefan Niculescu: „Mi-e greu să-mi aduc aminte cînd (şi cu ce piesă) l-am descoperit pe Marius Ţeicu în calitate de compozitor. Ştiu doar că, pînă la începutul toamnei lui 1983, cînd el a cucerit Marele Premiu al Festivalului de la Mamaia, îi mai pomenisem numele de cîteva ori, în revista «Contemporanul», unde lucram: prima dată a fost în 1975, tot cu ocazia Festivalului de la Mamaia (care, pe atunci, se desfăşura în plină vară!). Dar, oricum, abia azi îmi dau seama – cu mare regret – cît de rar şi de puţin am scris despre acest extraodinar coleg al meu…“.

* * *

Să continuăm cu un pasaj relevant din lucrarea Danielei Caraman Fotea: „Multora le place Brahms… Parafrazînd titlul celebrului film, pot spune că Marius Ţeicu (Ioan Marius Ţeicu) s-a numărat printre ei… Nu greşesc. Informaţia mi-a fost oferită de distinsa doamnă Annie Ţeicu (Langhardt), mama artistului, provenind dintr-o familie cu tatăl german, din partea nordică a Elveţiei, şi mama româncă – stabiliţi la Reşiţa“.

De precizat că Marius Ţeicu a venit pe lume la 9 Mai 1945, la Reşiţa. În ziua aceea, toată lumea se afla pe stradă, manifestîndu-şi bucuria că războiul luase sfîrşit. Un rapsod a „melodiat“ pe cuvintele: „Pace între împăraţi… Fericit cel curat la suflet, cu el este bună-învoirea între oameni“.

* * *

Citind şi recitind volumul Danielei Caraman Fotea sînt în măsură să susţin că nu avem de-a face doar cu o monografie. Este vorba de un opus răscolitor, ce poate fi socotit – fără exagerare! – o istorie, amplă şi emoţionantă, a muzicii uşoare româneşti!

Ca şi în alte eseuri, studii şi cărţi, autoarea ni se înfăţişează ca o multilaterală cunoscătoare a melodiei, a armoniei şi a polifoniei, precum şi a formelor componistice. Sau, altfel spus, muzica, pentru prietena mea din Societatea Română de Radiodifuziune, se identifică unei „lavande sonore“…

Cartea la care ne referim ne prezintă gîndurile orphice ale unor personalităţi despre Marius Ţeicu, cel care a fost, este şi rămîne un maestru al melodiei, într-o eră în care, mai ales în muzica uşoară, nu o dată triumfă lipsa de talent, prostul gust, lipsa de măiestrie, adică IMPOSTURA, această racilă, mereu criticată – „sine ira et studio“ – de Tribunul-scriitor Corneliu Vadim Tudor, precum şi de imnograful byzantin care semnează rîndurile de faţă.

Cartea ne dovedeşte că alegerea unui citat este un act estetic; tot aşa cum selectarea unor fragmente melodice, pe deplin convingătoare şi de o frumuseţe răscolitoare, poate să trezească, în fiecare dintre noi, sentimente înălţătoare, ceea ce ne duce cu gîndul la sensul unui celebru aforism: „Muzica este refugiul sufletelor pe care le-a rănit fericirea“.

Multe s-ar mai putea spune despre darul preţios pe care Daniela Caraman Fotea l-a oferit melomanilor români. Voi încheia prezentarea acestei cărţi, dedicată îndrăgitului artist şi compozitor Marius Ţeicu, cu vorbele lui Grigore Constantinescu, pline de o nobilă muzicalitate, în consonanţă cu o artă ce ne apropie de Bunul şi Omniprezentul Dumnezeu: „Există în sufletul lui Marius Ţeicu un anume «preaplin», o bucurie a trăirii pulsaţiei şi jocului de sunete, fără de care el nu poate avea astîmpăr. Partiturile sale poartă pecetea finisării, a căutărilor armonice, a ocolirii rutinei în favoarea acelei permanente noutăţi, pe care nu oricine o poate descoperi. Mi se pare interesant de urmărit cum se pot uni tendinţele, stilurile şi ritmurile agreate şi de tineri, cu inflexiunile graiului românesc. Marius Ţeicu este, de fapt, un trubadur care cîntă… Mileniul III, vorbind la prezent despre un trecut la care mulţi dintre noi gîndesc, sperînd să mai primească… o… portocală!!“.

DORU POPOVICI,

Neotrubadur din paradisiacul Banat montan