O călătorie la Paris
  • 20-02-2023
  • 0 Comentarii
  • 182
  • 1

Cu mulți ani în urmă, cînd am primit vestea că soțul meu trebuia să plece 6 luni la Paris pentru specializare în domeniul energiei electrice, tocmai în perioada în care, după unele probleme de sănătate, prinsesem în sfîrșit o oază de liniște, gîndurile mele s-au răvășit, gata-gata să-mi pîrjolească sufletul. Nici soțul meu nu era prea încîntat că vom rămîne departe unul de celălalt vreme de jumătate de an, însă mi-a spus ca imediat după plecarea lui să cer aprobare pentru a pleca la Paris, în vederea ,,reunirii” familiei. În mod nesperat, mi s-a aprobat cererea și, după ceva timp, am ajuns în ,,orașul luminilor”, unde fiecare vrea să fie ,,cineva” pe străzile pardosite cu vise și personajele VIAȚĂ, SPERANȚĂ, FRUMUSEȚE, DEZILUZII, BOGĂȚIE, SĂRĂCIE, NOAPTE și ZI, în lupta acerbă cu Eternitatea.
Acolo am avut prilejul să mîngîi cu privirea perfecțiunea infinită a artei: GIOCONDA, cea mai renumită operă din istoria picturii, născută din enigmaticul amestec de culori și misterul încă nedescifrat al personajului cu expresia gînditoare și surîsul abia schițat. Cît am stat la Paris, m-am ,,întîlnit” cu Gioconda de cîteva ori, de asemenea, cu VENUS și cu toate minunile lumii pe care, odată intrat pe Poarta celebrităților deschisă spre Eternitate, le descoperi cu teamă și evlavie în Marea Operă – o lume a luminii, o chemare a perfecțiunii în artă.
În căutarea Muschetarilor, am străbătut orașul, legănată de Sena cea tăcută, care își continuă nestingherită curgerea de veacuri pe sub podurile monumentale, și am coborît în istorie cînd am vizitat Fontainbleau și Versailles, am atins Tronul lui NAPOLEON, împăratul căruia îi plăcea să creadă că ,,totul i se cuvine”, dar, după ce a cunoscut Sublimul și Neantul, a sfîrșit pe o insulă. În ultima perioadă a vieții, meditînd la gloria efemeră a marilor împărați ai lumii, avea să mărturisească: ,,Alexandru, Cezar, Carol cel Mare sau eu am întemeiat imperii. Dar din ce s-au plămădit creațiile
geniului nostru? Din forță. Isus Christos Și-a întemeiat imperiul pe iubire, iar astăzi milioane de oameni ar muri pentru El”.
Aveam un sentiment de profundă neliniște cînd treceam prin somptuoasele palate, încercînd să descifrez sensurile trecutului, imposibil de adaptat prezentului, cu certitudini sau incertitudini, pentru a găsi o cît de mică asemănare între Leonardo da Vinci și Picasso, deoarece dincolo de operele de artă rămîn frămîntările zilnice. Și uitarea. Au trecut ani și ani. Îi așteptăm, dar ei nu mai revin, și nici nu am dori asta, preferăm să-i avem doar în istorie. Cum l-am privi acum pe Napoleon dacă s-ar întoarce? Lui i-ar fi teamă de noi, de tehnica modernă pe care nici nu și-a putut-o imagina. El a fost însă cîndva aici, în Palat, a visat, a sperat, a luptat, iar noi acum adulmecăm pașii săi. ...Alergam de la o lume la alta, dar nu găseam calea spre clipa ce naște izvoare de apă vie, la care se adapă Trecutul și Prezentul pentru a-și potoli setea căutării.
Găseam un răspuns în chemarea clopotelor Catedralei Notre Dame, a Bisericii albe Sacré-Coeur, Trinité și încă altele, la Rugăciune, la meditație în Casa Domnului, unde liniștea era deplină. Nu voi uita niciodată slujba din seara de Crăciun, la care am asistat în Catedrala Notre Dame. Tainele sfinte sînt greu de descris prin cuvinte.
Și, în sfîrșit, Noaptea dintre ani, petrecută la Paris: un amalgam. O sală mare, cu mese fără scaune, platouri cu gustări reci, un pahar cu vin, o prăjitură. Și toate națiile pămîntului. Mi-am întrebat soțul: sarmale nu-s? Nu, mi-a răspuns. Dar TU ești cea mai frumoasă și mai elegantă dintre toate femeile de aici. Am rîs, și dezamăgirea a dispărut. Mă gîndeam, însă, fără să mă pot abține, la cozonacii de acasă și la horele din sat...
LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite