- 24-02-2020
- 0 Comentarii
- 643
- 1
Acela, după cum se ştie, după ce i-a
prigonit pe creştini şi i-a aruncat în gropile cu lei, a dat foc Romei şi, în
vreme ce toată lumea fugea disperată, care încotro, el, satrapul, cînta la harpă
şi contempla, fericit, printr-un fel de monoclu dintr-o piatră de smarald,
ruinele fumegînde. Tot astfel, Victor Ciorbea a maltratat Poporul Român,
făcîndu-se unealta docilă a celei mai inimaginabile forme de genocid.
Pe acelaşi ton marţial, fostul lider
sindical, care se jucase pînă în 1996 la claxoanele basculantelor cu care bloca
traficul din Bucureşti, ne-a anunţat că toată lumea e de vină, că cine nu e cu
el e împotriva Ţării şi că, în general, ar fi bine să cam dispărem cu toţii din
faţa lui. Singurul lider politic din această alianţă extra-natur, care i-a mai
rămas credincios, este Mumia lui Lenin, adică Márko Béla! Deştept băiat, dl.
Markó, dar nici noi nu sîntem proşti şi n-am căzut din leagăn, aşa că îi ştim
fiecare mişcare, nici nu clatină el bine ţăcălia şi noi am şi aflat ce vrea să
facă. Aşadar, şandramaua actualei Puteri s-a prăbuşit! Noi anunţasem asta încă
din decembrie 1996, de la şedinţa de învestitură a Guvernului româno-maghiar,
în faţa Camerelor Reunite ale Parlamentului. Atunci, aşa după cum s-a văzut şi
la televizor, pe băncile coaliţiei majoritare au fost un vacarm şi o tropăială
de nedescris, parcă le luase Dumnezeu minţile, se credeau stăpînii veşnici ai
Ţării. Acum, în imensa lor majoritate, şi cei de la P.D.-F.S.N., şi cei de la
P.N.L., dar şi cei de la P.A.R. şi P.N.Ţ.C.D. au ajuns la vorba noastră. Dar nu
era oare mai bine, pentru Ţară, dacă nu se făcea ocolul ăsta blestemat, de 500
de zile? Nu era Poporul Român mai cîştigat dacă ar fi fost scutit de o asemenea
experienţă dureroasă, de tot circul ăsta penibil, al luptei pentru dregătorii
şi funcţii importante, al divorţurilor şi împăcărilor, al diletantismului
stupid prin care s-a încercat, pentru prima dată în lume, să se armonizeze 4
doctrine şi 4 programe social-economice diferite? Românul are o vorbă: „Fiecare
pasăre pe limba ei piere!”. Limba pe care a pierit Guvernul Ciorbea este limba
maghiară. Românii nu pot să uite şi nici să ierte umilinţele la care au fost
supuşi în aceste 15 luni de batjocură şi de trădare de Ţară. În vreme ce
Guvernul Ciorbea nu pierdea nici un prilej de a ştampila forţele patriotice cu
calificativele infamante de „extremişti”, „şovini”, „neocomunişti”, organizaţia
de factură horthystă U.D.M.R. era ţinută la mare preţ, ca un odor scump, care,
nu-i aşa, ne face să ne aflăm pe drumul cel bun şi contribuie decisiv la
făurirea unei imagini externe cum n-a mai avut Ţara asta niciodată. Amintiţi-vă
cum ne-au otrăvit viaţa aceşti provocatori, amintiţi-vă toate disputele
scandaloase pentru masacrarea Legii Învăţămîntului şi punerea, la stîlpul
infamiei, a Limbii Române, amintiţi-vă în ce deşănţare frenetică s-a trecut la
maghiarizarea, forţată, a Transilvaniei, prin instalarea a sute de mii de
plăcuţe bilingve care, fiecare în parte şi toate la un loc, aveau un singur
scop: crearea impresiei că aici ne aflăm în Ungaria! Toate acestea au chinuit
ca pe hoţii de cai sufletele românilor, i-au făcut să se simtă străini în Ţara
lor, mai ales că nu înţelegeau în ruptul capului cine îi sileşte pe guvernanţii
de la Bucureşti să abandoneze Ardealul în ghearele duşmanilor de moarte ai
Statului Naţional Unitar Român. I-am întrebat pe guvernanţi, din timp în timp,
şi îi voi întreba şi astăzi: care este cîştigul prezenţei la guvernarea
României a organizaţiei secesioniste U.D.M.R.? Ce beneficii a avut Ţara pe plan
intern – în condiţiile în care Demnitatea Naţională a fost călcată, sistematic,
