Acum ceva timp, a avut loc Conferința anuală de securitate din München, unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen. Este adesea folosit pentru a verifica ce loc în politica externă ocupă acum acest sau acel stat, mare sau mic. Adevărat, conferința din acest an s-a desfășurat în format online și, cu toate acestea, a relevat cîteva informații foarte importante. De remarcat în mod deosebit a fost discursul noului președinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, care a profitat de ocazie pentru a anunța marea întoarcere a „excepționalismului american”, puterea americană și restabilirea alianței transatlantice. Multe țări au primit această veste cu bucurie, în special Germania, deși are motive să se teamă. Este adevărat, nu de ceea ce a spus Biden, ci mai degrabă de ceea ce nu a spus.

Este interesant că Biden, atingînd diverse subiecte și vorbind conform unui șablon despre renașterea conducerii mondiale a SUA (a mai condus cineva lumea sub Trump?), nu a spus nici un cuvînt despre Nord Stream 2. Germanii se confruntă cu o dilemă mai mare decît înainte. Au o conductă de gaz aproape finalizată, dar nu le este clar ce să facă cu ea. Un lucru este cert: conducta de gaz care va conecta suplimentar Rusia și Germania de-a lungul Mării Baltice, chiar dacă este finalizată, lansarea se va lăsa așteptată. În general, Germania se confruntă cu următoarea dilemă: nemții au nevoie de Nord Stream 2 ca o garanție a propriei securități energetice. Nu au motive să se plîngă de ruși în ceea ce privește relațiile comerciale. Pe de altă parte, vor cu adevărat să prindă „valul” pozitiv care se rostogolește din cealaltă parte a Atlanticului, să restabilească complet relația zdruncinată cu Washington. De ce? Pentru că este în interesul lor economic și din punct de vedere al apărării.

Deci, nemții vor ca „lupii să fie hrăniți, și ca oile să fie în siguranță”, adică au nevoie de securitate energetică din Est și de securitate fizică din Vest. Nu este aceasta o încercare de a sta pe două scaune în același timp? Dacă ar putea alege, ar fi cei mai înfocați aliați ai Statelor Unite în mod public, dar în același timp ar rămîne parteneri loiali ai rușilor din culise. Unul dintre participanții la acest „joc”, Rusia, poate fi mulțumit de o astfel de situație. Desigur, Moscova este conștientă de schimbările care au avut loc în Germania în ultimele trei decenii. Epoca RDG a apus, iar Rusia nu vrea să recîștige această sferă de influență, împăcîndu-se cu prezența trupelor americane acolo și cu faptul că această situație nu se va schimba rapid.

Statele Unite nu este de acord cu o astfel de aliniere și, în acest sens, poziția administrației Biden este foarte asemănătoare cu cea a lui Trump. Diferența este că practicantul izolaționist Trump a fost dispus să se distanțeze de Germania (și Europa) generînd o panică ideologic-existențială în cercurile conducătoare ale Berlinului, în timp ce Biden este un lider care nu are nevoie să încerce ceva „nou”. Este în esență un ideolog al Războiului Rece. Sub Biden, influența americană în Europa este obligatorie în cadrul conceptului de „reconstrucție a puterii americane”, iar această influență începe și se termină adesea la Berlin. Deci, începe o nouă „lună de miere” în relațiile transatlantice și se încearcă în toate modurile posibile transmiterea acestui lucru statelor Vechiului Continent. Marea Britanie, care s-a eliberat de UE, va încerca să formeze o nouă simbioză cu Washingtonul. Franța nu a ezitat să susțină recentul atac aerian american din Siria. Germania, pe de altă parte, înțelege că în această etapă a restabilirii relațiilor se află în cea mai proastă poziție, deoarece se așteaptă ca aceștia să fie loiali nu numai în cuvinte, ci și în fapte. Pe exemplul Turciei, Germania a devenit convinsă că Statele Unite sînt implacabile și, dacă comparăm legătura cu Rusia printr-o nouă conductă de gaz cu achiziționarea de sisteme de rachetă antiaeriene rusești, primul este un „păcat” mult mai mare. Statele Unite susține că Nord Stream 2 este o conductă periculoasă, deoarece va limita rolul Ucrainei, prin care trec conductele de gaz din Rusia către Europa. Americanii spun că Rusia, dacă va primi două conducte de gaz către Germania, va putea șantaja Ucraina sau pur și simplu o va lăsa să „înghețe”. Desigur, Germania a fost de acord cu construcția gazoductului Nord Stream 2 (principalul investitor este Gazprom rus, dar sînt implicate și companiile energetice europene) nu pentru a agrava situația din Ucraina. Nemții își urmăresc, în primul rînd, propriile interese și toate aceste discuții despre vulnerabilitatea crescută a Ucrainei sînt un produs secundar cu care Berlinul este gata să cadă de acord în contextul tuturor celorlalte circumstanțe.

