Condamnat la aproape trei decenii de închisoare, adulat apoi de milioane de oameni, Nelson Mandela a murit la vîrsta de 95 de ani, la 5 decembrie 2013. Viaţa lui seamănă cu vieţile personajelor mitologice, iar destinul său lasă o amprentă în istoria lumii moderne.

Vorbitor al limbii xhosa, trăgîndu-se din fami­lia regală a tribului Thembu, Mandela a urmat cursurile Universității Fort Hare și ale Universității din Witwatersrand, unde a studiat Dreptul. Trăind în Johannesburg, el s-a implicat în politica anti-colonialistă, devenind membru al Congresului Național African și fiind unul dintre întemeietorii African National Congress Youth League, organizația de tineret a partidului. Anul 1948 a marcat venirea la putere a Partidului Național, care a început aplicarea apartheidului. Mandela a dobîndit notorietate în 1952, în cadrul așa-numitei Defiance Campaign against Unjust Laws (Campania de nerespectare a legilor injuste), o inițiativă pașnică de nesupunere civilă. În 1953 a devenit conducătorul organizației partidului în regiunea Transvaal, funcție în care a supervizat conferința Congress of the People din 1955, în cadrul căreia s-a format o coaliție de partide opuse apartheidului, cu ANC-ul în frunte. Lucrînd între timp ca avocat, a fost arestat de mai multe ori pentru incitare la revoltă. Alături de conducerea partidului, a fost judecat între 1956 și 1961 pentru trădare, însă nu a fost condamnat. Deși fusese inițial un adept al opoziției pașnice, și-a revizuit poziția, devenind cofondator Umkhonto we Sizwe, facțiunea armată a Congresului Național African, care este responsabilă pentru un număr de atacuri cu bombă împotriva guvernului. Arestat în 1962, a fost condamnat pe viață la 12 iunie 1964, fiind eliberat după 27 de ani de închisoare, la 11 februarie 1990, în urma unei campanii internaționale de lobby pentru cauza sa.

Devenind președintele Congresului Național African, Nelson Mandela și-a publicat autobiografia și a condus negocierile cu președintele țării, F.W. de Klerk, pentru abolirea politicii opresive a apart­heidului și organizarea de alegeri universale. Acestea au adus în 1994 victoria partidului său, fiind format un guvern de unitate națională. Ca președinte de stat (conducător de jure și de facto al guvernului), a inițiat o nouă constituție și a format o comisie pentru cercetarea abuzurilor împotriva drepturilor omului din trecut. A introdus politici menite să încurajeze reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică și combaterea sărăciei. Pe plan internațional și-a asumat responsabilitatea pentru invazia din 1998 a statului Lesotho și a acționat ca mediator între Libia și Marea Britanie, pe fundalul procesului privitor la atentatul terorist asupra zborului Pan Am 103. Nu a mai candidat pentru un al doilea mandat, fiind urmat în funcție de către Thabo Mbeki. S-a concentrat pe activități caritative în combaterea sărăciei și a epidemiei HIV/SIDA, prin Fundația Nelson Mandela.

* * *

Ceremonia de inaugurare în funcția de președinte a avut loc la Pretoria, pe data de 10 mai 1994; a fost televizată, fiind urmărită de un public de cca. un miliard de telespectatori, la nivel global. La eveniment au participat 4.000 de persoane, inclusiv lideri mondiali cu animozități reciproce. Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Africii de Sud, a devenit șeful unui guvern de uniune națională dominat de ANC – care nu avea experiență de guvernare – dar care conținea și reprezentanți din Partidul Național și Inkatha. În conformitate cu înțelegerile anterioare, de Klerk a devenit primul președinte adjunct, în timp ce Thabo Mbeki a fost numit al doilea președinte adjunct. Deși Mbeki nu fusese prima sa alegere pentru funcție, Mandela avea să ajungă să se bazeze foarte mult pe el de-a lungul președinției sale, permițîndu-i să organizeze chestiunile politice în detaliu. Mutîndu-și administrația în reședința prezidențială din casa De Tuynhuys în Cape Town și alegînd conacul Westbrooke din apropiere drept reședință personală, Mandela i-a permis de Klerk să-și păstreze reședința prezidențială din Schuur Estate Groote. Păstrîndu-și casa din Houghton, el a construit de asemenea o casă în satul natal Qunu, unde mergea regulat, plimbîndu-se prin împrejurimi, întîlnind localnicii și judecînd disputele tribale.

Decesul și funeraliile

După ce a suferit un timp îndelungat de infecții respiratorii, Nelson Mandela a murit pe 5 decembrie 2013, la vîrsta de 95 de ani. Moartea sa a survenit la ora 20.50, în casa sa din Houghton, Johannesburg, înconjurat de familie Decesul a fost anunțat public prin intermediul televiziunii de către Președintele Jacob Zuma. Pe 6 decembrie 2013, Președintele Zuma a anunțat doliu național de 10 zile. Pe 10 decembrie, a avut loc o ceremonie omagială comemorativă destinată fostului președinte sud-african, care s-a ținut pe stadionul Soccer City, cu participarea a aproape 100 de oficiali din întreaga lume, și a circa 50.000 de persoane. Între 11 și 13 decembrie, corpul neînsuflețit al lui Mandela a fost depus la Union Buildings în Pretoria, iar înhumarea a avut loc 15 decembrie 2013 în Qunu, Africa de Sud, satul său natal, situat la peste 900 de kilometri de Johannesburg, în provincia Eastern Cape. La o zi după înmormîntare, de Ziua Reconcilierii, președintele Africii de Sud, Jacob Zuma, a dezvelit în Pretoria o statuie de bronz înaltă de 9 metri și grea de 3,5 tone ce îl reprezintă pe Nelson Mandela zîmbitor, cu brațele întinse lateral, ca pentru a îmbrățișa întreaga națiune.

În noiembrie 2009, Adunarea Generală a Națiu­nilor Unite a proclamat ziua de 18 iulie (ziua lui de naștere) drept Ziua Mandela.

RRM