în picioare – şi pe plan extern, în situaţia în care, cu unguri cu tot, actuala
Putere a pierdut toate meciurile pe care le-a jucat, pe bani grei, şi pentru
intrarea în NATO, şi pentru aderarea la Uniunea Europeană? Cum poate manifesta
cineva atîta inconştienţă şi atîta iresponsabilitate faţă de prezentul şi
viitorul Ţării sale? Din ce goană a cailor sălbatici şi din ce scaieţi ai
pulberii drumurilor au fost plămădiţi toţi aceşti pigmei cu căutătură de
tîlhari de codru, care încercau să ne prostească în faţă, cum că mai întîi
trebuie să murim pentru ca, ulterior, să ne fie mai bine? Şi care sînt păcatele
acelea atavice şi viciile de psihologie socială care au dus la hipnoza
colectivă din noiembrie 1996, astfel încît milioane de oameni să intre, de
bunăvoie, în bîrlogul lupului, votînd pentru cei mai mari mincinoşi, panglicari
şi saltimbanci din întreaga Istorie a României? Va trebui să stăm serios de
vorbă cu Ţara, să analizăm toate aceste aspecte de patologie politică, pentru a
vedea unde s-a greşit şi pentru a face imposibilă, pe viitor, repetarea unei
asemenea anomalii.
Dar, desigur, am fi nedrepţi dacă
l-am judeca numai pe Victor Ciorbea. El nu este, în fond, decît o păpuşă
gonflabilă, care e scoasă în faţă, plimbată pe la recepţii şi simpozioane şi
întreţinută, artificial, în viaţă. Atunci cînd baloanele sînt dezumflate,
brusc, ştiţi bine care este efectul: ele iau viteză şi intră într-o agitaţie
imprevizibilă şi şerpuitoare, pînă se fleşcăie de tot. Aşa s-a întîmplat şi cu
Victor Ciorbea pe care – după cum am aflat de la un post de Televiziune – în
acea zi de pomină, de vineri, ministrul Finanţelor, Mircea Ciumara, l-ar fi
implorat: „Domnule prim-ministru, opriţi-vă, pînă nu este prea tîrziu!”.
Enigmatice vorbe! Mi-l şi imaginez pe Victor Ciorbea fugărindu-l, în jurul
mesei rotunde a Guvernului, cu poalele anteriului suflecate, pe Valeriu Stoica,
strigînd, în stilul său inconfundabil: „Va fi vai şi-amar de cei care ne vor
pune beţe-n roate!”. Vă imaginaţi scena? Numai că, aşa după cum spuneam, Victor
Ciorbea este un pion de sacrificiu. El nici măcar nu e un om rău – rău e doar
pămîntul care-l ţine. Pămînt pe care intenţiona să-l vîndă la străini, dar n-a
mai apucat. Şi despre acelaşi pămînt, Guvernul muribund anunţă, prin mijlocirea
unui videoclip-pirat difuzat pînă la greaţă de Televiziunea Anti-Română, că
ţăranii trebuie să se grăbească să-l ridice, pînă în 50 de hectare – cuponul
sau pămîntul, nici acum nu se ştie prea bine. Aveţi, aici, o altă expresie a
minciunilor care au caracterizat întreaga guvernare româno-maghiară. De ce?
Pentru că pretinde că Parlamentul a hotărît acordarea acestor terenuri, dar, în
realitate, nici Senatul şi nici Camera Deputaţilor n-au votat încă aşa ceva şi,
mai mult ca sigur, în condiţiile nou create, nici nu vor vota!
Principalul vinovat pentru tragedia
în care a fost tîrîtă Ţara este Emil Constantinescu! Personaj de-a dreptul
diabolic, care joacă rolul creştin-democratului, dar de sub sutană se arată o
mîndreţe de coadă şi o frumoasă pereche de copite. Toate deciziile antipopulare
şi antiromâneşti s-au luat cu ştirea şi cu acordul chiriaşului de la Cotroceni.
Eu, unul, am încercat, vreme de cîteva luni, să-l înţeleg pe acest om, să-l
păsuiesc, să răspund invitaţiilor sale la dialog. Uneori, noaptea tîrziu, pe
cînd munceam ca un rob la tipografie, pe cele două reviste de suflet ale
românilor, „România Mare” şi „Politica”, băieţii din garda mea intrau în birou şi-mi
spuneau: „Domnule senator, vă caută la telefon o femeie!”. Dar nu era nici o
femeie, de unde atîtea femei într-o lume în care le ia Bill Clinton pe toate?
