Ninge cu petale de nea strălucitoare din fiecare ungher al cerului, pecetluit cu nori argintii... Oamenii deapănă amintiri la o cană cu vin, cu arome de viață lungă, devenind cîntece de bucurie și alinare la gura sobei, să crape inima în toți diavolii vîrîți la hibernare în ciulinii tăvălugiți de vîntul prevestitor de nopți fără lună... Totul a devenit un peisaj creat în voia sorții, cu ninsori din cele mai catifelate, aranjate parcă de zborul cucuvelelor, bufnițelor și huhurezilor, în miez de noapte smolită de cîntecul lor, gata în orice moment să încropească, după datini, corul întregirii naturii în toate cele... S-a așternut o zăpadă pufoasă, în care aerul respiră nostalgii de flăcări geroase din iernile de altădată... Sănii cu clopoței trec pe uliți înălțînd maluri uriașe de nea pe lîngă garduri, iar crengile pomilor fac semne, ca niște mîini uriașe, zorind caleștile trase de bidivii spre coame de munți, întru tradiție și poezie... Iarna cerne nori pufoși de amiezi protocolare între ziua de ieri - cînd moina poetică învăluia totul în jur, iar soarele nu mai prididea a-și lustrui straiele în vaduri în care apele fremătau între trestii, dimpreună cu fetele morgane chemîndu-și ursitoarele să le facă de dragoste – și ziua de azi, cînd iarna viscolește nesățioasă peste întreaga fire. Totul parcă se transformă într-o energie făcătoare de sindrofii și iubiri cu miez de pepene de calendar nou, întru botezul Domnului... Aud printre sălciile cu lăstarii înghețați peste noapte, prinși în cleștele viscolului, cum o ceată de iepuri sapă la rădăcina de morcovi sub zăpadă, spre o năpîrlire firească, cînd le va veni vremea... Pînă atunci mai e destul timp ca apa din rîuri să nu se mai reverse cu greabănul strîmb, sleită fiind de puteri și vlagă, pe sub covoarele groase de gheață ale iernii. Învăluită în perdelele cerului cocoțat pe vîrfuri de dealuri și pajiști, vremea se întrece cu veșnicia oamenilor din toate timpurile, fără să înțeleagă de unde și pînă unde s-a ivit un spectacol așa de frumos, de doinit din toți rărunchii, pentru romantice petreceri cu bucurii alese și inimă de jar, chiar dacă toate acestea se află în stăpînirea viscolelor fără preget. Și încep să-mi fac socotelile poetice, pe unde să merg și să petrec cît mai mult timp în atmosfera atîtor lucruri frumoase, ca momente de viață create, în prezența mea, atît de neînsemnată ca om, de universul căruia îi aparțin prin cuvîntul și vrerea lui Dumnezeu, prin rugăciunea Sa de mare luminator al vieții pe pămînt. Mă uit în jurul meu, minunîndu-mă de acest peisaj mirific al iernii, o iarnă de vis, unde vîntul cîntă ca la harpă prin crengile copacilor, melodiind cu dor de lună la pătrar și gonind spre tufișurile unde iepurii și-au săpat culcuș pe covorul de nea senină, visînd grădini cu varză înfoiată și morcovi dulci... Ah, și-i Boboteaza, e gerul Bobotezei... Și ninge întru singurătatea mea, în care ascult, la gura sobei, cum vuiește pădurea din apropiere cea mai frumoasă poemă a naturii. Ca martor la toate acestea, mă supun fără crîcnire capriciilor acestei ierni virgine ca o chilie cu ferestrele scăldate în raze de binecuvîntări divine.
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”