Naționalismul românesc – trecut, prezent și viitor
  • 03-06-2020
  • 1 Comentariu
  • 1281
  • 10

În această săptămînă, Revista ,,România Mare” împlinește 30 de ani de la apariție. Un moment important, aniversar, măreț. Nu cred că mai sînt, în acest moment pe piața media din România, alte publicații post-decembriste care să se poată lăuda cu o asemenea prezență. Multe, dacă nu chiar toate, care au apărut precum ciupercile după ploaie pe piața românească în anii de după 1990, au cam dispărut de la chioșcuri, unele dintre ele fiind acum prezente doar în zona online.

Revista, aflată acum în plină maturitate, la doar 30 de ani de existență, a fost cea care a dus la crearea unui partid, unul naționalist, patriot la vremea aceea, avînd ca inițiatori mulți iubitori de țară plecați acum dintre noi. Părinții fondatori – Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor – au reușit să realizeze, la nici un an după aceea, un miracol al politicii, aducînd în atenția românilor Partidul România Mare. De fapt, nu știm dacă PRM a fost doar un partid sau extensia autentică a patriotismului românesc.

Cert este că în anii care au urmat, ani grei, sinuoși, PRM a crescut și a devenit etalonul naționalismului autentic românesc, sub conducerea celui mai mare patriot român contemporan.

Dacă vorbim despre naționalism, despre patrioți și despre ce au reprezentat aceștia, ce sînt și ce urmează să fie, nu poți să nu vezi că, după 1990, în această lume au venit mulți, dar au rămas foarte puțini. Pentru mulți politicieni din PRM, mesajul naționalist a fost doar o formă de a intra în politica mare și, de acolo, să își aleagă alte valori, alte criterii de a se raporta la România. Unele mai puțin naționaliste, dar mai mult materialiste, motiv pentru care Corneliu Vadim Tudor, dedicat idealurilor sale, a rămas din ce în ce mai singur, părăsit și izolat, fiind trădat chiar de către cei cărora, odinioară, le întinsese o mînă de ajutor.

Este un adevăr, este un fapt, este o realitate. Corneliu Vadim Tudor a fost, este și va rămîne singurul exponent autentic naționalist din România de după 1990, pentru mulți, foarte mulți ani de azi înainte. Patriotismul lui, dragostea sa față de România au fost unice, o forță a națiunii române. Cu inteligența sa sclipitoare, carisma și ușurința de a se face plăcut de oameni, cu sinceritatea ta autentică, Vadim Tudor a reușit să ajungă la inimile multor români, fapt care i-a deranjat puternic pe cei care erau și încă sînt la putere în România și care au dus, ani de zile, o luptă aprigă nu împotriva PRM, ci a conducătorului său. Ofensiva aceasta mediatică, dusă de către politicieni care, în fond, nu au iubit niciodată România, a avut un final tragic pe 14 septembrie 2015.

Putem spune că, pînă în 2015, în România a existat un singur etalon naționalist. Mai putem spune că, după septembrie 2015, numele său a crescut exponențial, mulți dintre români observînd acum că toate vorbele lui se adeveresc, devin din ce în ce mai acute și mai dureroase pe zi ce trece, și mulți, din ce în ce mai mulți, îl regretă.

Nu putem spune că, după 2015, în România a existat vreo mișcare naționalistă autentică. Partidul România Mare, faimos cîndva, va dispărea total din zona partidelor tradiționale în zona celor care se cred naționaliști. Cine îmi spune mie că PRM este un partid, ori nu știe despre ce vorbește, ori se încăpățînează să repete la nesfîrșit cuvinte fără noimă. Cel ce spune că acum, în România, există un partid naționalist, este ori extrem de naiv, ori interesat material să susțină acest lucru. Ceea ce nu au înțeles mulți români este faptul că pentru a fi naționalist nu este suficient să te înfășori în drapel și să pozezi bine la cameră, să invoci nume ale unor figuri istorice, să te raportezi la Dumnezeu și să îngenuchezi lîngă vreo raclă.

