În privința insultelor stupide care mi-au fost aduse de la acest microfon de domnii Sabin Ivan și Radu Balthazar nu pot să exclam decît atît, pentru că tot sîntem în preajma Nașterii Mîntuitorului: „Fericiți cei săraci cu duhul!”.

După care știți bine ce viscol de sînge și lacrimi s-a abătut asupra Transilvaniei. Eu ce am spus mai mult de atît? Am tras un semnal de alarmă. Nu am voie să trag acest semnal de alarmă? De ce mai sînt aici? Trebuie să părăsesc această sală? Asta v-ar face fericiți? Bun. A mai vorbit domnul Lup de ură, de extremism, de șovinism și de intrarea în Europa, clișee cunoscute și total fără acoperire. Domnul Lup nu precizează cum doresc unii să intrăm în Europa. Cu Ardeal, sau fără Ardeal? Cu Banat, sau fără Banat? Nu noi ne-am adunat la Catedrala din Cluj-Napoca, să jurăm credință altei Țări, ci parlamentarii români de origine maghiară. Astea sînt fapte cunoscute. Se pot contesta? În privința acuzațiilor mele împotriva corupției, deși nu era în tema discuției, s-a invocat aici că eu aș fi un îmbogățit. M-a întrebat domnul Lup, pe care eu îl apreciez sincer pentru grija înduioșătoare pe care o are față de situația mea materială, dacă am făcut aceste averi înainte, sau acum, după evenimentele din Decembrie. Aș vrea să-i spun domnului Lup că înainte vreme nu am avut nici un fel de avere, toată lumea din presă știe că la înființarea revistei „România Mare” nu am avut nici 1 leu și am împrumutat de la un român, domnul Gheorghe Nițu, din Germania niște bani pe care i-am returnat după 6 luni. Așa-zisa avere pe care aș fi realizat-o acum, care, de fapt, m-a determinat să fac aceste donații și danii la oamenii amărîți, la biserici, am făcut-o prin munca mea cinstită. Dacă am acuzat o serie de componenți ai fostului Guvern Roman, este pentru că ei nu aveau voie să facă averi, în virtutea statutului de înalți funcționari publici. Ei împărțeau și parte își făceau. Ei dădeau licențe, ei dădeau aprobări, și deodată ne-am pomenit cu ei în toate societățile comerciale. Eu asta am acuzat. Aici nu mai este vorba de pro­blema națională, internațională ș.a.m.d., este vorba de o logică și de un bun-simț elementare. Legile mi-au permis să-mi deschid o societate comercială și o fundație umanistă. În virtutea acestor legi am făcut acești bani, pe care – fiți siguri – nu o să-i duc în mormînt, pentru că sînt creștin și știu că Isus spune că mai degrabă ar trece cămila prin urechile acului decît să intre bogații în Împărăția Raiului. Stați liniștiți, că nu sînt mai bogat decît mulți dintre dvs.!