Era Emil Constantinescu, mieros, cu voce prefăcută ca Motanul Arpagic, mimînd
consultările democratice. Diferenţa dintre mine şi el era aceea că el n-avea de
lucru, în timp ce eu aveam şi mă ţinea de vorbă. Treptat, întreaga conducere a
Partidului România Mare şi-a dat seama că nici una dintre propunerile şi
sugestiile pe care i le făcusem lui Emil Constantinescu, în mod dezinteresat,
n-a fost respectată. Am să vă dau un singur exemplu, din cîteva zeci: încă de
la începutul anului 1997, delegaţia P.R.M. invitată la Palatul Cotroceni l-a
sfătuit pe preşedinte să intervină pentru a se da publicităţii şi a se dezbate
în Parlament, în chip democratic, Programele ASAL şi FESAL, referitoare la
agricultura, zootehnia şi industria românească. Ei, bine, gazda noastră şi-a
notat totul, cu scrupulozitate, a promis că aşa va face, dar nici pînă azi, la
mai bine de 1 an, populaţia nu ştie ce măsuri prevăd documentele semnate în
numele Ţării – nu ştie, ce-i drept, dar le simte efectele draconice, pe
spinarea ei. Aşa-zisa Reformă cu care ne-au tot intoxicat Emil Constantinescu
şi echipa lui vreme de 1 an şi jumătate nu este altceva decît un program
tenace, de înfometare şi exasperare a populaţiei, de privatizare prin
lichidare, de eliminare a României din competiţia producţiei mondiale, de
transformare a Ţării într-o colonie. Toate acestea nu sînt artificiile mele retorice,
nu sînt tuşele îngroşate ale unui portret în „apă tare”, care se mai utilizează
uneori în lupta politică – ele sînt realităţi palpabile, vizibile cu ochiul
liber. Dacă există în această sală vreun singur om care să-mi indice un singur
domeniu ce merge bine în România, eu sînt dispus să prezint scuze tuturor. Nu
merge treaba, fraţilor, şi n-are cum să meargă. Atunci cînd eşti împiedicat să
produci şi să exporti, atunci cînd banul public e jefuit, chiar de către clasa
conducătoare, atunci cînd construieşti edificiul unui Buget aproape în
exclusivitate pe recoltarea unui număr tot mai mare de biruri şi impozite,
atunci cînd ai venit la Putere prin cele mai revoltătoare minciuni, pe care le
practici în continuare, într-o nesfîrşită campanie electorală, ameninţînd şi
şantajînd în permanenţă populaţia, că dacă nu e cuminte, dacă nu-şi bagă
minţile-n cap, va fi vai şi-amar de pielea ei – ei, bine, orice sacrilegiu este
posibil, iar populaţia e îndreptăţită să se apere, să protejeze viaţa copiilor
şi viitorul Ţării. Nutresc speranţa că am făcut pînă acum dovada că am studiat
cu oarecare temeinicie Istoria Ţării, aşa că, din poziţia pe care mi-am
cîştigat-o cu trudă, cu un studiu prelungit, pînă aproape de secătuirea ochilor
şi cu preţul albirii părului de timpuriu, daţi-mi voie să declar: în întreaga
existenţă a Poporului Român n-am întîlnit o asemenea sumă de patologii
politice, atîtea cazuri de smuciţi, de troglodiţi, de aventurieri, de
fanfaroni, de fripturişti, de flaşnetari la poarta Crematoriului Cenuşa! Zi şi
noapte, de 1 an şi jumătate, o Ţară tot mai vlăguită şi mai disperată se uită
la ei cu o uimire crescîndă, îi vede pe ecranele televizoarelor cum bat apa-n
piuă şi învîrt politichia aşa cum învîrte purcica Dosia de la TVR dovleacul, ei
se pricep la toate şi la nimic, azi afirmă una, mîine o-ntorc ca la Ploieşti,
ei se ceartă, ei se împacă, de parcă numai ei ar fi în Ţara asta, de parcă
românii s-ar fi retras în munţi, ca pe timpul marilor migraţii.
(va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
- 25-03-2024
- 0 Comentarii
- 91
- 1
11.7 C