Muzeul Amintirilor din comunism
  • 18-07-2022
  • 0 Comentarii
  • 310
  • 3


Am 48 de ani, prin urmare am trăit anii ʼ80 în comunism. Am parcurs perioada finală a socialismului victorios exact atunci cînd ne era mai greu, fiindcă se pregătea independența financiară a țării. Cum independența și libertatea nu se pot obține fără sacrificii, a fost nevoie și de data aceasta de jertfe umane. Știm cu toții despre sutele de oameni care au murit la construcția Canalului Dunăre - Marea Neagră sau la cea a Casei Poporului (Palatul Parlamentului), despre cozile la alimente, despre întreruperile de electricitate, despre șirurile de mașini ce așteptau în fața ben­zinăriilor să-și facă un plin pe lună, pentru că restul se exporta ca să ne plătim datoria externă.
Așa cum ne spune rapsodul în Balada Meșterului Manole, nici o mare realizare omenească nu se poate face fără un sacrificiu, Manole zidindu-și propria soție. De pildă, cînd plecați într-un concediu, trebuie să puneți bani deoparte, sacrificîndu-vă astfel micile sau marile plăceri pe care vi le-ați fi satisfăcut folosind acei bani, în loc să-i economisiți. Nimic pe lumea asta nu se face fără muncă și fără sacrificii.
A fost nevoie ca, pe timpul acela, pentru a fi independenți financiar, să facem acel sacrificiu de 10 ani de zile, realizînd ce nici o altă țară nu mai realizase pînă atunci: plata integrală a datoriei externe. Noi, românii, am demonstrat că se poate. Ce a rămas în memoria colectivă după acei 10 ani? Exact ce scriam mai sus: lipsurile, suferințele, munca grea. Atît.
Asta e ceea ce transmitem copiilor și nepoților. Prea puțini le spunem că, în acei ani, exportam mașini, utilaje, produse alimentare, îmbrăcăminte sau materiale de construcții în toată lumea, că în țara asta se fabrica orice, de la acul de cusut, la tanc. Generațiile tinere nu știu că, atunci cînd la noi se construiau barajele și complexele hidrotehnice furnizoare de „energie verde”, actualii promotori ai Pactului Verde European, așa numitul Green Deal, erau niște mucoși corigenți.
Ar trebi să le spună cineva generațiilor viitoare că marile proiecte naționale se pot finaliza doar sub coordonarea unică a unui om capabil să mobilizeze energiile întregii națiuni pentru ducerea lor la bun sfîrșit. Dacă veți analiza ultimii 30 de ani veți vedea că în țara noastră nu s-a mai construit nimic, ci doar s-a distrus. Să fi pierit spiritul creativ și muncitoresc din fibra națiunii noastre? Nici pomeneală, doar că el a fost adormit de promisiunile Vestului și de incompentența și reaua-voință a clasei politice, începînd cu primul prim-ministru al României, numit în zilele Revoluției, care a declarat industria românească un morman de fier vechi și a decis privatizarea ei neîtîrziată.
Cînd i-am întrebat pe turiștii străini cu care am luat contact în ultimii 15 ani ce ar fi făcut dacă erau numiți prim-miniștrii unei țări fără datorii externe și cu o economie ce exporta în toată lumea, răspunsul unanim a fost acela că ar fi continuat să dezvolte și să perfecționeze ceea ce au găsit, iar cînd le-am spus că Petre Roman nu doar că a vîndut pe nimic fabricile și uzinele, ba a mai și contractat noi datorii externe, micționînd pe un deceniu de eforturi și sacrificii ale poporului român, s-au uitat la mine siderați, nevenindu-le să-și creadă urechilor.
Ar trebui ca cei care critică acel deceniu de suferință dar și de „împliniri mărețe”, vorba cîntecului, să știe că, începînd cu Piramidele din Egipt, atît de lăudate de toată lumea, și terminînd cu Bisericile mînăstirilor din Bucovina, nimic nu s-a făcut fără sacrificii și fără morți. Credeți că moldovenilor lui Ștefan cel Mare le convenea cînd își incendiau casele și plecau în munți fugind din calea turcilor? Sigur că nu, dar acum le lăudăm cu toții vitejia și mărețele lor victorii. Credeți că lui Walter Mărăcineanu sau lui George Șonțu, cît și miilor de soldați căzuți la Plevna și la Grivița le-a fost ușor? Nu, dar exemplul lor este lăudat astăzi
de toți românii, cum este și cel al eroilor din primul Război Mondial.
O să îmi invocați atît de discutatul cult al personalității lui Nicolae Ceaușescu. Așa, și? Faraonilor li se construiau morminte sub formă de piramide uriașe, grădini suspendate în mijlocul deșertului și li se sculptau coloși din stîncă, iar regii beneficiau la rîndul lor de construcții somptuoase, așa cum este Palatul Versailles. Similitudini între regimul comunist românesc – Epoca de Aur cum i se mai spunea – și alte regimuri dictatoriale sînt ușor de găsit pentru că astfel de regimuri sînt caracterizate de aceleași valori.
Un Muzeu al Amintirilor din comunism ar fi necesar în țara asta și iată că, la Brașov, există unul. Îl găsiți la mezaninul Hotelului Capitol, vizavi de Primăria Brașov. Conține mobilier, cărți, eletrocasnice, o mică bucătărie utilată, ba chiar și o revistă Neckermann. E bine realizat și e un exemplu grăitor al vremurilor de atunci, mai ales pentru copiii noștri cărora le evocăm vremurile în care am copilărit dar pe care nu le puteau vizualiza cum arătau. Acum au ocazia, și chiar vă invit cînd treceți prin Brașov să-l vizitați.
