
- 09-11-2021
- 0 Comentarii
- 199
- 1
Vrem, nu vrem, nu știm exact cum s-a întîmplat, dar Klaus Werner Iohannis a devenit descălecător pe aceste plaiuri înainte de toate prin voința poporului ce le stăpînește, iar mai apoi prin unele influențe mai mult sau mai puțin cunoscute, provenind, în primul rînd, de la originea vechii familii regale, începînd cu Carol l și terminînd cu Mihai Întîiul. O familie care și-a împlinit datoria fața de țara de adopție, după cum și țara în care a sălășluit a manifestat o permanentă grijă față de cinstirea meritelor membrilor și urmașilor ei.
În momentul de față, nu intenționăm analiza mandatului lui Iohannis, ci vrem să reținem doar că în acest domeniu s-au înregistrat două tipuri de activități: una – cea din prima parte a mandatului – apreciată ca fiind prolifică, și o a doua – cea de după prelungirea mandatului – cînd Iohannis a început să manifeste afinități față de sporturile rare – schi, tenis, golf etc. – decît aptitudini manageriale. O lacună însemnată, dacă e să-i spunem astfel, se referă la faptul că, după ce a devenit președinte, Klaus Iohannis nu a avut forța necesară de a se ridica deasupra condiției de fost candidat politic, susținut de către un partid (în cazul de față, PNL), spre a-i trata egal pe toți cei cu care venea în contact. De aici, taxarea ca atare, de către presă, prin formulări precum; „Klaus Werner Iohannis nu e președintele tuturor românilor” etc.
De cîteva săptămîni bune e mare zarvă în spațiul politic românesc, pentru că, după demiterea premierului Cîțu și a guvernului său, nu s-a acționat prompt pentru refacerea aparatului politic într-o perioadă critică impusă de Uniunea Europeană. Primul desemnat de președinte să refacă un guvern politic de durată, cu mai multă stabilitate, a fost Dacian Cioloș, cel cu dublă cetățenie: română și franceză. Pentru că, în prezent, nu prea mai are ce face pe filieră franceză, a venit în România. După cum a mai venit și altădată cînd, după un mandat de prim-ministru, a fost în final supranumit, de către marele public, ,,premierul zero”. Trebuie spus că, pe tot parcursul tatonării diverselor partide politice de către Cioloș, cel care l-a ținut aproape a fost premierul demis, Cîțu, căruia nu i-a venit a crede că nu-și va putea recupera calitatea de mare demnitar al noului guvern. După Cioloș, a venit rîndul lui Nicolae Ciucă, însărcinat de președintele Iohannis cu refacerea guvernului. „Vedeți să fie mai viguros, cu mai multă stabilitate”, a accentuat șeful statului în discuția finală cu generalul. Rezultatul? Același! Mîna dreaptă a generalului la toate discuțiile, omniprezentul Cîțu! După noua experiență, lumea a început să vocifereze: „Nu vom avea guvern stabil, dacă nu vrea Cîțu!”. Se spune că doar după cîteva discuții mai „viguroase” purtate de șeful statului cu premierul demis au început să se lege negocierile și, astfel, să apară posibili candidați la încheierea unor alianțe: PNL-USR; PNL-PSD etc. Deci, domnul Cîțu, un premier demis, era aproape sigur că se poate reveni de unde s-a plecat, fără să mai conteze toată tevatura care a avut loc! Acesta este tipul de persoană căreia îi poți încredința răspunderi majore? Personal, nici funcția de șef al Senatului nu crede că ar merita-o. Rezerve am și în ceea ce privește împrumuturile fără precedent (circa 50 miliarde de euro!) la dobînzi amețitoare, făcute de Cîțu, continuate de noul său camarad, Dan Vlăsceanu, căruia i-a cedat funcția de ministru al Finanțelor. Cred că un nou guvern, stabil, chiar, se poate închega, dar cu Florin Cîțu trimis la...plimbare.
IOAN STOICA
-2.5 C