Motto: „Sînt fiu credincios al poporului meu şi-i ştiu şi durerea şi vrerea./ Dorinţa poporului este şi-a mea./ Să fie mai puternic, mai fericit, liber,/ stăpân pe-al său destin,/ mai mîndru, mai falnic“. NICOLAE CEAUŞESCU

Evenimentul de care scriu acum nu a fost premeditat, este pur şi simplu destin – sau sincronicitate. În săptămîna în care rememorăm creaţia şi eternitatea lui Vadim, o rază de speranţă a răsărit asupra unei mari nedreptăţi a istoriei noastre – poate cea mai mare! – condamnarea la moarte a lui Nicolae Ceauşescu şi oprobriul adus celui mai mare constructor al României – în bogăţie materială şi statură ca ţară de importanţă mondială. În acest sens, cu excepţia lui Vadim Tudor şi, la timpul său, Ilie Verdeţ, nici un lider de partid nu a avut curajul să ceară dreptate pentru Nicolae Ceauşescu. Sincer, mă întreb cum nu le-o fi fost jenă lui Iliescu, Constantinescu şi Băsescu să meargă în statele care îl onorau la superlativ pe Nicolae Ceauşescu (în frunte cu SUA, China, Marea Britanie, Franţa…) şi să se uite rînjind protocolar – în condiţiile în care nimeni nu dă doi bani pe tine cînd ştie că acasă ţi-ai bătut părinţii… 

Pentru că toată lumea ştie, dar, spre deosebire de noi, şi recunoaşte, că lui Ceauşescu, România îi datorează enorm, şi că „dictatorul, odiosul, sinistrul” a realizat un miracol economic şi socio-cultural. Sînt numiţi în fruntea unor instituţii bugetivore puţoi semidocţi şi amorali, cu singura misiune de a mai arunca o lopată de scîrnă pe amintirea lui Ceauşescu. Din fericire însă, amintirea lui Ceauşescu şi mai ales a faptelor României condusă de el – amintirea asta e un adevărat munte, căruia aceşti pigmei nici măcar nu-i pot vedea culmea din cauza staturii lor bicisnice.

Vadim Tudor şi cîţiva oameni de presă au insistat – unii pentru totala reabilitare a preşedintelui Ceauşescu şi repunerea în drepturi a familiei acestuia, cum a dorit Vadim – alţii, spirite justiţiare, chiar dacă de altă orientare politică, au făcut demersuri pentru dreptate, pentru reluarea procesului Ceauşescu într-o paradigmă corectă, aşa cum au încercat Sorin Roşca Stănescu şi mai tinerii săi colegi de la „Ziua”, în anii ’90.

Vorbeam de coincidenţe, destin, sincronicitate – săptămîna aceasta, săptămîna in memoriam Vadim Tudor, după toate aceste tentative ale lui Vadim şi ale presei, iată că nepotul de frate al preşedintelui Nicolae Ceauşescu, pe numele său tot Nicolae (Nicu) Ceauşescu, s-a decis să ceară în instanţă reanalizarea procesului care a dus la execuţia sumară a cuplului prezidenţial român în ziua de 25 decembrie 1989. Nicu Ceauşescu, numit de prieteni „Brinky”, este fiul fratelui cel mic al lui Nicolae Ceauşescu, Ion, fostul apreciat ministru al Agriculturii şi director al Comitetului de Stat al Planificării. Nicu, la fel ca tatăl său, este un om admirabil, iubit de toţi cei care-l cunosc, un exemplu de seriozitate, prietenie loială şi dezinteresată, modestie… plus un profesionist de prim rang în domeniul său, hipismul.

Nicu Ceauşescu spune că ţine de 27 de ani această revoltă în el. Nedreptatea care i s-a făcut unchiului său, pe care în repetate rînduri l-a evocat în presă ca pe un mare patriot, a izbucnit, iar acum s-a hotărît să întreprindă o acţiune serioasă în instanţă pentru a obţine chiar rejudecarea şi – de ce nu – reabilitarea marelui preşedinte al României. „Am vorbit şi cu Valentin (Ceauşescu, fiul preşedintelui, n.n.), şi cu Mircea (Oprean, ginerele, fostul soţ al Zoiei. Fiica lui Ceauşescu), şi cu alte rude, toată lumea e de acord să fac această acţiune”, a spus Nicu Ceauşescu. Şi, atenţie, „nu am nici un interes material, este vorba doar de justiţie, de repararea unei mari nedreptăţi”, a adăugat Nicu Ceauşescu.

În discuţiile pe care le-am avut cu el, îl întrebam cum se vorbea în familie de Nicolae Ceauşescu. „Cu cel mai mare respect, Dragoş, pentru că toţi ştiam adevărul, că omul acesta nu avea în minte decît un singur gînd – România. Nu a mai existat, cred, altcineva ca el, gata să-şi pună viaţa în joc – ceea ce s-a şi întîmplat – pentru că nimeni nu ştie cîte puteri vor să te doboare atunci cînd ridici o ţară, darămite cînd vrei să fii independent”. Unchiul meu, spune Nicu Ceauşescu, „nu şi-a permis o secundă în care gîndurile sale să nu fie acolo, în care să nu vegheze la uriaşa construcţie care a fost România, dar şi la tot complexul de acţiuni de spionaj, misiuni subversive, atacuri de care erau în stare cele două puteri mondiale – SUA şi URSS – plus performanţele diplomatice uluitoare ale României socialiste”.

Poate contesta cineva de bună credinţă toate astea? Cred că nimeni. Dar întrebarea este alta: cîţi dintre potentaţii României „democratice” ar trebui să plătească pentru marea nedreptate? Cu siguranţă mulţi: cei care au participat la simulacrul de proces, dar şi cei care au orchestrat politic sau cei care, profitînd de mizeriile aruncate asupra realizărilor epocii Ceauşescu, au creat sau au achiesat la un întreg program de distrugere a economiei şi a ţării… Din nou întreb: poate contesta cineva că, de 27 de ani, profitînd de simulacrul şi mincinosul proces, s-a profitat, condamnîndu-se TOATE realizările României lui Ceauşescu, practic, o sentinţă care a vizat întreaga ţară?

Iată adevărata miză şi importanţă a rejudecării corecte a procesului lui Nicolae Ceauşescu!

Iată încununarea luptei lui Vadim sub deviza „Jos mafia, sus Patria”!

În acest sens, cred că Nicu Ceauşescu, demnul nepot al Marelui Preşedinte, i-a făcut cel mai frumos cadou lui Vadim, dar şi nouă, cei care onorăm memoria luptătorului pentru Patrie şi Adevăr – Tribunul!

Poate că, într-un viitor apropiat, Nicu – Nicolae Ceauşescu va prelua şi locul la care îl obligă numele, în fruntea unui demers politic pentru naţiune, pentru o Românie suverană, nu o colonie, pentru o ţară a creatorilor, nu a speculanţilor, pentru o ţară a eticii şi echităţii, nu a şmecherilor şi şomerilor. O Românie pe care a construit-o Nicolae Ceauşescu – şi a apărat-o Vadim, onorată fie-le eternitatea!

DRAGOŞ DUMITRIU

Doi ani prin pustiu