Creștinii din lumea întreagă, ortodocși, catolici sau de altă confesiune, își venerează sfinții. De secole, bisericile și catedralele din întreaga Europă au atras putere, prestigiu și bogății cu ajutorul relicvelor sfinte pe care le păstrează. Oamenii se simt atrași de sfinți din motive personale și, uneori, locuitorii unei zone sau regiuni sînt atrași în mod special de un anume sfînt care provine de acolo.
În 1867, în podul unei farmacii din Paris a fost descoperită o pulbere despre care s-a presupus că era o parte din cenușa din rugul Ioanei d’Arc. Praful se afla într-un borcan care avea o etichetă pe care scria: „Rămășițe găsite sub rugul Ioanei d’Arc, Fecioara din Orleans”. Borcanul a fost dus într-un muzeu și a fost păstrat acolo timp de zeci de ani, potrivit The Telegraph. Însă, în 2007, analizele au arătat faptul că cenușa din borcan nu îi aparținea sfintei, ci erau rămășițele unei mumii egiptene. Acestea proveneau dintr-o perioadă de timp cuprinsă între Secolul VI și Secolul III î.e.n. Doctorul Philippe Charlier, de la Spitalul Raymond Poincare, a studiat rămășițele și a fost uimit de ceea ce a descoperit. Cenușa includea o coastă arsă, care părea a fi de om, cîteva bucăți de lemn ars, o fîșie de pînză de 15 centimetri și femurul unei pisici (în Evul Mediu, exista tradiția de a arunca pisici negre pe rugul vrăjitoarelor).
Charlier și echipa lui au supus relicvele la mai multe teste, iar rezultatele au arătat că nu era vorba nicidecum de rămășițele rugului Ioanei d’Arc, ci de rămășițele unei mumii. Cercetătorii cred că falsul a fost făcut în Secolul XIX, poate cu scopul de a accelera procesul de beatificare a Ioanei, potrivit unui reportaj NBC News. În cele din urmă, Biserica Catolică a canonizat-o în 1920.
În Evul Mediu, rămășițele mumificate erau folosite ca leac pentru diferite boli. Erau utilizate pentru a trata problemele sîngelui, menstruațiile lungi sau dureroase și problemele de stomac, potrivit doctorului Charlier. Echipa lui presupune că farmacistul a transformat rămășițele de mumie egipteană în relicve false ale Ioanei d’Arc, însă motivul pentru care ar fi făcut așa ceva rămîne un mister. Osul din coastă era vechi de mai multe secole și la fel și femurul de pisică, care fusese, și el, mumificat. În plus, în mostrele analizate cercetătorii au găsit urme de polen de pin, care ar putea proveni din rășina folosită de egipteni la îmbălsămare.
Echipa nu a reușit să obțină ADN utilizabil de la osul de om sau de la cel de pisică, așa că sexul mumiei nu poate fi identificat, și nici cel al pisicii. „Se pare că produsele de îmbălsămare au împiedicat conservarea ADN-ului și sînt și prea vechi, așa că nu am reușit”, a afirmat Charlier. Au chemat pînă și parfumieri care să îi ajute în cercetările lor, să adulmece rămășițele de mumie egipteană și să identifice materia vegetală folosită la îmbălsămare. Parfumierii au identificat mirosul de ghips și vanilie. Mirosul de ghips ar putea fi explicat prin faptul că Ioana d’Arc ar fi fost arsă la un stîlp de ghips, și nu de lemn, pentru a prelungi spectacolul execuției sale, însă mirosul de vanilie nu ar fi trebuit să fie prezent. Vanilina este o substanță produsă de un cadavru aflat în descompunere, potrivit lui Charlier. Poate fi găsită într-un cadavru, însă nu în rămășițele unui corp care a fost ars.
Astfel, echipa a reușit să își dea seama cu ce relicve avea de-a face. Perioada în care relicvele au fost descoperite, Secolul XIX, era aceeași perioadă în care aproape uitata sfîntă Ioana d’Arc era redescoperită de francezi și transformată într-un simbol național. Așa că ideea că relicvele ar fi fost falsificate pentru a promova imaginea Ioanei nu pare deloc deplasată.