Neagoe Basarab este una dintre cele mai ilustre prezențe ale Evului Mediu românesc. El descinde din rîndurile Craioveștilor, izvoarele numindu-l fiu al lui Pârvu Craiovescu. Letopisețul Cantacuzinesc îl numește ,,fecior de boieri”, deci nu era ,,os de domn”, ci primul domnitor ridicat din rîndurile boierimii. În cazul acesta, întrerupea o tradiție. De regulă, boierii se împotriveau unui astfel de act. Dar, în cazul lui Neagoe Basarab, el a fost impus ca domn de Craiovești, cei mai puternici la acea dată.

Pentru a-și justifica originea domnească, Neagoe Basarab se socotește el însuși ,,Io Basarab Voievod, fiul marelui Basarab Voievod”. Pornind de la titulatură, unii istorici îl consideră fiu legitim al lui Basarab cel Tînăr și al Neagăi. Afirmația este justificată prin faptul că Neaga, certă mamă a lui Neagoe, sora lui Pârvu Craiovescu, era soția lui Basarab cel Tînăr. Deși un Craiovesc, Neagoe Basarab știe să depășească limitele acestei familii, cadrul îngust pe care voiau să i-l impună Craioveștii; politica lui se ridică la valoarea și cerințele întregii țări.

În politica externă, la un an de la luarea domniei, merge la Istanbul și prestează ceremonialul de vasalitate către Soliman Magnificul, unul dintre cei mai redutabili sultani, cu care ocazie se fixează și cuantumul mărit al haraciului. Sporirea haraciului se explică prin faptul că Neagoe Basarab luase domnia cu sprijinul lui Mehmed beg, pașă de Nicopole, căzut în dizgrație acum, ca unul care fusese susținătorul lui Ahmed, înlăturat de Soliman. E drept că Mehmed beg se va menține și sub Soliman. Dar va fi mereu suspectat pentru politica independentă de sultan și tendința de a ajunge el însuși domn al Țării Românești.

Prin închinarea către sultan, Neagoe Basarab evita expansiunea otomană la nord de Dunăre și amestecul lui Mehmed beg. Paralel, pe linia unei politici de echilibru, depune omagiu de fidelitate regelui Ungariei, Ludovic al II-lea. În tratatul încheiat la 17 martie 1517, se prevedea că, dacă Neagoe Basarab va putea, se va împotrivi cu armele, de nu, va informa pe apuseni despre mișcările turcilor. Prin tratat, Neagoe Basarab primea domeniul Geoagiului (comitatul Hunedoarei), cu 19 sate în jur, pentru Țara Românească. În caz de pierdere a domniei, se putea retrage aici pentru refacerea forțelor. Actul acesta avea și valoare de simbol, exprima legăturile românilor de pe ambii versanți ai Carpaților.

Pe plan intern, Neagoe Basarab contribuie la dezvoltarea economică, la promovarea comerțului Țării Românești, la măsuri similare celor de odinioară ale lui Vlad Țepeș: brașovenilor le hotărăște locul unde puteau face comerț (Tîrgoviște, Tîrgșor, Cîmpulung), sașilor le creează libertatea de mișcare în comerțul din Țara Românească, în condiții de reciprocitate. O realizare de prim ordin a fost statornicirea hotarului dintre Țara Românească și Transilvania în părțile din nordul Olteniei, măsură pentru evitarea conflictelor cu transilvănenii. Creează elementele unui aparat de stat complex, în domeniul legislativ manifestă grijă pentru stabilirea unui mod de judecată pe întreg teritoriul țării, atribuie mare însemnătate diplomației, înființînd un corp de diplomați instruit la nivelul diplomației europene din acea vreme. Pune accent pe organizarea militară și pe întărirea oastei Țării Românești.

Cel mai important aspect din activitatea domnitorului Neagoe Basarab este actul de cultură. Neagoe Basarab n-a fost numai un inițiator și sprijinitor al vieții culturale, ci și un creator. În domeniul tipăriturilor, Neagoe Basarab continuă activitatea lui Radu cel Mare. Apare, ca rod al tipografiei muntene, al stăruinței și dragostei domnitorului pentru cuvîntul tipărit, al priceperii și măiestriei lui Macarie, Evangheliarul în limba slavă (1512). Cît privește Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, în istoriografie și deopotrivă în istoria și critica literară s-au purtat numeroase discuții în legătură cu paternitatea ei. S-a ajuns la concluzia că ea aparține domnitorului scriitor Neagoe Basarab. E drept, în ea se vădesc influențe ale unor opere similare, cum ar fi Sfaturi pentru educația unui principe, aparținînd împăratului byzantin Manuel al II-lea, din dinastia Paleologilor, către fiul său Ioan al VIII-lea. Partea a doua este întru totul originală. Este primul manual de învățătură pentru fiii de domni scrisă de un cărturar român, lucrare moral-politică, carte de înțelepciune, sintetizînd o bogată experiență a cîrmuirii, scrisă într-un stil frumos, curgător.

Neasemuit de bogată este activitatea ctitoricească a lui Neagoe Basarab, reprezentînd o epocă de glorie a artei medievale românești. Renașterea, cu tot ce a avut esențial, cu spiritul realist, cu ideile ei generoase, cu văpăile artistice, a strălucit acum și după aceea în Țara Românească, după cum în Moldova își începuse fluxul înnoitor în epoca lui Ștefan cel Mare. Neagoe Basarab stăruie asupra operelor lăsate de înaintași. Dăruiește și înfrumusețează, adaugă la Cozia, Tismana, Dealul, Cotmeana, Govora, Glavacioc și în multe alte părți din țară și străinătate. Mînăstirile de la Muntele Athos s-au bucurat din plin de mărinimia lui. La Cutlumuz ridică o nouă biserică. Aduce îmbunătățiri mînăstirilor de la Pantocrator, Xeropotam, Vatoped, Dionisiou, Hilandar. Dintre ctitoriile mai însemnate amintesc biserica Mitropoliei din Tîrgoviște, schitul Ostrov, așezat în insula de pe Olt și mai ales capodopera lui Neagoe Basarab, Biserica mînăstire de la Curtea de Argeș, sfințită în anul 1517.

Neagoe Basarab a fost însurat cu Milița-Despina, din neamul despoților sîrbi Brancovici, și ea aplecată spre cultură și artă. Cu ea, domnitorul a avut mai mulți copii: Teodosie (care îi va urma scurt timp în scaun), Ion, Petre și Anghelina (care au murit la vîrstă fragedă), Stana (căsătorită cu Ștefăniță al Moldovei și, după moartea acestuia, călugărită sub numele de Sofronia) și Ruxandra (căsătorită cu voievodul Țării Românești, Radu de la Afumați).

Neagoe Basarab moare în anul 1521 și este înmormîntat la ctitoria sa de la Curtea de Argeș, unde alături de el va fi depusă în mormînt și Despina Doamna.

MIRCEA PÎRLEA

Biblioteca Județeană Satu Mare