Privind atent la versurile scrise de Florica Havreliuc, vom observa că autoarea trăieşte poezia la nivel de declaraţie de dragoste, adresată omului pe care 1-a cunoscut, în urmă cu ceva ani, la mormîntul lui Mihai Eminescu, de la Cimitirul Bellu din Bucureşti. Titlul „Versuri pentru sufletul pereche” (2020), este elocvent în acest sens şi motivează întreg conţinutul volumului. La subsolul poeziei „De cîte ori”, cu care se încheie sumarul, găsim scris negru pe alb: „Cred, uneori, că aşa a scris, acolo, undeva, cineva, în cărţile vieţilor noastre... Pentru mine, însă, pronia a făcut să mă cunosc cu persoana iubită în zi de puternică «Lumină» sub teiul înflorit, cu parfumul îmbietor, la mormîntul «Luceafărului» românesc, Mihai Eminescu, într-o mulţime de iubitori ai poeziilor lui, la 15 iunie 2007. Poate a fost o regăsire a două «Suflete pereche» dintr-o altă viaţă... Cert este că am scris aceste poezii, pentru care îi mulţumesc că face parte din ele”.

Poeta se exprimă la modul simplu și direct al cuvîntului - avantajînd-o plăcerea de a aşterne pe hîrtie versuri inspirate din teribile trăiri sentimentale, născute și din pasiunea pentru muzică. De altfel, ea participă la evenimente culturale, interpretînd romanţe de altădată, pline de farmec, pe care le aduce cu drag la cunoştinţa publicului iubitor al acestui gen muzical... Dacă s-ar fi dedicat muzicii, astăzi am fi vorbit altfel despre activitatea ei în acest domeniu, nu ca despre o persoană pasionată de cîntec şi poezie, ci de un nume afirmat în peisajul cultural... Versurile ei exprimă trăiri din viaţa omului singur, trădat în iubire de partenerul în care şi-a pus întreaga speranţă. În poezia sa abundă mai ales tristeţea, chiar dacă pe alocuri întîlnim vagi urme de bucurie. Creațiile ei lirice sînt nostalgice şi izvorăsc dintr-un romantism specific veacului trecut, poeta fiind indiferentă la modernismul poeziei actuale, în care nu se regăseşte în vreun fel. Nu înseamnă că versurile ei ar fi lipsite de nerv poetic și mesaj, dar ele vin din lumea ei, pe care singură şi-a creat-o, de mulți ani, în comuna Novaci, judeţul Giurgiu, renunţînd pentru totdeauna la betoanele Bucureştilor de azi. Aici, prin vers, îşi cheamă iubitul în ceas de taină, la un pahar de „razachie”, şi vorbește despre viaţa satului, neliniştile sale, spunînd ce înseamnă să iubeşti şi să fii iubit... Din păcate, chiar dacă vorbim de poezii de dragoste, eşecul face parte din structura noastră. Iată şi o poezie relevantă pentru muzicalitatea versurilor, chiar dacă excesul de zel poetic răzbate printre rînduri. Nu poate fi vorba de vreun accident, însă din cauza zbuciumului prea mare, ca energie poetică, autoarea îşi pierde răbdarea atît de necesară unui poet care se dăruieşte creațiilor lui. E o realitate pe care orice poet trebuie să şi-o asume.

Cu siguranță Florica Havreliuc nu se va dezice de versurile ei, dimpotrivă, îsi va asuma poezia, cu toate cele ce țin de firea omului dornic să-și dezvăluie sentimentele pe care le are faţă de semeni, mai ales față de omul iubit: „De unde ai venit, bun înger păzitor/ în viaţa mea cea tristă şi fără de amor/ din care galaxie şi cine te-a trimis/ în calea-mi încurcată să mă redai la vis/ în vară luminată sub un tei parfumat/ la un mormînt ce ascunde un geniu minunat/ tu mi-ai ieşit în cale cu a ta caldă lumină/ și mi-ai făcut viața atîta de senină...// Tu eşti lumina care îmi dă speranţă/ eşti unicul balsam care mă ţine-n viaţă./ Eşti mîngîierea scumpă a sufletului meu/ tainică şi ascunsă în inima-mi mereu./ Drag înger păzitor, în taină mă păzeşti /chiar dacă eşti departe, tu mă călăuzeşti/ prin spaţiu şi prin timp, îmi trimiţi iubire,/ cu drag mă urmăreşti şi îmi dai fericire”, (,,Îngerul păzitor”).

O poezie în care autoarea, în mod elevat îşi exprimă mulţumirea faţă de cel care îi este „înger păzitor”, cum plastic se exprimă, trăind bucuria firească ivită din firea oamenilor sensibili, chiar foarte sensibili. Florica Havreliuc indiscutabil că face parte din categoria acestora, dar pe cît de mare i-a fost bucuria, pe atît de dezamăgită este. În acest sens, găsim în volumul amintit, poezia „Dezamăgire”, ce exprimă în conţinutul său un gust amar, peste aşteptări: „Te regăsesc cîndva în mine şi-n poezia mea/ şi mă dorei tu pentru tine chemîndu-mi iubirea/ tu mi-ai atras iubirea în zile reci de toamnă/ eu ţi-am răspuns chemării de a-ţi fi cîndva doamnă// şi atîtea dragi cuvinte de tot spuneam cîndva/ cînd eu credeam în tine vorba-ţi mă binecuvînta/ gîndeam că de-aş greşi vreodată eu în faţa ta/ mă vei ierta îndată tu pentru iubirea mea// şi se umplu tot spaţiul cu o aşa iubire mare/ chiar de eram departe unul de celălalt aveam fericirea/ şi cîtă bucurie în inimi dragă pe atunci aveam/ simţeam vibrînd iubirea şi dor eu cu ea trăiam// credeam că acea iubire va dăinui în veci/ credeam că supărarea între noi n-are să fie/ credeam că sufletul pereche tu, dragă, îmi erai/ credeam şi doar atît, tu doar mă amăgeai// acum, e primăvară, luna mîndrului florar/ s-a adus în grabă timpul ce mi l-ai dat în dar/ ai stins văpaia aceea a iubirii curate/ şi ai aşternut tăcerea peste visele mele toate”.

Florica Havreliuc este, în poezie, ceea ce este: o voce simplă, curată, purtînd candoarea muzicalităţii versurilor, care dau o notă definitorie sensibilităţii ei, ca fire romantică. De altfel, multe din creațiile sale poetice, puse pe muzică, pot fi cîntate ca romanţe, fapt pentru care Florica Havreliuc este îndreptăţită să scrie o astfel de poezie.

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental”