Moștenirea lui Constantin Brâncoveanu (1)
  • 17-06-2021
  • 0 Comentarii
  • 672
  • 3

Un nou și neprețuit jubileu marchează acest an, 1988: împlinirea a trei veacuri de la urcarea pe tronul Țării Românești a marelui voievod Constantin Brâncoveanu. Este o aniversare scumpă întregii suflări românești, care vede în gloriosul martir – ca și în alți înaintași – personificarea ideii de țară. Pentru că, dacă noi sîntem trecători iar durata vieții noastre o întrec pînă și necuvîntătoarele sau arborii pădurii, idealurile rămîn, în schimb, eterne, iar în tiparele lor putem a ne bucura și noi de gustul nemuririi.

Dintre toți ctitorii de țară, Brâncoveanu a avut destinul cel mai tragic, nu pentru că ar fi murit (pentru că de moarte violentă s-au săvîrșit din viață foarte mulți, de la Ioan Vodă cel Cumplit și Mihai, pînă la Horea și Tudor Vladimirescu) – ci pentru că i s-a oferit viața dacă și-ar fi trădat credința, dar a refuzat eroic, asistînd, înaintea propriei sale morți, la martirizarea copiilor săi. Tragedia întrece cu mult evenimentele antice mai mult sau mai puțin asemănătoare, iar la „banca de sînge“ a istoriei românești contribuie cu o pildă fără pereche în lume. Dar, pînă acolo, să istorisim pe scurt faptele de domnie ale acestui român. Ne aflăm în toamna anului 1688. Cu puțini ani înainte, turcii eșuaseră în tentativa lor de a pătrunde spre inima Europei, asediul prelungit al Vienei fiind un fiasco total. Ce-i drept, la salvarea Creștinătății contribuise și „trădarea“ nobilă a principilor români Șerban Cantacuzino și Gheorghe Duca, aceștia ajutîndu-i pe imperiali prin toate mijloacele, deși își primejduiau domnia și viața. Europa se afla în plin război austro-turc, care n-a luat sfîrșit în 1683, ci a continuat, cu intermitențe, pînă la finele secolului, după care a început un alt război, cel ruso-turc. După cum se vede, continentul era într-un război prelungit, dictat de rațiunile hegemonice ale celor trei imperii. Atunci, în toamna acelui an, micul principat al Munteniei era zguduit de o moarte neașteptată, deplînsă de toată lumea: acel munte de om care era domnitorul Șerban Cantacuzino, principe ce îi înfricoșase pînă și pe trimișii turci prin statura sa și prin răcnetele de tigru ce cutremurau bolțile palatului, murea pe neașteptate, în floarea vîrstei și, cum se întîmplă de obicei, nici nu i se răcise bine trupul pe catafalc că boierii s-au grăbit să aleagă alt domn. Alegerea l-a desemnat pe foarte tînărul logofăt Constantin Brâncoveanu (de-abia împlinise 34 de ani) – era ceea ce-i trebuia țării în acel moment de răspîntie; i-au trimis cal domnesc și l-au poftit la Mitropolie. Citim în „Cronica anonimă despre Brâncoveanu“ cum a decurs acea zi istorică: „Logofete, noi cu toții pohtim să ne fii domn“, spuseră dregătorii de frunte. Răspunsul tînărului a fost antologic: „Dar ce aș vrea eu cu domnia, de vreme ce ca un domn sînt la casa mea; nu-mai trebuiește să fiu“. Dar ei au stăruit: „Ne rugăm, nu lăsa țara să intre alți oameni sau răi, sau nebuni să o strice; ci apoi l-au luat de mîini, l-au împins de la spate, l-au îmbrăcat cu caftanul, după care i-au citit moliftele de domnie și i-au sărutat mîna“. Cine era noul Domn? Descindea din ramurile voievodale ale lui Mihai Viteazul și Matei Basarab. Avea numai 1 an, în 1655, cînd tatăl său a fost ucis în casele din Dealul Mitropoliei de către seimenii și dorobanții răsculați. Pruncul a fost salvat ca prin minune de doica sa (aproape de locul crimei el avea să ridice mai tîrziu o cruce înflorată, de piatră, pe care bucureștenii au putut-o vedea pînă acum un deceniu la picioarele dealului, iar acum e adăpostită la muzeu).

O șansă a vieții sale (care la sfîrșit s-a dovedit a fi un ghinion, pentru că a fost trădat) – s-a datorat prezenței pe lîngă unchiul său, marele cărturar Constantin Cantacuzino, în preajma căruia a învățat carte serioasă. A stăpînit de mic greaca, turca, latina, probabil și germana și italiana, alte discipline umaniste, astfel încît trecea în ochii tuturor, pe merit, a fi „împodobit cu învățătură“ (după spusele lui N. Iorga).   

CORNELIU VADIM TUDOR

(„Săptămîna“, numerele din 13 și 20 mai 1988)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite