Moş Crăciun


Mă uit la filme de Crăciun
Şi mă revăd copil de şcoală
Cînd mă veghea un înger bun
Cu aripi mici, de poleială.

Singur acasă eu n-am fost,
Fraţi şi surori aveam o droaie,
Atunci vedeam al vremii rost:
Ninsoarea se năştea din ploaie.

Priveam pe geam, cu ochii
            mari
La oameni, păsări, animale,
Geamgii şi iaurgii, coşari,
Eroi ai vechii mahalale...

În sfînta seară de Ajun
Împodobeam, cu toţii, bradul,
Ce forfotă! Ce dans nebun!
În lumi de basm treceam noi vadul.

Iată Palatul de Cleştar,
Regina Nopţii, Spiriduşii
Şi Moş Crăciun, cu pasul rar,
Impunător, în pragul uşii.

Ne cerceta, sfătos, pe toţi,
Ce pozne am făcut la şcoală,
Iar barba lui, de şapte coţi
Mustea a vîsc şi portocală.

Eu l-am văzut cu-adevărat,
Azi ştiu, doar el putea să fie!
În strai de purpură, bogat,
Îl văd ca pe-o icoană vie!

Părinţii nu m-au păcălit,
Nici vreun actor, plătit cu ora...
Ah, Moş Crăciun, unde-ai fugit?
Ne-ai fost prieten tuturora!

Erai atît de bun cu noi
Şi ne-ai făcut atîta bine
La cîţiva ani după război
Aveam nevoie, toţi, de tine.
Azi, lumea s-a sălbăticit
Nu mai veni, că te omoară,
Nu mai e, Doamne, de trăit
În amărîta noastră ţară.

Te tîlhăresc cît ai clipi,
Îţi fură sacul din spinare
Şi renii tăi îi vor prăji
Chiar ziua în amiaza mare.

Ce junglă! Ce pustiu bolnav!
Ce imn: ,,Distruge-te, române!”
Rămîi în Nordul scandinav,
Noi nu te merităm, bătrîne.

Nu vezi că Însuşi Dumnezeu
De mult nu ne mai bagă-n seamă?
Acest popor a dat de greu,
Trăieşte zilnic cîte-o dramă.

Apocalipsa a-nceput
De-aici, din scumpa Românie...
Eu, Moş Crăciune, te salut...
Adio, tu, popor pierdut
Şi dulcea mea copilărie...
CORNELIU VADIM TUDOR