Viaţa trebuie privită ca viaţă, şi este nevoie să i se acorde atenţia cuvenită. Dar cînd vine vorba de poezie, de artă, în general, lucrurile trebuie privite doar prin prisma existenţei comune – şi nu de acum, ci din toate timpurile, mai ales în acest mileniu, în care ştiinţa a acaparat toate sferele de activitate, pînă la saturaţie. Din păcate şi spre nefericirea multor scriitori care doresc cu tot dinadinsul să se afişeze cu producţiile lor literare, observăm că sînt dominaţi de lucruri comune, iar acestea nu lipsesc în creaţiile lor. Şi este trist că se întîmplă aşa, pentru că nimeni nu ia în serios structura fiecărei cărţi, prin recurgerea la o analiză corectă, dovedindu-se că nici una dintre asemenea metode de lucru nu mai este suficientă pentru depistarea unui talent real şi nici nu dă randamentul scontat. Pentru că, în ultima vreme, kitsch-ul a devenit modă şi model literar. Şi lucrul acesta se petrece pentru că la nivel naţional este susţinută o astfel de chimie a creaţiei, cu mult fast. Reviste de tradiţie, uniuni de creaţie, primării, toate oferă premii, diplome, bani… De ce s-a ajuns la această situaţie? De ce s-a ajuns la această confuzie generală? Nu democraţia este de vină, nu libertatea de expresie; noi, oamenii, nu ne cunoaştem lungul nasului şi vrem să arătăm că ştim să facem de toate şi că ne pricepem la orice. De aceea insistăm pe teoria literaturii faptică şi nu de ocazie. Din păcate, asistăm la o avalanşă de scriitori care bagatelizează literatura, după cum le bate vîntul în ceafă, şi au chef de fraze deşarte… Din nefericire, versificatorii din zilele de acum nu fac altceva decît să sfideze întreaga literatură, fie că vorbim de creaţie clasică, fie de creaţie modernă. Şi nu e vreo noutate ce spunem noi în aceste rînduri; cine are urechi să audă, să ia aminte, cine nu, să dea cu plaivazul înainte, că şi aşa nu mai are ce pierde, scormonind în ape tulburi după talentul pe care nu-l va găsi niciodată. Fără să teoretizăm prea mult pe tema non-valorilor cu pretenţie de scriitori, ne oprim aici, spunînd doar atît: unde este prea multă libertate, este şi multă prostie, toată lumea face de toate, precum mulţi dintre scriitori noştri, care adună şi vînd iluzii, iar în loc de literatură de substanţă seamănă vorbe ieftine, din care răsare scai, pentru că nu vor să se conformeze exigenţei maxime. Dacă merge şi aşa, să meargă şi aşa, că doar ce număr are la pantofi scriitorul în cauză – nu cred că interesează pe cititorul cu hainele roase la coate prin biblioteci, care ştie cel mai bine ce are de făcut şi care îi este gustul la lectură. Zău, are de unde să aleagă din zecile de titluri ce apar zilnic din teascurile tipografiei!

ION MACHIDON, preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“