„Turiștii“ aveau să fie încartiruiți în unități militare ale Securității și MApN, unde se instruiau zilnic și, la momentul potrivit, au primit uniforme românești, arme și muniții, căci numeroși generali și colonei, comandanți de divizii și regimente, își trădaseră comandantul suprem. La primul ordin, toți acești așa-ziși turiști urmau să intre în dispozitiv provocînd sabotaje și tulburări urbane și căutînd să scoată în stradă numeroși români pentru a da loviturii de stat aspectul unei revoluții naționale. În toată lumea, armata pregătește și dispune de astfel de luptători care cunosc limba țărilor unde urmează să fie detașati pentru a intra în acțiune. Nu numai rușii, dar și nemții, americanii sau francezii dispun de astfel de trupe speciale, baieți și fete. Ceaușescu știa că, la ordinul Elenei, avea microfoane și era ascultat în biroul său de lucru, acasă sau în automobil. De aceea, cînd trebuia să transmită vreun ordin cuiva de încredere, își lua măsuri de protecție ieșind din birou sau, după caz, vorbind în șoaptă. Săracul, se afla strîns ca într-o menghină. Toți cei care îl lingușeau urmăreau, de fapt, să-l răstoarne. Mai mult ca sigur că se împăcase cu gîndul că va muri de moarte violentă. Nu pot să uit scena din 1988 a sărbătoririi lui, cu ocazia împlinirii vîrstei de 70 de ani, cînd toți supușii se întreceau urîndu-i cele cuvenite, iar el era inexplicabil de trist, chiar dacă, alături, Leana îi făcea zîmbre. Să fi fost doar bolile care îl măcinau încet-încet? Spre exemplu, generalul Victor Atanasie Stănculescu sau ministrul Gh. Oprea și Tudor Postelnicu, Dincă, Bobu sau Ursu îl serveau și pe el, dar și pe tovarășa care alesese alt drum. Ceaușescu reprezenta un pol de putere, căci mai avea tovarăși loiali - Manea Mănescu, Ştefan Andrei, Niculescu-Mizil, Ioan Totu, iar Ceaușeasca și acoliții ei, alt pol.
Încă de la înființare, Securitatea s-a extins sub protecția KGB. Tot sub comanda KGB a acționat și în 1989. Astăzi, lucrurile s-au mai nuanțat: pe lîngă stăpînii KGB de ieri, Serviciile noastre Secrete ascultă și de CIA. Bunăoară, în cazul securistului Puiu Popoviciu, ginerele lui Ion Dincă, ajuns miliardar pe căi frauduloase și arestat în România, CIA a făcut presiuni la București să fie eliberat și lăsat să fugă la Londra, desigur, contra unui comision de sute de milioane de dolari care, așa se spune, au intrat în buzunarele clanului Biden. Prin fiul ei, Hunter, familia Biden a supt miliarde din coloniile Ucraina și România. Avocatul lui Donald Trump a declarat că escrocheriile lui Hunter în Ucraina (ajutat de Zelenski și de fostul președinte Poroșenko, ambii evrei khazari, la fel ca alții, încăpușați la putere), sînt nimic pe lîngă jaful provocat de ei în România sub Băsescu și Iohannis, în schimbul promisiunii că nu vor suferi rigorile legii pentru trădarea de țară. Dar, curînd, va veni și vremea cînd lumea se va cutremura de ce au fost în stare acești nenorociți care încă se zbenguiesc în libertate. Desigur, o contribuție importantă la prăbușirea economică și morală a României a avut-o și procesul globalizării la scară mondială, inițiat și orchestrat de oculta khazaro-bolșevică. Și cine a îndrăznit să facă altcumva, globalizarea l-a destituit din funcție sau chiar l-a lichidat. Ca de exemplu Sorin Moisescu, ghinionistul procuror-general al României postdecembriste care a încercat să caseze sentința de condamnare la moarte a Mareșalului Ion Antonescu. Dar, prinzînd de veste, s-au opus evreii americani, care au și obținut mazilirea lui Moisescu.