Problema este că, pentru a clasifica ceva sau pe cineva, trebuie să-l compari și aici există pericolul de a compara regimul lui Nicolae Ceaușescu cu cel al ultimilor ani. E posibil să-ți dea cu minus pentru vremurile noastre și asta ar însemna că românii au murit degeaba în decembrie 1989. Nu ar trebui să îmi aduc aminte de cozile la benzină și de faptul că atunci nu puteam alimenta fiindcă nu găseam motorină; acum fiindcă e foarte scumpă, deși prețul barilului nu a crescut deloc, ba chiar a scăzut. Ca să nu mai vorbesc de cozile la benzină și motorină din anul 2021, din Marea Britanie. Atunci nu aveam curent și căldură fiindcă le exportam; acum nu avem fiindcă sîntem conduși de niște incompetenți care le-au dat pe gratis sau au închis termocentralele pentru a implementa Green Deal-ul Ursulei. Atunci nu puteam cumpăra mare lucru din magazine pentru că nu se găsea; acum se găsesc de toate, dar nu avem bani și cred că scumpirile astea au fost generate cu bună știință pentru a scădea consumul. Devenisem o societate care consuma de dragul consumului, nu de nevoie, iar acum se încearcă oprirea acestui răsfăț. Atunci, dacă deschideam gura să protestez, eram băgat la închisoare ca să nu mă audă careva; acum, dacă protestez mă aude toată lumea, dar nu interesează pe nimeni. Adică efectul e același. Atunci ne implicam în secret în negocierile războiului din Vietnam și criticam Rusia pentru invazia Cehoslovaciei (e ca și cum Iohannis i-ar spune lui Biden că a condus prost războiul cu Rusia, că e incompetent și ar face bine să-și vadă de America lui); acum sîntem o anexă la căruța NATO și UE.
Dacă aruncăm o privire în Europa o să vedem cum vremurile de restricții ale anilor ʼ80 renasc în țările UE. Au apărut propuneri aberante prin Italia, unde autorităților sugerau coafezelor să nu mai spele clientele de două ori pe păr, ci doar o dată, ca să facă economie la apă. Corigenții de la Bruxelles și din SUA ne sărăcesc cu bună știință, deși aruncă cu sute de milioane de euro și de dolari americani în Ucraina, bani pe care îi iau din taxele și impozitele pe care noi le plătim. Sînt convins că, dacă ar trebui să plătească din banii lor, s-ar gîndi de două ori.
Dacă ne uităm la protestele fermierilor din Olanda vom constata că ne-am întors în anii ʼ50, cînd lua avînt colectivizarea, iar țăranii români erau bătuți, umiliți, trimiși la pușcărie doar ca să accepte să își cedeze pămînturile noilor Cooperative Agricole de Producție (C.A.P.) ale statului comunist. Exact același lucru se întîmplă în țara lalelelor. Oamenilor li se iau terenurile și li se omoară animalele fiindcă amoniul și azotul din pîrțurile vacilor, oilor și cailor poluează atmosfera! Azotul care se regăsește în propoție de 70% în aerul pe care îl respirăm cu toții, tocmai ăla poluează, așa că gata și cu carnea! Oricum ne crește colesterolul. Ia să mîncăm cu toții greieri, verdețuri cu chimicale și, de ce nu, celebrul salam cu soia pentru care îl înjuram pe Ceaușescu! Fermierii olandezi care au ieșit să protesteze cu noile furci și coase, cu tractoarele, pentru că li se iau pămînturile, animalele și munca de o viață, au fost bruscați de poliție, bătuți cu bestialitate, ba chiar împușcați și uciși, exact ca țăranii români din anii ʼ50 sau ca muncitorii din Brașovul meu natal în 1987 ori ca timișorenii în 1989.
Ca și atunci, presa noastră socialistă – în prezent marile ziare - bastioane ale democrației și drepturilor omului – nu scrie despre aceste evenimente decît pentru a-i critica pe fermierii care au intrat cu tractoarele în centrele comerciale, care au atacat poliția, care au provocat distrugeri, nesuflînd nici un cuvînt despre problema extrem de gravă care i-a făcut să iasă în stradă, ziarele transformîndu-se într-o presă de partid și de stat, cu nimic mai prejos decît ,,Scînteia” anilor ʼ50 - ʼ80! Fermierii olandezi au devenit noii chiaburi îmbogățiți, noii „Golani”, cum erau numiți studenții anilor ʼ90 din Piața Universității. Înțelegeți unde s-a ajuns?
Pentru toate lucrurile enumerate mai sus: înfometarea populației, privarea de energie electrică și combustibili, reprimarea oricărei forme de protest, urmărirea vieții private a cetățeanului pentru a identifica „elementele dușmănoase”, supunerea oprobiului public a celor care exprimă alte opinii decît cele oficiale – așa cum s-a întîmplat în pandemie, și cum se întîmplă acum, dacă formulezi altă opinie despre războiul ucrainean – pentru toate acestea Ceaușescu a fost condamnat și împușcat. Mă întreb: actualii conducători ai Uniunii Europene ce vor păți? Rîdeau că a explodat mămăliga românească. Dar porridge-ul lor cum e?
Din păcate, Muzeul Comunismului a devenit o vitrină vie, contemporană, ale cărei exponate sîntem noi, împreună cu toată Uniunea Europeană, retrăind vremuri pe care le credeam de mult apuse. Sper, totuși, să nu se împlinească ceea ce a spus Gelu Voican Voiculescu într-un interviu acordat prin 1991 unui ziarist român. Întrebat fiind cum se vede la pensie, a răspuns: „Cerșind la colțul Bulevardului Nicolae Ceaușescu”.
NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite