
- 03-06-2020
- 1 Comentariu
- 1404
- 10
În această săptămînă, Revista ,,România Mare” împlinește 30
de ani de la apariție. Un moment important, aniversar, măreț. Nu cred că mai
sînt, în acest moment pe piața media din România, alte publicații
post-decembriste care să se poată lăuda cu o asemenea prezență. Multe, dacă nu
chiar toate, care au apărut precum ciupercile după ploaie pe piața românească
în anii de după 1990, au cam dispărut de la chioșcuri, unele dintre ele fiind
acum prezente doar în zona online.
Revista, aflată acum în plină maturitate, la doar 30 de ani
de existență, a fost cea care a dus la crearea unui partid, unul naționalist,
patriot la vremea aceea, avînd ca inițiatori mulți iubitori de țară plecați
acum dintre noi. Părinții fondatori – Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor – au reușit
să realizeze, la nici un an după aceea, un miracol al politicii, aducînd în
atenția românilor Partidul România Mare. De fapt, nu știm dacă PRM a fost doar
un partid sau extensia autentică a patriotismului românesc.
Cert este că în anii care au urmat, ani grei, sinuoși, PRM a
crescut și a devenit etalonul naționalismului autentic românesc, sub conducerea
celui mai mare patriot român contemporan.
Dacă vorbim despre naționalism, despre patrioți și despre ce
au reprezentat aceștia, ce sînt și ce urmează să fie, nu poți să nu vezi că,
după 1990, în această lume au venit mulți, dar au rămas foarte puțini. Pentru
mulți politicieni din PRM, mesajul naționalist a fost doar o formă de a intra
în politica mare și, de acolo, să își aleagă alte valori, alte criterii de a se
raporta la România. Unele mai puțin naționaliste, dar mai mult materialiste,
motiv pentru care Corneliu Vadim Tudor, dedicat idealurilor sale, a rămas din
ce în ce mai singur, părăsit și izolat, fiind trădat chiar de către cei cărora,
odinioară, le întinsese o mînă de ajutor.
Este un adevăr, este un fapt, este o realitate. Corneliu
Vadim Tudor a fost, este și va rămîne singurul exponent autentic naționalist
din România de după 1990, pentru mulți, foarte mulți ani de azi înainte.
Patriotismul lui, dragostea sa față de România au fost unice, o forță a
națiunii române. Cu inteligența sa sclipitoare, carisma și ușurința de a se
face plăcut de oameni, cu sinceritatea ta autentică, Vadim Tudor a reușit să
ajungă la inimile multor români, fapt care i-a deranjat puternic pe cei care
erau și încă sînt la putere în România și care au dus, ani de zile, o luptă
aprigă nu împotriva PRM, ci a conducătorului său. Ofensiva aceasta mediatică,
dusă de către politicieni care, în fond, nu au iubit niciodată România, a avut
un final tragic pe 14 septembrie 2015.
Putem spune că, pînă în 2015, în România a existat un singur
etalon naționalist. Mai putem spune că, după septembrie 2015, numele său a
crescut exponențial, mulți dintre români observînd acum că toate vorbele lui se
adeveresc, devin din ce în ce mai acute și mai dureroase pe zi ce trece, și
mulți, din ce în ce mai mulți, îl regretă.
Nu putem spune că, după 2015, în România a existat vreo
mișcare naționalistă autentică. Partidul România Mare, faimos cîndva, va
dispărea total din zona partidelor tradiționale în zona celor care se cred
naționaliști. Cine îmi spune mie că PRM este un partid, ori nu știe despre ce
vorbește, ori se încăpățînează să repete la nesfîrșit cuvinte fără noimă. Cel
ce spune că acum, în România, există un partid naționalist, este ori extrem de
naiv, ori interesat material să susțină acest lucru. Ceea ce nu au înțeles
mulți români este faptul că pentru a fi naționalist nu este suficient să te
înfășori în drapel și să pozezi bine la cameră, să invoci nume ale unor figuri
istorice, să te raportezi la Dumnezeu și să îngenuchezi lîngă vreo raclă.
Observăm că, spre deosebire de momentul alegerilor din 2016,
în prezent Sistemul are o cu totul altă abordare, fie de indiferență, fie una
bine plănuită. Să ne reamintim că în 2016 Sistemul a dorit să acapareze și să
gestioneze capitalul politic naționalist prin intermediul a două mișcări
așa-zis independente – de fapt, partide de buzunar ale PNL și PSD: ANR, al lui
Munteanu, și PRU, al lui Sebastian Ghiță. Cu ceva apariții tv, bani și multe
minciuni, fiecare și-a creat cîte o legendă, dar, la final, ambele au dat chix.
De ce? Pentru că românii au fost suficient de deștepți să nu înghită gălușca.
Pe un fond anti PRM, PRU nu a reușit să atingă nici măcar 3%, iar despre ANR
nici nu merită să ne amintim.
Acum însă, observ existența unor mișcări pre-electorale
chipurile venite pe zona naționalistă. Lăsăm deoparte lipsa totală de
activitate a PRU, PRM, ANR și PNR, partide de la care mă aștept să negocieze
fel și fel de alianțe, fie cu partide mari, fie între ele, așa cum se practică
în ani electorali. Nu prevăd nici un succes în ceea ce vor să facă, decît dacă
PSD s-ar decide să tragă după el vreun partid de buzunar, cu care să jongleze
în Parlament. Dar, mă îndoiesc. Observ, însă, ceva nou, o mișcare foarte
inteligentă care vine pe zona Tomac – PMP, acest partid pe care Băsescu îl
pretinde a fi naționalist, dar care sigur are nevoie să atragă electoratul
naționalist. Așa că PMP, prin diverși finanțatori, fie că sînt foști portocalii
sau actuali albaștrii, girează mișcarea unui individ care e clar că face parte
dintr-o minoritate națională, și care vine să ne arate nouă că este mare
naționalist din disperarea de a face ceva cu viața lui și de a cîștiga o pîine cinstită
în Parlament. Este extrem de mișto să vezi o mișcare așa-zis suverană,
finanțată portocaliu, simoblizînd, de fapt, un metal pe care îl vedem des la
gîtul rromilor.
Mutarea PMP este genială, Băsescu s-a întrecut pe sine. În
privința acelui individ aurit, se pare că își va rezolva problema existențială,
mai ales că a tot încercat să atragă atenția asupra lui pozînd cu fel și fel de
figuri care nu doar că nu fac cinste naționaliștilor, dar sînt antiromânești
de-a dreptul. Cei care sînt în jurul lui, însă, sînt foști PDL-iști care
profită de proștii care îi cred, atfel încît s-au strîns 200 pînă acum. În
acest an electoral, PMP își arată pe față intențiile, în timp ce PNL și PSD
stau destul de departe de zona suveranistă. Putem anticipa și faptul că PSD se
va baza pe un mesaj de campanie naționalist, pentru că alăturarea de un PNL
aflat în vrie totală, dar bine cotat în sondaje, reprezintă ocazia perfectă
pentru a fi atacat.
Este încă prematur să vedem ce urmează, dar pot anticipa
demararea unor negocieri ale micilor și falselor partide naționaliste din
piață, chiar cu auriții PMP-ului, doar, doar șefii acelor partide vor prinde și
ei un loc prin Parlament. Am ceva rezerve că cei care se tot plimbă cu mașini
și cu steaguri prin țară vor accepta să elibereze locurile călduțe din cel mai
înalt for legislativ pentru ca alți hoțomani să se bucure de ele. Abia aștept
să văd mișcările penibile din viitoarea campanie electorală.
Ce nu înțeleg acești indivizi falși este că naționalismul
înseamnă mult mai mult decît un steag în jurul gîtului, sau, mai rău, agățat de
o mașină.
Noi, Revista „România Mare“, nu vom fi alături de acești
derbedei politici care vă oferă o imagine falsă a patriotismului. Proiectul
nostru constă în promovarea valorilor pe care Corneliu Vadim Tudor le-a lăsat
moștenire acestui neam. Este datoria noastră, a Revistei „România Mare“ și a
celor care au crezut în Corneliu Vadim Tudor, ca vadimismul să fie dus mai
departe și aplicat de către cei care iubesc această țară.
Dacă în 1991 Revista „România Mare“ a reușit să determine
crearea unui partid, acum, la 30 de ani de la apariția sa, este pregătită să
lanseze un nou curent politic, o nouă paradigmă, un nou mod de a fi ca om, ca
român: Vadimismul!
TANO
-1.3 C