Încet-încet, echipa care îl propulsase pe Nicolae Ceaușescu la conducerea țării, după 20 de ani îl părăsise, cumpărată sau șantajată de Securitate care, susține istoricul Corvin Lupu, între timp, acaparase întreaga economie națională făcînd afaceri în folos propriu cu Occidentul. Din păcate, și URSS, și Occidentul rezonau pe aceeași idee: Ceaușescu le fusese util o vreme, cum ar fi înțelegerea dintre israelieni și lumea arabă la care el își adusese o contribuție majoră, făcîndu-i pe unii să murmure dacă n-ar fi oportun să îi fie atribuit Premiul Nobel pentru Pace. Dar atunci, în anii ’80, mai potrivită ar fi fost eliminarea sa din joc, fiindcă îi iritase și pe ruși, și pe occidentali cu pretențiile sale de independență. La fel se gîndeau și românii obligați să alerge după hrană și benzină zi și noapte. Românii nu mai erau aceiași ca în august 1968, cînd umpluseră Piața Palatului, aclamîndu-l pentru poziția sa curajoasă în apărarea Primăverii de la Praga. Și în decembrie 1989, unități ale Serviciilor Secrete Cehoslovace acționaseră pe teritoriul României, făcînd și dregînd lucruri care nu se fac între frați. Ce-i drept, în acei 25 de ani, România progresase enorm sub Ceaușescu, muncind în trei schimburi și păstrîndu-și suveranitatea și independența, dar nu puteau să nu bage de seamă că și în Occident se muncea pe brînci, dar era timp și de distracții și, în general, oamenii o duceau mult mai bine. Ajuns în acest punct, istoricul Corvin Lupu face o afirmație surprinzătoare: magazinele alimentare erau mai tot timpul goale nu din cauza lui Ceaușescu, obsedat să plătească datoriile țării și cu alimente, ci din cauza aceleași Securități care ascunsese în depozite mii de tone de alimente, în speranța că, răzbită de foame, întreaga populație va provoca o revoltă națională de nestăvilit. La fel ședeau lucrurile și cu benzina și căldura din apartamente. Aici, Corvin Lupu este contrazis de Ştefan Andrei și de alți foști demnitari comuniști, care, în memoriile lor, afirmă că încercaseră să-l convingă pe Ceaușescu să nu exagereze cu economiile și, în general, cu scăderea nivelului de trai al populației, căci nu în felul acesta se plăteau datoriile țării. Dar Ceaușescu o ținea una și bună că poporul român este inventiv și va găsi o modalitate să se descurce și cu mai puțin. Că în decembrie 1989, populația din Bucureșți, Iași, Brașov, Timișoara, dînd buzna în sediile partidului unic, găsiseră prin birouri numai bunătăți, aceasta se întîmpla fiindcă între cei din conducerea țării și restul populației se căscase o prăpastie amețitoare. Și Panait Istrati scrisese într-o carte a lui despre utopia comunismului din URSS, care, deși clama pentru egalitatea între oameni, deja trecuseră la împărțirea societății comuniste în conducători și conduși. Auzi colo povestea lui Corvin Lupu, altfel un istoric de valoare: depozitele cu alimente din România și uriașele rezervoare de benzină erau pline ochi, dădeau pe dinafară, dar Securitatea plănuise să le pună lacăt și să treacă populația pe regim, în speranța că lumea va ieși în stradă și își va striga nemulțumirea, iar Ceaușescu va demisiona. Și Nea Nicu habar n-avea de situația aceasta... Greu de crezut.
Revenind la implacabilul sfîrșit al lui Ceaușescu, mai aflăm o veste incredibilă: dacă voiau securiștii, Ceaușescu nu s-ar mai fi ales în noiembrie 1989, la al XIV-lea congres. Dar l-au lăsat să se mai joace de-a democrația, căci, cu ceva vreme mai înainte, generalul Iulian Vlad convocase o teleconferință cu toți comandanții de Securitate de prin județe, informîndu-i că, foarte curînd, Ceaușescu va fi debarcat și împușcat.
Istoricul Corvin Lupu vine cu noutăți și în legătură cu desfășurarea loviturii de stat, sau ,,Loviluția”, cum a denumit-o senatorul țărănist Valentin Gabrielescu, șeful unei comisii de cercetare a evenimentelor. Alertat de șefii săi, speriați că acea comisie va ajunge la adevăr, senatorul Sergiu Nicolaescu a organizat o altă comisie de cercetare, stabilind că, de fapt, măcelul din decembrie 1989 fusese o revoluție cum mă vezi și cum te văd a masselor populare, punct. Corvin Lupu aduce noutăți și în legătură cu moartea ministrului Vasile Milea. Cercetînd arhive sau stînd de vorbă cu mulți martori de încredere, el a stabilit că generalul Vasile Milea se numărase printre puținii demnitari care rămăseseră alături de comandantul lor suprem. Și degeaba acesta îl numise trădător, fiindcă el executase ordinele șefului cu privire la împrăștierea demonstranților trăgînd deasupra lor, cum a fost cazul cu mulțimea adunată la Podul Vitan sau chiar direct în ei, cum s-a întîmplat la baricada de la Hotelul ,,Inter”. De fapt, ordinul de retragere a armatei în cazarmă, care îl înfuriase pe Ceaușescu, îl dăduse generalul V.A. Stănculescu, alt mare nemernic, și spion sovietic, și amant al tovarășei, de la care primise instrucțiuni cum să-l termine pe Nea Nicu. Generalul Vasile Milea nu se sinucisese, ros de remușcări, cum știa Ceaușescu, ci fusese sinucis. De către cine? Poate de aghiotantul său, un ofițer de la Direcția a V-a a Securității, sau poate de colonelul Gheorghe Pîrcălăbescu, comandantul trupelor de Gărzi patriotice. Patru ore a zăcut pe o canapea generalul Vasile Milea în biroul sau, doar sîngerînd, căci glontele de pistol îi trecuse pe lîngă inimă. Pe la ora 12, în sfîrșit, l-au dus la Spitalul Militar, unde cineva l-a ucis prin strangulare. Astăzi, Pîrcălăbescu, spune Corvin Lupu, este ditamai generalul cu patru stele și are o pensie incredibilă. Deh, jertfele patriotice sînt plătite bine.
Dintre cei peste 60.000 de ostași ruși veniți în Romania în decembrie 1989 cu misiunea de a se implica în desfășurarea loviturii de stat, 25.000 au rămas aici pînă-n ziua de azi. Ei s-au amestecat și în evenimentele de la Tg. Mureș din martie 1990, și în mineriade, greve și în alte evenimente de mai tîrziu. După cum spunea și Petre Roman, cu toții s-au implicat în tot felul de afaceri, sau au devenit parlamentari și miniștri, avînd grijă, desigur, să nu iasă prea mult în față. N-ar fi o exagerare dacă i-am considera cureaua de transmisie, legătura trainică a României cu Putin, căci legătura cu SUA, UE și NATO au stabilit-o alții. Și cretinii care se tot perindă pe la televizor își plîng de milă că rușii s-ar putea să ne dea cu nucleara-n cap. Nu ne dau, fiindcă dulăul nu pleacă din ușa măcelăriei.
(va urma)
PAUL SUDITU