Să trec la domnul Radu Balthazar, care, surprinzător, a înmuiat tonul, față de acuzațiile de ieri. A fost ca o zăpadă de astă-iarnă. Mi-a plăcut foarte mult evoluția domniei-sale față de acuzațiile îngrozitoare care, în lipsă, mi s-au adus, de „trubadur al ceaușismului”. Domnule Balthazar, haideți să spunem lucrurilor, o dată, pe nume! Nu știu de ce judecăm noi 25 de ani în 25 de săptămîni, domnule. Credeți dvs. că Poporul Român stătea 25 de ani chiar îndobito­cit? Acea guvernare nu a avut nici un merit în Istoria României? Vreți să o ștergeți din Istoria Țării? Nu putem să facem noi asta, domnilor! Dar, de ce nu vreți să lăsăm Istoria să se pronunțe? Ne grăbește cineva, ca la Jocurile Olimpice de vară? Haideți atunci, după ce l-am împușcat în fugă pe Ceaușescu, să-i dezgropăm cadavrul, ca lui Cromwell, și să-l și spînzurăm! Unde vă grăbiți, domnilor? Lăsați timpul să hotărască asupra acestor chestiuni. Istoria este învățătorul nostru, al tuturor. Vreau să vă mai spun ceva, domnule Balthazar, fără a-mi aroga nici un merit, și fără a fi popularizat de „Europa liberă”, cu care am avut într-adevăr tensiuni explicabile. Am avut și păcate, pentru că în Țara asta numai doi oameni au fost sfinți: Eminescu și Bălcescu. Restul, toți am avut păcate. În pofida păcatelor mele, eu am făcut un gest de conștiință, față de mine, în primul rînd. Revoluția din decembrie 1989 m-a prins în afara Partidului Comunist Român. Și asta o poate spune șeful de cabinet al domnului Adrian Năstase, domnul Grigore Lungu, era șeful Registraturii de la Comitetul Central. În data de 5 iunie 1989 a primit un plic din partea mea, în care erau carnetul PCR și legitimația de AGERPRES, pe care le-am depus lui Nicolae Ceaușescu, cu o scrisoare de 10 pagini. Am făcut bine? Am făcut rău? Acum îmi dau seama că am făcut rău, trebuia să le păstrez. Pe urmă, gluma domnului Sabin Ivan a fost foarte reușită, am rîs cu toții de ne-am prăpădit, dar n-am înțeles nimic. Am avut o fisă strîmbă și mi-a picat mai tîrziu. Sînt mai greu de cap. Domnul Manolescu, care și-a păstrat ținuta universitară, și l-am apreciat pentru prestanța cu care ne-a vorbit, doctoral, ca la catedră, afirmă că eu m-aș fi abătut de la subiect în discursul pe care l-am rostit. Dar tocmai acela era subiectul. Se afirmă că nici o instituție întrebată nu a confirmat cele spuse de mine. Vreau să vă spun domnilor, cu toată responsabilitatea, deși nici o lege, nici românească, nici internațională, nu silește un șef de publicație să dea sursa materialelor sale, vreau să vă spun că în aproape 2 ani de cînd apare revista „România Mare”, peste 500 de materiale mi-au venit de la ofițeri superiori ai Ministerului Apărării Naționale. Materiale a căror valabilitate a fost confirmată, care se re­fereau la pericolul real maghiar. Domnule Timofte, eu vă prețuiesc, sînteți un om agreabil, dar vă spun: aveți mare grijă! Atunci cînd s-a votat Comisia de Apărare, să știți că v-am votat și eu, iar acum dvs. vreți să nu mă mai votați pe mine. Mă vreți afară. Nu-i nimic, vă doresc mult succes. Există un balcanism, ca să nu zic byzantinism, care face ca anumiți factori din organismele militare să aibă o dedublare a comportamentului. Una spun aici, după cum s-a văzut, și alta afirmă cînd vin la mine cu materialele. Mi s-a mai reproșat de către unii vorbitori că eu am incitat la ură rasială, la șovinism. Să mi se arate acel paragraf din discursul meu în care am avut intenția, ve­ri­ficabilă juridic, știți ce este aia intenție, să incit. Nu veți găsi nicăieri. Sosirea ex-suveranului Mihai nu este oare cel mai grav act de destabilizare în Banat? Ce ziceți, domnule Timofte, și dvs. ceilalți, care la toate mitingurile strigați pentru regele Mihai? Mie mi se pare că se confirmă exact ceea ce am spus eu. Ce caută, într-o republică, un ex-suveran care are păcate mari în Istoria acestei Țări? Acesta este actul de acuzare. Mă poate chema cu conștiința împăcată pe mine la o judecată, cum spunea domnul Lup, această Comisie de Disciplină, cînd se știe clar că orice prezență a acestui ex-suveran în Țară este un prilej de destabilizare și de zăpăcire a minților? Dacă asta nu este destabilizare, atunci, iertați-mă, nu mai am eu proprietatea termenilor în limba română. De ce vă grăbiți, domnilor, cu judecarea mea? De ce nu lăsați mersul evenimentelor să confirme sau să infirme cele susținute în scrisoarea intelectualilor maghiari? Tot timpul s-a vorbit aici despre acuzațiile emise de mine. Dar s-a uitat (în mod voit, cred eu) să se spună că nu eu am elaborat scrisoarea, ci trei intelectuali maghiari din Ungaria. Dacă vreți să aflați autorii, haideți să-i identificăm. Eu sînt primul care se va bucura, în clipa în care domnul Timofte și colaboratorii domniei-sale de la diverse Servicii Secrete, cu care lucrează pe linie profesională, îmi vor spune cine sînt autorii acestei scrisori. Ce era să fac eu, ca șef de gazetă și ca senator de București? Să trec sub tăcere aceste alertări care s-au făcut? Și care erau prea palpabile, prea credibile, și prea se lega o suită întreagă de evenimente antiromânești din ultimii 2 ani și jumătate! Puteam eu să le trec sub tăcere? Domnul Szabo m-a trimis la un examen psihiatric. În acest caz, domnul Szabo, ce pot să vă spun? Doresc să nu ajung pe mîna unui medic maghiar, că mă pune pe scaunul electric sau cine știe ce șocuri îmi va face. Și încă ceva: puteți rosti această insultă și în ungurește, că tot șușotiți mereu pe culoare și prin toalete în limba maghiară. Numai că aici e Parlamentul României, iar dacă vreți să vorbiți toată ziua-bună ziua în ungurește, n-aveți decît să vă duceți în Ungaria! (Agitații pro și contra în sală) Domnul Timofte a avut amabilitatea și corectitudinea de a cita din declarația domnului Virgil Măgureanu, în fața Comisiei de Apărare. Dar, nu vedeți că acolo este exact cheia problemei? Domnul Virgil Măgureanu a spus așa: „Situația este sub control”. Deci există o situație care să fie sub control, altfel nu s-ar pomeni de ea. Cînd vorbește un om ca Virgil Măgureanu în termenii aceștia, știe ce spune! Ce era să vă spună vouă? Că umblă ungurii cu aeroplane și cu arme prin păduri? Asta nu o să spună niciodată, e clar, pisica cu clopoței nu prinde șoareci. Și a doua afirmație, care este extrem de interesantă, a domnului Măgureanu, făcută în fața acestei Comisii de Apărare, este că „deocamdată nu există pericol de destabilizare și de dezmembrare”. Așadar, pericolul este. Că nu este între 15 decembrie și 22 decembrie, cum scriau intelectualii maghiari, că poate să fie la anul pe vremea asta, cui îi strică un plus de vigilență, domnilor? Acestea fiind spuse, vă doresc Sărbători Fericite! (Aplauze)

Sfîrșit

CORNELIU VADIM TUDOR

(23 decembrie 1992, plenul Senatului României)