Două cărți într-una singură... Doi scriitori pe coperta aceleiași cărți... Cartea poartă titlul ,,Arșița verii și a sufletului meu” și face parte din scrierile regretatului scriitor Nicolae Țic, unul dintre autori, și ale lui Miron Țic. Coincidență de nume? Nu! Cei doi sînt frați și s-au născut în satul Boz, comuna Brănișca, județul Hunedoara. Așadar, în cazul de față avem de-a face cu doi bozeni care au crescut în aceeași ogradă, sub privirea ocrotitoare a părinților lor, oameni simpli, cu credință în Dumnezeu, preocupați de gospodărie, de creșterea și educarea celor doi fii. În acest sens stau mărturisile oferite de ei cu diverse ocazii. Nicolae Țic, fratele mai mare al lui Miron, își începe cariera literară destul de timpuriu, de pe vremea cînd era elev, cum își amintește mai tîrziu Miron Țic, în cuvinte emoționante: ,,Fratele meu a lucrat în gazetărie încă din anii cînd era elev în clasa a V-a, cînd, în vacanța mare, a fost reporter în redacția ziarului «Zori noi». Așa a început să cunoască viața grea a minerilor din Valea Jiului, sau Valea Plîngerii, cum era denumită, în timp ce a scris reportajele pe care le-a publicat în acest ziar”. Și autorul continuă să povestească: ,,Pe vremea cînd fratele meu era elev în clasa a IV-a a Școlii Normale Deva, a participat la primul concurs literar organizat pentru elevi. Atunci a luat premiu pentru poezie, primind un aparat de radio, la care părinții i-au putut asculta, după ce el devenise scriitor, interviurile despre literatura română. La începutul anilor 1944-1945, fratele meu obține aprobarea de a se transfera la vestitul Liceu «Decebal» din Deva, unde, la scurt timp, a fost cooptat ca vicepreședinte al Societății literare «Al. Vlahuță», iar, mai apoi, ca președinte, dovadă este registrul de procese-verbale cu desfășurarea ședințelor, care se află în bibioteca personală”.

Privind succesiunea evenimentelor care au dus la consacrarea lui Nicolae Țic pe tărîm literar, spunem, fără să greșim, că, pentru el, pronia chiar a funcționat, înzestrîndu-l cu un talent deosebit... Cărțile pe care le-a publicat sînt dovezi certe, care confirmă că Nicolae Țic a fost un om complex, prin subiectele variate și felul în care le-a tratat în scrierile sale. Cu simțul său artistic original, a pus accent pe psihologia personajelor, mai mult sau mai puțin inventate, pornind adesea de la realitatea înconjurătoare... Toate acestea avînd un rol esențial nu doar în evidențierea greutăților oamenilor (V. Lupeni ’29), ci și în educarea și formarea sa ca maestru cioplitor în marmura cuvintelor... Scrierile sale sînt la fel de actuale ca subiecte și narațiune, ca descriere și dialog, așa cum o face un povestitor remarcabil cu Ghiuță, care ,,roade un capăt de creion” pentru ,,a rezolva niște probleme de aritmetică”.... Autorul este un fin observator, folosindu-se de toate detaliile pentru a da contur scrierilor sale, astfel încît să stîrnească interes, în alternanță cu emoția, așa cum reiese din capitolul ,,Urmele oamenilor”.

De partea cealaltă se află Miron Țic, care publică în spațiul tipografic rezervat, sub titlul ,,Copilăria și părinții nu se uită”, mai multe tablete care au apărut după 1990. Timbrul scriitoricesc al acestuia, spre deosebire de cel al fratelui său, este mai poetic și mai muzical, mai lesne de receptat. Prin structura sa, Miron Țic este o fire poetică, un om sincer cu sine și cu metafora pe care o cultivă cu rațiunea omului sensibil.

Tabletele sale sînt atractive pentru căldura pe care o emană prin limpezimea descrierilor, ca rezultat al temperamentului său, predispus la meditație. ,,Călătorim în lungul brazdelor, purtînd pe umeri coama vîntului. Coborîm dintr-un tren întîrziat și urcăm într-un tramvai ce ajunge în mijlocul orașului. (...) Ne ascundem în lumea din noi. Luăm poziție de tragere, și timpul se repetă cu frîne. Ne privim și ne vedem înainte de a fi prea tîrziu” (,,Iarna și primăvara copilăriei” – pag. 238). M-am oprit asupra acestui fragment din scrierile lui Miron Țic, pentru a ilustra acuratețea tabletelor sale, și regret că, din cauza spațiului tipografic insuficient, nu am avut posibilitatea să-l publicăm integral. Fie și numai din aceste rînduri se poate trage concluzia că, în cazul lui Miron Țic, spre deosebire de fratele său, Nicolae Țic, cu o operă de dimensiuni ample, lucrurile sînt clare, pentru că în cazul său avem de-a face cu un scriitor la care cuvîntul cînd rîde, cînd plînge, cu fața mereu îndreptată spre Dumnezeu.

La ambii autori –, analizați, bineînțeles, de pe poziții diferite – este evidentă pasiunea de a scrie literatură. Ei au făcut-o cu talent, fiecare în felul lui, măiestrind cuvintele în așa fel, încît acestea să devină interesante pagini de carte care, datorită dinamismului lor, sînt de pe acum subiecte de analiză literară.

Iată cum Dumnezeu le rînduiește pe toate, iar acești doi frați scriitori, Nicolae și Miron Țic, au făcut din Brănișca-Hunedoara o comună celebră, prin frumusețea scrierilor lor.

ION MACHIDON,

directorul revistei ,,Amurg sentimental”