Mă uit la filme de Crăciun

Şi mă revăd copil de şcoală

Cînd mă veghea un înger bun

Cu aripi mici, de poleială.

Singur acasă eu n-am fost 

Fraţi şi surori aveam o droaie

Atunci vedeam al vremii rost:

Ninsoarea se năştea din ploaie.

Priveam pe geam, cu ochii mari

La oameni, păsări, animale

Geamgii şi iaurgii, coşari

Eroi ai vechii mahalale…

În sfînta seară de Ajun

Împodobeam, cu toţii, bradul

Ce forfotă! Ce dans nebun!

În lumi de basm treceam noi vadul.

Iată Palatul de Cleştar

Regina Nopţii, Spiriduşii

Şi Moş Crăciun, cu pasul rar,

Impunător, în pragul uşii.

Ne cerceta, sfătos, pe toţi

Ce pozne am făcut la şcoală

Iar barba lui, de şapte coţi

Mustea a vîsc şi portocală.

Eu l-am văzut cu-adevărat

Azi ştiu, doar el putea să fie!

În strai de purpură, bogat

Îl văd ca pe-o icoană vie!

Părinţii nu m-au păcălit

Nici vreun actor, plătit cu ora…

Ah, Moş Crăciun, unde-ai fugit?

Ne-ai fost prieten tuturora!

Erai atît de bun cu noi

Şi ne-ai făcut atîta bine

La cîţiva ani după război

Aveam nevoie, toţi, de tine.

Azi, lumea s-a sălbăticit

Nu mai veni, că te omoară

Nu mai e, Doamne, de trăit

În amărîta noastră ţară.

Te tîlhăresc cît ai clipi

Îţi fură sacul din spinare

Şi renii tăi îi vor prăji

Chiar ziua în amiaza mare.

Ce junglă! Ce pustiu bolnav!

Ce imn: ,,Distruge-te, române!”

Rămîi în Nordul scandinav

Noi nu te merităm, bătrîne.

Nu vezi că Însuşi Dumnezeu

De mult nu ne mai bagă-n seamă?

Acest popor a dat de greu

Trăieşte zilnic cîte-o dramă.

Apocalipsa a-nceput

De-aici, din scumpa Românie…

Eu, Moş Crăciune, te salut…

Adio, tu, popor pierdut

Şi dulcea mea copilărie…

CORNELIU VADIM TUDOR

5 decembrie 2014

(Poezie citită de autor la postul B1 TV, sîmbătă, 6 decembrie 2014)