În ultimul timp, zilnic auzim fel și fel de discuții aprinse despre tinerii de azi, cum că este o generație pierdută și fără de viitor... Și se discută cu patimă, toată lumea îi arată cu degetul, spunîndu-se că preocuparea lor este cea de consumatori de substanțe interzise, de alcool, și că sub influența acestora, comit diverse infracțiuni și acte antisociale... Situația este mult mai neplăcută, fiindcă mulți vorbesc de dragul de a vorbi și de a primi de pe urma acestor dezbateri publice salarii frumoase sau alte beneficii... Nu zicem că nu ar fi așa, situații de acest fel există, ele nu pot fi negate. Ceea ce deranjează, însă, este că în discuțiile despre tinerii de azi nu sînt abordate calitățile lor, reușitele valoroase, sau dacă cineva le amintește, aproape că nimeni nu le dă importanța cuvenită... Dar, ca peste tot, nu există pădure fără uscături... Așadar, nu negăm faptul că și-n rîndul tinerilor de azi sînt și rebeli care vor să braveze prin atitudine și conduită, numai că nu trebuie generalizat... Tinerii noștri sînt frumoși, cum odinioară pădurile noastre de stejari, învăluite în cîntec de păsări măiastre... Fiecare tînăr, în felul său, își are rolul și rostul lui în societate. Și dacă lucrurile sînt așa cum ni se prezintă, cum de mai avem atîția elevi și studenți olimpici în țara noastră? Cum de avem atîția tineri care au cîștigat premii la diverse concursuri internaționale? Cum de avem atîtea școli cu elevi cu note numai de 9 și 10? Tinerii noștri de astăzi, cum am spus, sînt frumoși, harnici, și au destule preocupări, altele decît cele despre care se face atîta vorbire la posturile de televiziune, în cancelariile profesorilor și în sediile de poliție. Unul dintre tinerii care fac cinste societăți în care trăim este Victoria-Maria Pripon, care la vîrsta de 14 ani citește literatură și scrie poezii, aceasta fiind marea ei pasiune... O pasiune frumoasă, de invidiat, fiind de remarcat ingeniozitatea și flexibilitatea versurilor pe care le scoate din sertarul inimii. Tînăra creatoare este dotată cu un talent poetic deosebit, care ține de structura omului matur, aflat într-o continuă căutare, sub toate ipostazele lui de metamorfozare: naștere, iubire, încercări ale vieții, moarte. Teme predilecte pentru Victoria – care, încă adolescentă, a urcat cu mult curaj la tribuna marii poezii și, după cum se întrevăd lucrurile, în bătălia sa cu timpul, victoria îi va reveni în totalitate. Nu ne stă în fire să dăm verdicte categorice, dar poeta de față merită acest lucru, ba mai mult, elogiile cititorilor săi, degustători de poezie rafinată, vor sesiza în versurile sale vocea copilului-poet ce scrie parcă din alte dimensiuni temporale, pentru alte generații de iubitori de literatură... Scriem astfel, impresionați de lectura răscolitoare a poemului de la pagina 2, „Vanitate infinită” (Intro), cu care se deschide sumarul volumului său de poeme, intitulat „Vanitas”, scris în limba engleză și tradus în limba română de către autoare: „Am scris/ În engleză,/ Am tradus/ Misterul neterminat,/ În țara mea natală/ Dincolo de iernile geroase.// Am căutat emoții/ Care depășesc limitele/ Lumii noastre/ Cu mult timp înainte de prezent,/ Îndeplinind o misiune/ Îmbrățișînd/ Nesfîrșita vanitate/ Scrisă din lacrimile dragonilor”. Versuri excepționale, rostite cu patos din atîtea trăiri poetice, conturîndu-i profilul ce se întrevede încă de pe acum, cel al unei voci poetice feminine autentice.
Talentul ei este evident, exprimat printr-o bogăție de metafore dense, strălucind în diversitatea lor, ca apa limpede a izvorului de la poalele pădurii, curgînd alene, în ritmul cîntecului de privighetoare. Victoria-Maria Pripon este expresia timpului pe care îl trăim cu toții, dar trăirile ei sînt definite de o candidă duioșie și un lirism aparte. Trebuie reținut faptul că în poezie, ca în artă în general, se cere foarte multă  muncă și dăruire... Din volumul pe care îl prezentăm acum sînt evidente nu doar dăruirea de a scrie, ci și strădania autoarei de a crea un amplu tablou liric, avînd toate ingredientele la bază... De fapt, poezia Victoriei-Maria Pripon este un întreg spectacol de idei și metafore care îi înalță mesajul, prin transmiterea unor emoții, prefigurînd voința unui poet cu trăsături transcedentale... Oare poeta își premeditează poezia? Altfel spus, își conștientizează harul său poetic? Iată două întrebări la care, cu marja de eroare inerentă, încearcă să ne dea un răspuns poetic elegant: „Bobocii au devenit trandafiri/ Și după noaptea aceasta/ Va trebui să lăsăm aceste lucruri în trecut,/ Pentru că viitorul ascunde multe taine// Furtuna nu a lăsat nimic în viață/ Pentru cei mai mulți,/ Doar noi avem un viitor,/ Împreună vom reuși/ Dacă nu va fi eternă căutarea,/ Măcar acum trebuie/ Să încercăm.// Lasă lumina să dispară încet să te ghideze acasă,/ Stelele dansează strălucitor/ Pe cerul de catifea neagră/ Și zilele care vor veni/ Sînt învinse de sabia dorinței/ Lui Venus de a cîștiga lupta…// Aici e viața/ Generațiilor care vor veni,/ Uitarea e noua idee,/ Chiar dacă nu privim niciodată prima pagină/ Citim doar finalul acestui basm” („Aevum «Timp»”, pag.  41). Răspuns satisfăcător, zicem noi, pentru colegii săi de generație, tineri aspiranți la lumea creației și a frumosului liber... Vrînd, nevrînd, după cum vedem că se prezintă de pe acum cu volumul său „Vanitas” (2023), trebuie să-i dăm tinerei Victoria-Maria Pripon ce-i al ei: șansa de a scrie, astfel încît, prin timp, să ne arate că, folosindu-se de talentul său, va face o carieră literară strălucită.
În poeziile sale, fără să dramatizeze, autoarea își exprimă nedumeririle cu privire la mersul acestei lumi, punîndu-și fel și fel de întrebări în versurile sale proaspete, ca un strugure cu boabele aurii, construite din metafore ce dau naștere emoției cuprinse în cuvinte. Victoria-Maria Pripon este indiscutabil o poetă autentică, la care lirismul ține loc de logica versului neoclasic, avînd la bază o chimie specială... Pentru noi, această poetă este revelația vremurilor actuale, descoperind în versurile ei dovada timpului în care trăiește, șoptindu-ne, parcă voit, că tinerii noștri au și alte preocupări decît cele la care se referă presa de scandal... Pentru Victoria-Maria Pripon, moartea, la care deseori face referire în versurile sale, reprezintă simbolul poetic ancestral al lumii deznădăjduiților, trecerea noastră prin această lume, cu dublu scop: purificarea trupului și reînvierea în lumea de apoi... Moartea e privită cu tristețe de poetă, dar și cu o degajare deplină a eului său, expus la tot ce o înconjoară, cu îndoielile, neîmplinirile și, mai ales, cu nemulțumirile întîlnite în viața de zi cu zi. Poezia „Iarnă eternă” (pag. 19 ) este relevantă în acest sens: „Totul este făcut/ Pentru a dispărea,/ Viața, moartea./ Cînd furtuna se apropie/ În ultimul meu ceas,/ În ultimul meu mers/ Prin grădina florilor/ Aud, din întîmplare,/ sunetul/Săbiilor.// Aparțin/ Celor nesupuși,/ O frunză roșie se ofilește/ În tăcerea eternă/ Și nu se va mai întoarce/ Vreodată la realitate.// Zîmbetele dispar/ Cînd începe tăcerea,/ Nu a fost cazul să existe,/ Ar trebui să mă desprind/ De tot ceea ce am știut cîndva./ Și moartea penetrează/ Inima unui apus pierdut.// E iarnă eternă/ Soarele nu mai trebuie să strălucească,/ Pentru că totul a dispărut,// Scara care duce/ La cei plecați este distrusă,/ Sînt prinsă…// E iarnă în inima mea,/ Căldura zilelor senine a dispărut/ Nimic nu mai poate fi spus,/ Te vei întoarce tu/ Cîndva la mine/ Din departe…// Întunericul apune încet,/ Sînt singură,/ Fără un început,/ Îmi închei povestea./ Aștept un drum/ Pe care să îl urmez,/ M-am amăgit”.
Victoria-Maria Pripon nu face filozofie, ea scrie poezie cu toate uneltele pe care le are la îndemînă și pe care știe să le mînuiască în așa fel încît să nu lase loc de îndoială că ar fi altfel de cum este - poeta simțurilor totale, aferente inspirației de moment. Versurile sale conțin în mare parte o doză de pesimism, în care se simte o degajare a sinelui de lumea în care trăiește, dar în care se regăsește, ca element emoțional, în tot ceea ce o înconjoară... Scopul său este de a transmite prin versurile sale un mesaj clar pentru ceea ce am fost, ceea ce sîntem și la ceea ce să ne așteptăm să devenim atunci cînd nu vom mai fi... Și toate acestea sînt relatate prin prisma Apocalipsei, la nivel de poezie, bineînțeles, unde se poate spune orice, se poate scrie orice. La Victoria-Maria Pripon, imaginile poetice, ca și gîndirea lirică, aparte, se vor un tot unitar, înglobînd toate stările poetice și emoționale, pornind de la oameni, zăpezi, viscole, primăveri și flori. În cazul său, avem de-a face cu un poet teribil, păstrînd proporția, ca în cazul Iuliei Hașdeu. În poezia sa se simte ușurința de a scrie și de a-și manifesta elanul poetic, dar un elan al tinereții în care încrederea în viitor, în schimbarea în mai bine a omenirii, pentru ea, rămîne o incertitudine... Cu astfel de poeți trebuie să ai răbdare să le descifrezi toate fațetele și tainele formelor de exprimare, apoi analizate, fiecare în parte, pentru a-ți formula oarece părere despre potențialul lor scriitoricesc. Lumea este într-o continuă schimbare, mai bună sau mai rea, dar pe care numai poetul știe a o cînta cu înflăcărarea inimii sale, fără a se reține de la intențiile de a așterne pe hîrtie impresiile de moment, bune-rele, pe care i le oferă lumea, natura, societatea, în versuri memorabile. Este ceea ce am descoperit în cartea acestei tinere poete, pe care o putem declara fără echivoc modelul poetului tînăr, demn de urmat pentru noua generație de literați... Psihologic vorbind, Victoria-Maria Pripon este adolescenta care nu-și mimează existența poetică, dimpotrivă, este mîndră de sine în căutarea veșniciei pămîntene, și asta, pentru că are un metabolism liric puternic, sănătos.
ION MACHIDON,
directorul Revistei „ Amurg sentimental”