Nostalgii de toamnă
  • 01-11-2022
  • 0 Comentarii
  • 151
  • 1

Satul în care m-am născut și unde mi-am petrecut copilăria, la cîțiva kilometri de Bistrița, nu era mare, dar avea un farmec aparte. Așezat între dealuri îmbrăcate în viță de vie, toamna ne înfruptam din belșug cu struguri.
Nu aveam vie, dar la cules, fiecare om care trecea prin dreptul casei noastre, oprea carul cu struguri și ne dădea cîte un coș. Biserica din sat – greco-catolică – era plasată în mijlocul satului, la o răscruce de drumuri. De jur împrejur erau copaci, ale căror frunze, toamna, așterneau pe jos un covor auriu.
Mă gîndesc mereu cu nostalgie la bunătățile pe care le aveam în prăvălie, în cîrciumă și-n lăptărie. Pot să spun cu toată convingerea că produsele din ziua de azi sînt rudele sărace ale celor de ieri. De pildă, un ou de ciocolată pentru sfintele Paști, azi are doar o pojghiță subțire, gol pe interior. Cel de atunci era masiv, cîntărea în jur de un kilogram, legat la mijloc cu o fundă colorată, tot din ciocolată. Și-mi este dor și de iepurașii de ciocolată care păreau aduși de pe cîmp, doar că și ei aveau fundițe la gît. Bomboanele, rahatul, halvaua, măslinele, absolut toate erau net superioare celor de azi. Și apoi, telemeaua pe care tata o făcea era grasă, avea niște semințe negre care-i dădeau un gust aparte. Bucățile mari erau puse în cutii speciale, pe care le trimitea la București, la sora lui, care le vindea în magazinul ei de la Obor. Pîinea, legumele, fructele, toate aveau gust ,,de natură”, cele de azi au gust de ,,euri”...
Și nu pot să uit cum toamna, toată această bogăție de roade ale pămîntului se regăsea în cămara noastră încăpătoare, unde aveam de toate: cartofi, varză, ceapă, fasole și multe altele, din cele necesare peste iarnă. Pe rafturi, erau înșirate borcanele mari, cu murături așezate ca niște mozaicuri colorate, și cele mai mici, cu dulcețuri și gemuri din toate fructele culese peste vară, pregătite de mama cu dragoste și pricepere de gospodină neîntrecută. Mă uitam la ele fascinată, uluită de bogăția și strălucirea tuturor nuanțelor, de la galben, roz, pînă la roșu rubiniu, strînse în recipientele acelea de sticlă care erau așezate astfel, încît mi se păreau tuburile unei orgi fermecate care cîntă nu prin sunete, ci prin culori...
,,... Deschid cu teamă ușa cămării de-altădată
Cu cheia ruginită a raiului oprit.
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitată.
Mă prinde amintirea în vînătul ei fum,
Prin care cresc pe poliți și rafturi, ca pe ruguri,
Arzînd, în umbră, piersici de jar și-albaștri struguri,
Și pete de-aur roșu cu flăcări de parfum.
Șovăitor, ca robul ce calcă o comoară
Din basmul cu o mie și una de nopți, mă-nchin.
Tot mai miroase via a tămîios și coarnă,
Mustos a piersici coapte și crud a foi de nuc...
Vezi, din zăvoi sitarii spre alte veri se duc,
Ce vrea cu mine toamna pe dealuri de mă-ntoarnă?
Văd pepeni vezi- smaragde cu miezul de rubin
Și tămîioșii galbeni ca soarele de vară.
Se-aprind fantasmagoric caise și gutui;
Trandafirii lampioane și lămpi de aur verde...
Dar părăsind cămara ce mințile îmi pierde,
Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui...”.
        Ion Pillat - ,,În paza pridvorului străbun”
LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite