Am scris în ultimii ani cîte o tabletă de ziua de naștere și de cea a morții celui mai drag poet al românilor din toate timpurile, Mihai Eminescu. Și am făcut-o pentru că așa mi-a dictat sufletul, considerînd că Mihai Eminescu este trupul și inima poporului român, prin tot ce a scris, cu patos și iubire, despre neamul românesc și despre țarinile cu cerul albastru și grîne dătătoare de pîine albă... Poezia sa se cuvine a fi memorată și dusă mai departe, prin viu grai, spre alte generații și timpuri viitoare... Pentru că el e mai român decît mulți dintre românii din zilele noastre, motiv pentru care memoria lui trebuie păstrată vie în rîndul școlarilor și al studenților. Și asta, pentru că vedem că, în ultima vreme, s-a ales praful cam de tot ce-i românesc aici, ba mai mult, românii au ajuns să fie sclavi în țara lor. Ceea ce s-a întîmplat în istoria României postdecembriste este un lucru fără precedent. Nimeni nu mai vorbește despre doinele noastre, adevărate nestemate create de înaintași care se îndeletniceau cu aratul pămîntului, cu mulsul oilor în țarcuri, cînd luna răsărea pe coamele munților împăduriți, pe care astăzi străinii le-au transformat în surse de făcut bani pentru ei. În doinele acelea se simțea vocația geniului poporului român. Din ele, inegalabilul Mihai Eminescu și-a adăpat sufletul și pana întru așezarea numelui său pentru vremuri nemuritoare, nemurind prin toată floarea poeziei sale, în care licărește scînteia geniului. Pentru că Mihai Eminescu a cultivat toate genurile literare, posedînd o vastă cultură... Toate acestea au avut o influență aparte la formarea conștiinței sale artistice. În vremurile noastre nu se mai întîmplă ca poeții noștri să fie pasionați de folclor, ei nu se mai simt atrași de acest tezaur al poporului nostru, nici de istorie, ori de alte științe... Ba mai mult, lipsa de cultură poetică le îngreunează scrisul, se simte acest lucru nu doar în producțiile lor literare, ci și în felul lor de a fi, mulți nefiind capabili să depășească nivelul compunerilor școlărești. Nu mai vorbim de dezinteresul față de lectură, pentru o informare generală asupra fenomenului literar, lucru care contravine celor cu titluri academice, pe care și le însușesc cu tot mai puține merite... La Eminescu, dragostea de carte a fost prioritară în existența sa pămînteană. Nimeni nu-i poate nega cultura uriașă și nici creația, care este simbolul scriitorului implicat, prin scrierile sale, în viața socială și politică a țării. Un merit în plus de a-i îmbrățișa opera și de a-i împărtăși ideile, mai ales cînd vine vorba de lupta pentru adevăr și dreptate. Scriind despre Mihai Eminescu, o facem din dorința de a trezi interesul poeților români față de tot ceea ce ține de hărnicia acestui popor. Numai prin voința și devotamentul lor se poate crea un fenomen patriotic național care să desăvîrșească viitorul tinerei generații, astfel încît aceasta să nu se mai dezrădăcineze de fibra strămoșească și să lupte cu convingere împotriva a tot ce este ostil românilor.
În pofida cîrcotașilor care stau și mănîncă semințe pe marginea șanțului, nepăsători la haosul din țară, creat de o orînduire pusă pe jaf, tot mai mulți români sînt mîndri de poeții lor care, din păcate, peste veacuri, vor fi uitați la umbra timpului. Noi pe Mihai Eminescu îl evocăm în orice moment, pentru că ne-a învățat gustul pîinii literare, de care nu ne vom dezice niciodată, dimpotrivă, ne vom pune pavăză în fața oricărei vrăjmășii la adresa lui. Prin urmare, fie binevenit pentru români sloganul: Nici o zi fără Mihai Eminescu! Este o propunere, nicidecum o obligație... Cine știe, procedînd astfel, poate vom deveni mai buni și mai înțelepți față de viitorul țării noastre. Mihai Eminescu este lecția nemuririi neamului românesc, iar sloganul nostru să devină faptă de închinăciune pentru fiecare român, acasă la el, și nu în altă parte a lumii. Aici are de toate... Aici e casa lui... Aici, pentru el și semenii lui, se află Grădina Maicii Domnului în poezie!
ION MACHIDON,
directorul revistei ,,Amurg sentimental”