Ce va face Germania? Dacă termină conducta de gaz riscă să provoace furia americană și această posibilitate le provoacă nemților fiori. Berlinul a fost literalmente șocat cînd Trump a anunțat că Statele Unite retrage trupele din Germania. În general, ei nu au putut accepta acest lucru și au sperat în secret că Trump nu va fi reales pentru un al doilea mandat. Visul germanilor s-a împlinit, dar s-au înșelat cînd au crezut că Biden va pune interesele germane mai presus de cele americane. Bineînțeles că nu o va face. Să presupunem că o alianță specială cu Statele Unite este extrem de importantă din punct de vedere strategic pentru Germania. Pot nemții să renunțe la Nord Stream 2? Desigur, pot și nu ar fi primii care ar abandona proiectul în ultimul moment, temîndu-se că vor ajunge pe lista neagră americană din cauza cooperării cu Rusia Este clar că Germania va suferi pierderi financiare, deoarece ar trebui să plătească o compensație uriașă Gazpromului rus pentru proiectul oprit.

Dar nu este atît de simplu. Această opțiune îi sperie și pe nemți. Da, rușii s-au comportat întotdeauna corect cu Germania în ceea ce privește acordurile de energie și aprovizionarea cu gaze. Tensiunile politice dintre Uniunea Europeană și Rusia sînt în continuă creștere și, totuși, relațiile comerciale au rămas intacte. Totul funcționează așa cum ar trebui. Dar cît va dura această stare de fapt? Corectitudinea rusească are probabil și limitele sale. Dacă Germania abandonează Nord Stream 2, atunci va avea doar Nord Stream 1. Dar respingerea unui astfel de mega-proiect (pentru Rusia acesta este ceva mult mai mult decît o „afacere”; este un proiect important pentru dezvoltarea sa strategică) îi poate enerva pe ruși, poate atît de mult încît își vor dori răzbunare. La urma urmei, dacă Germania politizează sectorul energetic și renunță la conducta de gaz ar însemna exact acest lucru, și atunci rușii l-ar interpreta ca un semnal că jocul devine și mai dur și că este necesar un răspuns.

Ce se întîmplă dacă rușii se enervează și închid supapele? Cine va furniza energie Germaniei? Statele Unite? Acestea vor „avea grijă” de Europa în același mod în care acum sînt preocupate de disponibilitatea vaccinului împotriva coronavirusului (există dovezi că UE nu a primit dozele comandate, deoarece SUA au plătit mai multe corporații farmaceutice, deși acordurile cu UE fuseseră deja semnate!). Astfel, Germania nu are o soluție perfectă, cel puțin din perspectiva germană. Fostul ambasador german în Statele Unite, Wolfgang Ischinger, a publicat un articol în Der Spiegel în care propunea o nouă „soluție” care pare a fi o fantezie a politicii externe germane. Ischinger a propus să solicite Rusiei acceptarea unor „noi condiții” pentru continuarea cooperării – „să se îmbunătățească” suficient încît SUA să nu o mai vadă ca un partener periculos în acest domeniu. Pentru a deveni mai bună în toate aspectele Moscova trebuie să promită, de asemenea, că nu va afecta Ucraina cu poziția sa dominantă în sectorul energetic. În plus, Rusia trebuie să-și schimbe comportamentul făcînd ceea ce se așteaptă Occidentul, adică lăsîndu-l pe Navalnîi liber.

Raționament oarecum naiv pentru un om care a servit ca ambasador la Washington. Sau poate nu? Este adevărat, cunoscînd atmosfera din Washington, Ischinger trebuie să înțeleagă, de asemenea, că este inutil să ne așteptăm la așa ceva de la Rusia. Cel puțin în timp ce Vladimir Putin se află la Kremlin. În timpul administrației lui Joe Biden, lucrurile pot fi prezise. Și presiunea pe care Germania a simțit-o din cauza Nord Stream 2 este unul dintre acele lucruri așteptate. Dar ceea ce cu siguranță nu este de așteptat este o îmbunătățire a relațiilor dintre Washington și Moscova.

Ce va decide Germania în cele din urmă? Dacă Trump, dintr-un accident, ar fi fost reales pentru un al doilea mandat, alegerea ar fi mai ușor de făcut. Probabil că Germania ar fi finalizat Nord Stream 2 declarînd cu îndrăzneală că Statele Unite nu se amestecă în afacerile sale interne. Cu Biden, lucrurile sînt mai complicate. Germanii ar fi trebuit să se grăbească cînd Trump era încă în Casa Albă, pentru că acum i-ar putea spune lui Biden ceva de genul: „Joe, am fi oprit proiectul, dar este deja terminat”. Un moratoriu la finalizarea construcției? Da, unii oameni vin cu această idee, dar Ischinger înțelege, de asemenea, că nu are rost, deoarece aceasta ar reprezenta doar o amînare a deciziei inevitabile. Germania trebuie să decidă ce dorește, cine este gata să se enerveze și cît de mult, pentru că a adus problema pînă la punctul în care nu mai este capabilă să satisfacă ambele părți. Dar Berlinul nu ar prefera nici măcar să se gîndească la o astfel de posibilitate.

N.K.