- 26-01-2016
- 0 Comentarii
- 193
- 0
Ninge, iubito, ninge ca-n vis –
sînt singur şi trist la fereastrã,
de patimi mi-e ochiul ucis,
zãpada se cerne albastrã.
Mi-e dor foarte tare de tine –
şi ninge şi ninge mereu,
nu ştiu ce-am sã fac pînã vine
lumina din sufletul tãu.
Te-ntreb nu ştiu ce alintat
şi tu îmi rãspunzi tremurînd,
şi ninge într-una, ciudat,
aievea, la mine în gînd.
Surîzi şi surîd fericit
şi ninge în noapte concret,
prin fulgi ce danseazã-aiurit,
te chem lîngã mine încet.
Tu vii şi îmi spui: am sosit!
te-alint şi te laşi alintatã,
e parcã început de sfîrşit,
iubito, din viaţa cealaltã.
Ce bine cã-n vise îmi eşti!
întind cãtre tine privirea,
şi ninge ceresc şi-mi şopteşti:
ne ninge, iubite, iubirea!
Şi-n verdele iris rãsunã
un cîntec de dor viscolit
mînatã de-o lunã nebunã
tristeţea se scurge-n zenit.
E povestea supremã de iarnã,
cu demoni rãpuşi de omul frumos,
gîndul pornit spre tine din armã,
de-o mie de ani, nu s-a-ntors.
Şi ninge, iubito, ninge ucis,
prin inima ta mi se zbate privirea,
la margini rãzleţe de vis,
ne ninge, iubito, iubirea…
Adi Sfinteş
18 ianuarie 2016
-2.8 C