Observăm că, spre deosebire de momentul alegerilor din 2016, în prezent Sistemul are o cu totul altă abordare, fie de indiferență, fie una bine plănuită. Să ne reamintim că în 2016 Sistemul a dorit să acapareze și să gestioneze capitalul politic naționalist prin intermediul a două mișcări așa-zis independente – de fapt, partide de buzunar ale PNL și PSD: ANR, al lui Munteanu, și PRU, al lui Sebastian Ghiță. Cu ceva apariții tv, bani și multe minciuni, fiecare și-a creat cîte o legendă, dar, la final, ambele au dat chix. De ce? Pentru că românii au fost suficient de deștepți să nu înghită gălușca. Pe un fond anti PRM, PRU nu a reușit să atingă nici măcar 3%, iar despre ANR nici nu merită să ne amintim.

Acum însă, observ existența unor mișcări pre-electorale chipurile venite pe zona naționalistă. Lăsăm deoparte lipsa totală de activitate a PRU, PRM, ANR și PNR, partide de la care mă aștept să negocieze fel și fel de alianțe, fie cu partide mari, fie între ele, așa cum se practică în ani electorali. Nu prevăd nici un succes în ceea ce vor să facă, decît dacă PSD s-ar decide să tragă după el vreun partid de buzunar, cu care să jongleze în Parlament. Dar, mă îndoiesc. Observ, însă, ceva nou, o mișcare foarte inteligentă care vine pe zona Tomac – PMP, acest partid pe care Băsescu îl pretinde a fi naționalist, dar care sigur are nevoie să atragă electoratul naționalist. Așa că PMP, prin diverși finanțatori, fie că sînt foști portocalii sau actuali albaștrii, girează mișcarea unui individ care e clar că face parte dintr-o minoritate națională, și care vine să ne arate nouă că este mare naționalist din disperarea de a face ceva cu viața lui și de a cîștiga o pîine cinstită în Parlament. Este extrem de mișto să vezi o mișcare așa-zis suverană, finanțată portocaliu, simoblizînd, de fapt, un metal pe care îl vedem des la gîtul rromilor.

Mutarea PMP este genială, Băsescu s-a întrecut pe sine. În privința acelui individ aurit, se pare că își va rezolva problema existențială, mai ales că a tot încercat să atragă atenția asupra lui pozînd cu fel și fel de figuri care nu doar că nu fac cinste naționaliștilor, dar sînt antiromânești de-a dreptul. Cei care sînt în jurul lui, însă, sînt foști PDL-iști care profită de proștii care îi cred, atfel încît s-au strîns 200 pînă acum. În acest an electoral, PMP își arată pe față intențiile, în timp ce PNL și PSD stau destul de departe de zona suveranistă. Putem anticipa și faptul că PSD se va baza pe un mesaj de campanie naționalist, pentru că alăturarea de un PNL aflat în vrie totală, dar bine cotat în sondaje, reprezintă ocazia perfectă pentru a fi atacat.

Este încă prematur să vedem ce urmează, dar pot anticipa demararea unor negocieri ale micilor și falselor partide naționaliste din piață, chiar cu auriții PMP-ului, doar, doar șefii acelor partide vor prinde și ei un loc prin Parlament. Am ceva rezerve că cei care se tot plimbă cu mașini și cu steaguri prin țară vor accepta să elibereze locurile călduțe din cel mai înalt for legislativ pentru ca alți hoțomani să se bucure de ele. Abia aștept să văd mișcările penibile din viitoarea campanie electorală.

Ce nu înțeleg acești indivizi falși este că naționalismul înseamnă mult mai mult decît un steag în jurul gîtului, sau, mai rău, agățat de o mașină.

Noi, Revista „România Mare“, nu vom fi alături de acești derbedei politici care vă oferă o imagine falsă a patriotismului. Proiectul nostru constă în promovarea valorilor pe care Corneliu Vadim Tudor le-a lăsat moștenire acestui neam. Este datoria noastră, a Revistei „România Mare“ și a celor care au crezut în Corneliu Vadim Tudor, ca vadimismul să fie dus mai departe și aplicat de către cei care iubesc această țară.

Dacă în 1991 Revista „România Mare“ a reușit să determine crearea unui partid, acum, la 30 de ani de la apariția sa, este pregătită să lanseze un nou curent politic, o nouă paradigmă, un nou mod de a fi ca om, ca român: Vadimismul!


TANO

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite