Femeia de rouă şi aromă de cafea femeia de vînt şi ciocolată locuieşte pe o planetă din inima mea şi nu va pleca niciodată.

N-avem nevoie de cuvinte oricum soarele se topeşte-ntre noi locuieşti la mine în minte şi-ţi simt braţele de pasăre, moi.

Cum se strecoară prin bolovani şi-mi strîng neliniştile la piept de milioane şi milioane de ani la mine în suflet te-aştept.

Să-ţi întinzi visele la picioare să ţi le îmbrăţişez pe rînd privirea mea de vultur de mare să te încuie cu-n lacăt în gînd.

Acolo într-un salon redecorat e locul inimii tale de fată e locul de unde eu am plecat dar tu n-o să pleci niciodată.

Adi SfinteŞ 20 martie 2015