O altă epocă...
  • 21-02-2022
  • 0 Comentarii
  • 246
  • 0


Păstrez, ca mărturie a meritelor soțului meu în viața socială și pe plan profesional, pe lîngă medalii și insigne, ,,Decretul prezidențial nr.96/7 mai 1981”, semnat de Nicolae Ceaușescu, prin care i se conferea ,,Ordinul «Steaua Republicii Socialiste România», clasa a V-a, tovarășului NICOLAE TETELEA, director al Întreprinderii Regionale de Electricitate București, pentru rezultatele obținute în îndeplinirea cincinalului 1976-1980, pentru contribuția deosebită adusă la înfăptuirea politicii PCR de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră, cu prilejul aniversării a 60 de ani de la făurirea PCR”.
Acest act, înrămat, atîrnat pe un perete în dormitor, este o alinare pentru amintirea care doare.
Pentru devotamentul său față de muncă, soțul meu a fost trimis pentru 6 luni, în vederea specializării, la Paris. Nu era încîntat deloc la gîndul că urma să stăm despărțiți atîta timp, iar eu mă simțeam ,,pierdută”. M-a sfătuit, însă, ca imediat după plecarea lui să fac raport pentru a mi se aproba și mie o deplasare la Paris, în vederea ,,reîntregirii familiei”. Nu aveam prea multe speranțe să mi se aprobe cererea, întrucît nu aveam copii (ceea ce ar fi fost o garanție că nu vom rămîne acolo), așa că mă așteptam la un refuz. La scurt timp, însă, am fost invitată la Serviciul Pașapoarte, unde un anume general mi-a dat aprobarea, spunînd că îl cunoaște foarte bine pe soțul meu și știe că nu ar fi în stare să-și trădeze neamul și țara. Totodată, mi-a spus că în avionul cu care voi pleca, călătoresc și trei persoane de la Ambasada României la Paris și mi-a dat un nume, cu recomandarea să-i contactez, pentru a mă ,,proteja”. În avion, i-am recunoscut imediat după descriere și, binevoitori, m-au luat sub ,,scutul” lor. Am avut noroc, pentru că la Viena avionul a făcut escală, iar în aeroport m-aș fi descurcat mai greu singură. Am luat toți patru cîte o cafea, care m-a ,,sărăcit” de 4 franci, eu avînd în total 20 de franci schimbați din lei. La Paris am stat trei luni și nu mi-a trebuit prea mult timp să-mi dau seama că în Orașul Lumină era o lume cu forme foarte diferite și pînze de paianjen minuțios țesute.
În perioada aceea, în țara mea, întunericul domina, pentru a se face economie la energie. Era, însă, o perioadă de efervescență creatoare în toate domeniile. Analfabetismul fusese lichidat (în prezent, el a evoluat). Se făceau vizite la nivel înalt în străinătate, care aveau ca urmări încheierea de contracte avantajoase economic pentru România, iar Nicolae Ceaușescu era plimbat cu caleașca aurită a Reginei Angliei. În țară s-au construit cartiere întregi de locuințe, fabrici, uzine, iar Casa Poporului era aproape terminată. În prezent, aproape toate aceste realizări s-au ,,evaporat”, iar la cît se ridică în prezent datoria externă a țării (după ce hulitul Ceaușescu a lăsat România cu zero datorii) vor afla urmașii urmașilor noștri, dar de plătit o vom plăti cu toții.
Viitorul nu mai e al meu, ci al celor care, burdușiți cu miliarde, se lăfăie în palate, în timp ce marea majoritate a oamenilor nu au după ce bea apă, dar sînt puși să plătească facturi uriașe, deși, de frig ce e în case, le îngheață și lacrimile pe față.
Vreme de mai bine de 40 de ani, popoarele Europei de Est i-au așteptat pe americani să vină să-i elibereze de comunism. Și au venit, dar nu americanii din filmele western sau afaceriști bine intenționați, ci niște așa-ziși investitori, cu ,,stofă” de mafioți (vezi Bechtel, Microsoft) care ne-au ,,salvat” cum știu ei mai bine, după bunul-plac.
,,Ah, cine-i de vină? De ce nu se spune
Cine-s rechinii care ne-au făcut praf economia?
Mafia străină, prin șantaj și presiune
A pus pe butuci România” (C.V. Tudor).
LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite